ICCJ. Decizia nr. 6409/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6409
Dosar nr. 3354/2/200.
Şedinţa publică din 30 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 126/2006, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a acţiunii înregistrate pe rolul instanţei la 18 mai 2004, privind pe reclamantul S.N. şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Teleorman, trimiţându-se cauza la Judecătoria Alexandria.
S-a reţinut că natura juridică a litigiului este civilă, în contextul art. 998 şi urm. C. civ., iar nu administrativă.
La rândul său, Judecătoria Alexandria, prin sentinţa civilă nr. 451/2006 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Teleorman, apreciind că solicitarea reclamantului privind acordarea de daune constituie o cerere accesorie în raport de acţiunea vizând anularea actului administrativ de disponibilizare a acestuia din funcţia de consilier juridic.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria a sesizat Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă superioară comună pentru a pronunţa un regulator în cauză.
Prin încheierea dată în camera de consiliu la 17 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a stabilit că acţiunea în daune are un caracter de sine-stătător, de natură civilă, astfel încât competenţa de soluţionare aparţine instanţei de drept comun, în speţă Judecătoriei Alexandria.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul, arătând că este nelegală întrucât competenţa de soluţionare aparţine instanţei de contencios administrativ, adică Tribunalului Teleorman.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ (în vigoare la momentul soluţionării raportului juridic de drept substanţial), instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra daunelor materiale şi morale cerute, atunci când admite cererea principală vizând anularea actului administrativ vătămător, acţiunea în despăgubiri având astfel un caracter accesoriu. Or, potrivit prevederilor art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, adică cea de contencios administrativ.
Art. 12 din acelaşi act normativ dispune că „în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acţiunii în anulare" (cazul în speţă), caracterul accesoriu al unei astfel de solicitări nu se modifică iar prevederile art. 17 C. proc. civ. sunt pe deplin incidente.
Aşa fiind, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica încheierea în sensul stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia civilă, complet specializat pentru litigii de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S.N. împotriva încheierii date de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în camera de consiliu de la 17 aprilie 2006 în dosarul nr. 3354/2/2006.
Modifică încheierea în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia civilă complet specializat pentru contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 661/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6410/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
