ICCJ. Decizia nr. 6494/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6494
Dosar nr. 7377/111/2006
Şedinţa publică din 9 octombrie 2007
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Tribunalul Oradea, prin sentinţa civilă nr. 85 din 24 ianuarie 2007 a respins cererea reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte de restrângere a exercitării dreptului la libera circulaţie a pârâtei T.A., cu motivarea că din declaraţia redactată de organul de poliţie şi necoroborat cu alte probe nu rezultă că pârâta ar reprezenta un pericol în sensul art. 2 din Legea nr. 79/1995 privind ratificarea Protocolului nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 162 din 26 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei, pentru considerentele ce urmează.
Simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, ieşirea, circulaţia străinilor nu este de natură a constitui în sine, o conduită care să justifice prin ea însăşi o măsură de limitare a libertăţii de circulaţie, faţă de dispoziţiile art. 3 din Protocolul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea pentru motivele ce urmează.
Autorităţile române nu pot cenzura returnarea intimatei din Franţa, deoarece din declaraţia de grefă a pârâtei rezultă că aceasta a fost returnată pentru şedere ilegală, încălcând art. 5 din Legea nr. 248/2005.
Prin Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României s-a suspendat pe o perioadă de 2 ani de la data aderării aplicabilitatea Directive nr. 2004/38/CE, care, nefiind transpusă în legislaţia internă, nu face parte de drept din legislaţia internă.
Conduita intimatei a adus atingere imaginii şi intereselor României în raporturile cu Franţa, înainte de România să adere la Uniunea Europeană.
Din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că recurenta invocă aplicarea greşită a legii, astfel încât Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. le va încadra în motivele prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriilor administrate, Înalta Curte reţine cele ce succed.
Intimata a fost returnată din Franţa la data de 4 august 2006 în baza acordului încheiat de România cu acest stat.
Recurenta, în susţinerea cererii sale, a administrat doar două înscrisuri, ambele personal de la intimată, din care rezultă că aceasta a părăsit România la 24 mai 2006 şi că la 26 iulie 2006 a fost depistată în Franţa şi returnat.
Potrivit dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 singura condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie este ca persoana în cauză să fi fost returnată în baza acordului de readmisie încheiat cu respectivul.
Această reglementare restrictivă vine însă în conflict cu prevederile art. 2 pct. 3 al Protocolului nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Conform acestor norme prioritare faţă de dreptul intern, libertatea de circulaţie a unei persoane poate fi limitată doar pentru motive de securitate naţională, siguranţă publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, or pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.
Pentru ca aceste motive de ordine publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la liberă circulaţie, este necesar să fie respectat principiul proporţionalităţii, iar conduita persoanei în cauză să fie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii, să nu mai intereseze şi, astfel, să fie ignorată exigenţa normei europene.
Nerespectarea culpabilă a cerinţelor de şedere pe teritoriul Franţei a fost sancţionată şi s-a consumat prin adoptarea măsurii expulzării de către statul respectiv.
Situaţia juridică ce a fost creată prin faptul şederii nelegale pe o perioadă de două luni s-a epuizat prin adoptarea măsurii returnării, iar la momentul la care se solicită restrângerea liberei circulaţii, normele incidente nu mai impus condiţii decurgând din nerespectarea anterioară a unei cerinţe de şedere în spaţiul Uniunii, urmare a aderării României de la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 162 din 26 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 664/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6288/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
