ICCJ. Decizia nr. 6422/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6422
Dosar nr. 7189/59/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 4418 din 23 mai 2006, S.A. şi M.I. au contestat în contradictoriu cu primarul municipiului Arad, Primăria municipiului Arad, L.T.E., L.E.C.M. şi P.A.M., dispoziţia nr. 1600 din 3 octombrie 2005, emisă de primarul municipiului Arad, solicitând constatarea nulităţii acesteia.
În motivarea acţiunii, contestatorii au arătat că în calitatea lor de chiriaşi ai apartamentelor 4 şi 5 din imobilul situat în Arad, li s-a refuzat oferta de cumpărare a celor două apartamente, în temeiul Legii nr. 112/1995, motivat de faptul că prin dispoziţia nr. 1600 a primarului municipiului Arad apartamentele în discuţie au fost restituite foştilor proprietari.
Contestatorii consideră că dispoziţia primarului a fost emisă cu nesocotirea Legii nr. 10/2001 deoarece L.T., L.E. şi P.A. nu au calitatea de succesori ai proprietarilor tabulari şi în plus pentru acest imobil au fost plătite despăgubirile prevăzute de Legea nr. 112/1995, care însă nu au fost restituite.
Prin sentinţa nr. 1233 din 20 septembrie 2006 Tribunalul Arad a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor S.A. şi M.I., invocată de pârâtul L.T.E. şi a respins acţiunea reclamanţilor S.A. şi M.I. împotriva tuturor pârâţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că beneficiarii Legii nr. 10/2001 şi care au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 din lege, sunt foştii proprietari ai imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 numai aceştia au legitimarea de a ataca dispoziţia motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură a imobilelor, în termenul de 30 zile de la comunicare, la tribunal. În cuprinsul Legii nr. 10/2001 nu există nicio prevedere care să confere terţelor persoane dreptul de a ataca în instanţă dispoziţia de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului.
Pentru aceleaşi considerente avute în vedere de Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 571 din 14 decembrie 2006, a respins apelul declarat de reclamanţii S.A. şi M.I., împotriva sentinţei civile nr. 1233 din 20 septembrie 2006, argumentând în plus că locatarul nu se poate substitui în drepturile proprietarului locator, pentru a paraliza acţiunea de retrocedare în speranţa viitoare că îşi va conserva mai bine locaţiunea sau va reuşi să cumpere imobilul ce îl ocupă.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs S.A. şi M.I. invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 3, art. 304 pct. 5 şi art. 304 pct. 7. Aceştia au susţinut că având în vedere temeiul de drept al acţiunii precizat la termenul din 5 iulie 2006, acela prevăzut de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 al contenciosului administrativ, instanţa a omis să se pronunţe în privinţa excepţiei de necompetenţă jurisdicţională a secţiei civile a tribunalului trimiţând cauza secţiei de contencios administrativ a aceluiaşi tribunal.
În cel de al doilea motiv de recurs se arată că în viziunea principiilor de nulitate absolută, mai cu seamă că în speţă s-a invocat fraudarea legii în emiterea dispoziţiei primarului, orice persoană care îşi dovedeşte un interes legitim, născut şi actual poate solicita instanţei anularea actului şi cu atât mai mult chiriaşii interesaţi să-şi conserve dreptul locativ şi să cumpere imobilul pe care îl ocupă în temeiul Legii nr. 112/1995.
- Ulterior soluţionării excepţiei, instanţa de fond nu a stabilit corect cadrul procesual şi nu s-a pronunţat asupra participării la proces a pârâtei intimate SC R. SA prin invocarea lipsei de legitimare procesuală pasivă, respectiv asupra lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei municipiului Arad.
- Instanţa nu s-a pronunţat în considerente şi dispozitiv în privinţa celorlalte excepţii indicate de intimate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii fac o amplă examinare a vocaţiunii succesorale a intimaţilor şi a modalităţilor de acordare a măsurilor reparatorii stabilite prin dispoziţia nr. 1600/2005, în condiţiile în care intimaţii nu au restituit despăgubirile acordate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că recurenţii şi-au modificat temeiul iniţial al contestaţiei împotriva dispoziţiei 1600/2005 din art. 26, art. 20, art. 22 Legea nr.10/2001 în art. 1 din Legea nr. 554/2004, dar această modificare a intervenit la cel de al doilea termen de judecată (5 iulie 2006) înfrângând astfel dispoziţiunile art. 132 C. proc. civ. care statuează că orice modificare a acţiunii nu se poate face decât la prima zi de înfăţişare sau în termenul acordat de instanţă în acest scop. Orice modificare făcută după această dată nu poate fi primită decât dacă pârâtul nu se opune. În speţă însă pârâţii intimaţii s-au opus expres acestei modificări, solicitând soluţionarea cauzei de secţia civilă a tribunalului.
Atât în apel cât şi în recurs, reclamanţii au invocat necompetenţa jurisdicţională a secţiei civile a tribunalului şi nu încălcarea temeiului juridic al acţiunii, aspect pe care pe bună dreptate atât instanţa de fond cât şi instanţele de control judiciar l-a înlăturat, deoarece tribunalul este deopotrivă competent atât în soluţionarea cauzelor în temeiul Legii nr. 10/2001 cât şi în temeiul Legii nr. 554/2004, necompetenţa jurisdicţională neputându-se pune în discuţie între secţiile aceleiaşi instanţe şi aceasta deoarece potrivit legii de organizare judecătorească, desfăşurarea activităţii jurisdicţionale pe secţii, este o problemă de management al instanţei şi nu de competenţă.
Aşadar, critica din primul motiv de recurs este nefondată.
Este adevărat că principial, nulitatea absolută a actului juridic civil poate fi invocată de oricine justifică un interes legitim şi actual, dar recurenţii omit faptul că Decizia/dispoziţia emisă de primar sau altă entitate deţinătoare în aplicarea Legii nr. 10/2001 are un caracter special, de act administrativ cu efecte civile, supus reglementărilor Legii nr. 10/2001, derogatorii de la dreptul comun. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se stabileşte exclusiv sfera persoanelor ce pot ataca această dispoziţie/decizie a autorităţii sau unităţii emitente. Acestea sunt persoanele care se pretind îndreptăţite, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau cele care au calitatea de succesori ai persoanelor îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii în sensul art. 4 din lege.
Niciun text din Legea nr. 10/2001, ca lege reparatorie nu prevede posibilitatea terţilor, fie ei chiriaşi, legitimaţi de un interes actual, de a ataca dispoziţia de restituire, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naştere între deţinătorul imobilului şi persoana îndreptăţită la restituire în natură sau la măsuri reparatorii.
Faptul că reclamanţii invocă beneficiul contractului de închiriere, care le legitimează speranţa că în viitor îşi vor conserva locaţiunea şi posibilitatea cumpărării imobilului nu le conferă acestora calitatea de a solicita în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 (temei pe care aceştia şi-au fondat acţiunea) anularea dispoziţiei 1600/2005 prin care li s-a conferit intimaţilor măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.
Aceasta nu înseamnă că reclamanţii sunt obstrucţionaţi în accesul lor liber la justiţie, drept consacrat constituţional, dar acesta urmează a fi înfăptuit pe calea altor proceduri decât acelea prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe care aceştia şi-au fondat acţiunea.
Faţă de aceste considerente, se concluzionează că Decizia pronunţată în apel este legală.
Recurenţii-reclamanţi neavând calitate procesuală activă, examinarea celorlalte critici de nelegalitate ale deciziei 571 din 14 decembrie 2006 enunţate în motivarea recursului este neavenită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.A. şi M.I. împotriva deciziei nr. 571 din 14 decembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6496/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6395/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
