ICCJ. Decizia nr. 6645/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6645
Dosar nr. 7344/42/2006
Şedinţa publică din 15 octombrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1289 din 4 octombrie 2006, Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia formulată de petiţionara M.E., în contradictoriu cu pârâta Prefectura Dâmboviţa şi pe cale de consecinţă: a anulat dispoziţia nr. 5500 din 15 august 2005 emisă de pârâtă; a constatat că petiţionara este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti pentru imobilele demolate din Târgovişte.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petiţionara M.E. a făcut dovada atât cu privire la calitatea de moştenitoare faţă de autorul B.N. cât şi faţă de autoarea soră N.B. Că, de asemenea, petiţionara a făcut dovada calităţii de proprietară ai autorilor săi pentru imobilele revendicate şi care sunt prevăzute în actul de vânzare-cumpărare nr. 5950 din 29 august 1939 şi în certificatul de moştenitor nr. 138/1963.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 5 din 11 ianuarie 2007 a respins apelul declarat de pârâta Prefectura judeţului Dâmboviţa, împotriva sentinţei civile nr. 1289 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimata M.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că petiţionara a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a autorilor săi respectiv, tatăl său B.N. şi sora sa N.B., ulterior căsătorită şi devenită N.I.M. şi că imobilele autorilor săi au fost preluate de stat.
De asemenea, s-a reţinut că petiţionara a făcut dovada identităţii dintre imobilul situat în strada R. nr. 11 şi cu cel situat în strada M. nr. 11 că imobilul situat în strada S. nr. 32 este unul şi acelaşi cu cel situat în strada R. nr. 40.
Împotriva deciziei civile nr. 5 din 9 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a declarat recurs Prefectura judeţului Dâmboviţa, criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Reclamanta nu a făcut dovada proprietăţii cu privire la imobilul situat în municipiul Târgovişte strada R. nr. 11 şi a acelui situat în municipiul Târgovişte strada D. nr. 40.
- Instanţele în mod greşit au reţinut că imobilul situat în strada M. nr. 11 este unul şi acelaşi cu cel situat în strada N. nr. 15, ambele din municipiul Târgovişte.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta M.E. a solicitat în condiţiile art. 22-23 din Legea nr. 10/2001, în calitate de fiică moştenitoare a autorului B.N. şi soră a autoarei N.B. să fie despăgubită cu privire la imobilele situate în municipiul Târgovişte, strada R. nr. 11 şi strada D., imobile care au fost demolate în 1976.
Reclamanta a făcut dovada că imobilele menţionate au aparţinut autorilor B.N. şi N.B., cu contractul de partaj voluntar de bunuri imobile din 20 august 1955, f.16 d. fond din care rezultă că reclamanta este fiica autorului B.N. şi soră a autoarei N.B., care datorită căsătoriei apare sub numele de N.I.M., cu procesul verbal nr. 656 din 12 noiembrie 1954, f.15 d. fond din care rezultă că reclamanta este moştenitoarea autorului (tată) B.N., precum şi cu certificatul de moştenitor nr. 138 din 2 mai 1963, f.13 d. fond din care rezultă că este sora autoarei N.B., devenind moştenitoare pentru imobilele în litigiu.
Raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, f.78-84 d. fond, a identificat imobilele în litigiu şi a stabilit că acestea se află în municipiul Târgovişte strada R. nr. 11 şi strada D. nr. 40.
Instanţele în mod judicios au statutat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti pentru imobilele menţionate.
Deşi din tranzacţia existentă în dosarul de apel f-5, rezultă că atât autorul N.B. cât şi autorul S.B., le-au revenit imobile situate în municipiul Târgovişte, totuşi în cauză este vorba de alte imobile pentru care s-a recunoscut reclamantei dreptul la măsuri reparatorii.
Aşadar, faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate nu se ciscumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi în consecinţă urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Prefectura judeţului Dâmboviţa împotriva deciziei nr. 5 din 9 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6637/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6532/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
