ICCJ. Decizia nr. 6609/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6609

Dosar nr.12550/54/2006

Şedinţa publică din 12 octombrie 2007

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele,

Prin sentinţa civilă nr. 323 din 4 iulie 2007 Tribunalul Gorj a admis cererea formulată de reclamantul S.E.A. în contradictoriu cu Primăria comunei Aninoasa, Prefectura Gorj, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Gorj şi a modificat dispoziţia nr. 814 din 6 mai 2004 emisă de primarul comunei Aninoasa, stabilind că reclamantul este îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele casă de administraţie, locuinţă lucrători, grajd de animale, cocină de porci, magazie de cereale, situate în Comuna Aninoasa, jud. Gorj.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că imobilele în litigiu au fost preluate de la autorul reclamantului şi demolate, reclamantul fiind îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în baza art. 11 din Legea 10/2001, modificată prin Legea 247/2005, ce urmează a fi stabilite în condiţiile Titlului VII.

Împotriva sentinţei a formulat apel pârâta D.G.F.P. Gorj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice invocând lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi a D.G.F.P. Gorj, care poate sta în judecată doar în situaţia prevăzută de art. 28 alin. (3) din Legea 10/2001.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 816 din 20 octombrie 2006 a respins apelul reţinând că potrivit cadrului legal în vigoare la data promovării acţiunii, Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Gorj are calitate procesuală pasivă dată fiind modalitatea de executare a despăgubirilor.

Instanţa de apel a avut în vedere şi susţinerile pârâtei Primăria comunei Aninoasa (fila 17 a dosarului de fond), potrivit cărora această pârâtă nu deţine imobilele evidenţiate de reclamant în notificare şi nici nu a putut determina, cu certitudine, cine are calitatea de unitate deţinătoare, existând indicii că imobilele au fost înstrăinate de D.G.F.P. Gorj.

În aceste condiţii, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, iar reclamantul, în mod corect, a chemat în judecată şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Gorj.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Gorj în nume propriu şi în numele Ministerului Economiei şi Finanţelor, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel.

Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.

Prin contestaţie s-a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti ca măsură reparatorie prin echivalent, iar într-o asemenea situaţie, conform art. 33 alin. (2) din Legea 10/2001, în redactarea existentă la data emiterii dispoziţiei contestate, stabilirea despăgubirilor se face cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.

Pe de altă parte, în situaţia în care unitatea deţinătoare a imobilului nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate acţiona în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a obţine restituirea în natură sau acordarea de măsuri prin echivalent, conform prevederilor art. 28 alin. (3), fost art. 26 alin. (3) în redactarea iniţială, din Legea 10/2001.

În speţă, potrivit susţinerilor pârâtei Primăria comunei Aninoasa s-a stabilit că imobilul în litigiu nu poate fi identificat în patrimoniul vreunei unităţi, astfel încât reclamantul se află în ipoteza reglementată de art. 28 alin. (3) din Legea 10/2001.

Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art.. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Gorj în nume propriu şi ca reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei nr. 816 din 20 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 octombrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6609/2006. Civil