ICCJ. Decizia nr. 6532/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6532
Dosar nr. 40622/3/2006
Şedinţa publică din 30 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1560 din 27 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de Direcţia de Paşapoarte Bucureşti, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului I.R.M., care a fost returnat din Franţa la data de 19 iulie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu Franţa, aprobat prin HG nr. 278/1994.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere prin coroborare dispoziţiile Legii nr. 248/2005 şi ale Protocolului nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, precum şi practica judiciară a Curţii Europene pentru Drepturile Omului în materia dreptului la liberă circulaţie.
S-a considerat că returnarea pârâtului din Franţa nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, deoarece această sancţiune nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea ei.
Apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Paşapoarte au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 101 din 16 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
S-a reţinut de asemenea că aplicarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie nu poate face obiectul altor restrângeri decât a acelora prevăzute în art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie. Şi cum pârâtul s-a aflat câteva zile ocazional în Franţa, această şedere, chiar ilegală nu este apreciată ca fiind de natură să aducă atingere securităţii naţionale, siguranţei publice, ori celorlalte valori enumerate limitativ de textul menţionat, astfel că în mod corect a fost respinsă acţiunea.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recursul de faţă, solicitând casarea ei şi pe fond admiterea cererii şi restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului, pe teritoriul Franţei, pentru o perioadă de maximum 3 ani.
Se susţine că în mod greşit a fost respinsă acţiunea, în situaţia în care cel în cauză a fost returnat din Franţa. S-a dat astfel o interpretare greşită prevederilor cuprinse în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevede ca singură condiţie pentru luarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate este aceea a returnării. Măsura se circumscrie situaţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie, ce vizează apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează.
Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au reţinut cu judicioase şi ample motivări că dreptul la liberă circulaţie este garantat de legea naţională, care este în acord cu convenţiile internaţionale la care România este parte şi că totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări.
Instanţa de apel a avut în vedere incidenţa în speţă a prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, în sensul căruia instanţa poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pentru o perioadă de cel mult 3 ani. Rezultă din redactarea textului că aplicarea sancţiunii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie nu este condiţionată numai de returnarea persoanei în cauză, ci dimpotrivă, luarea unei atari măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei, evident în raport de situaţia concretă din speţă.
Astfel, s-a hotărât corect că simpla returnare a părţii din Franţa, după o şedere de câteva zile, anume în perioada 7 iulie 2006-19 iulie 2006 nu poate constitui un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului de liberă circulaţie pe teritoriul Franţei, câtă vreme nu s-a dovedit şi nici nu s-a susţinut că aplicarea unei atari sancţiuni ar corespunde unei situaţii extreme. Aceasta este necesară pentru limitarea dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului şi Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce are în vedere afectarea ordinii publice, a siguranţei sau a sănătăţii publice.
Aceste cerinţe nu sunt întrunite în cauză, astfel că în mod corect s-a hotărât în cauză că nu se impune luarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie.
Aşa fiind, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 101 din 16 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6645/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6499/2006. Civil → |
|---|
