ICCJ. Decizia nr. 6496/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6496
Dosar nr. 7757/109/2006
Şedinţa publică din 9 octombrie 2007
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 30 noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului Argeş reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel 3 ani pentru pârâtul Ş.I.
Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 38 lit. a), art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată de OG nr. 5/2006.
În fapt s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 5 octombrie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară şi ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Tribunalul Argeş prin sentinţa civilă nr. 110/CA din 12 februarie 2007 a respins acţiunea ca nefondată.
S-a reţinut că Legea nr. 248/2005 a fost modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006, prin aceste din urmă acte normative fiind introdus art. 6/1 potrivit căruia identitate valabilă constituie documentul de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în spaţiul Uniunii Europene. În mod egal s-a arătat că limitările la libera circulaţie sunt expres prevăzute de art. 27 al Directivei nr. 38/2004.
Instanţa de fond a mai constatat că după 1 ianuarie 2007 măsura prevăzută de Legea nr. 248/2005 nu se mai poate dispune în condiţiile în care, în această materie, dispoziţiile comunitare prevalează asupra legislaţiei interne.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Decizia civilă nr. 230 A din 16 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
S-a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin OG nr. 5/2006 nu-şi găsesc aplicarea în cauză câtă vreme măsura restrângerii exercitării dreptului de libera circulaţie nu-i conferă pârâtului garanţia respectării unui drept recunoscut cetăţenilor Uniunii Europene conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, după data de 31 decembrie 2006.
S-a mai constatat că în cauză nu s-a dovedit niciuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directivă.
S-a apreciat că în cauză nu există incompatibilitate între Tratatul Uniunii Europene şi Legea de aprobare a acordului de readmisie, aceasta din urmă neimpunând aplicarea restricţiilor care oricum ar fi trebuit să fie conforme cu principiile unei legislaţii democratice.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs.
Criticile în fapt s-au referit în esenţă la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulaţie are loc cu respectarea unor obligaţii impuse de lege şi limitările aduse acestui drept şi permise de Legea nr. 248/2005 nu contravin nici normelor constituţionale (art. 53) şi nici reglementărilor internaţionale care consacră acest drept.
S-a arătat că migraţia ilegală care presupune o deplasare a persoanei care au intrat ilegal pe teritoriul unui stat sau care nu mai îndeplinesc condiţiile de şedere în acest stat este o problemă de interes public şi deci supusă limitărilor.
Analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate şi care se pot încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor români nu este un drept absolut, el trebuind să se exercite cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) din Constituţia României, care îl consacră.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie.
Dacă s-ar fi dorit o asemenea consecinţă, legiuitorul ar fi stipulat în mod expres că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1 al Tratatului Comunităţii Europene prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor UE şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul oficial al UE din Legea nr. 158 din 30 aprilie 2004, solicită prin art. 27 că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (conform art. 35 din OUG citată) a transpus Directiva nr. 38/2004/CE.
Ca urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern, preeminenţă consacrată la nivel de principiu de textul art. 20 din Constituţia României.
Se constată că în cauză reclamanta nu a dovedit în condiţiile art. 1169 C. civ. incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de directiva citată.
Ca urmare instanţele au constatat în mod legal şi temeinic că în cauză reclamanta nu a făcut dovada existenţei vreunei situaţii care să impună măsura restrângerii acestei libertăţi în ce priveşte pe pârât.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 230 A din 16 mai 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă, asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6492/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6422/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
