ICCJ. Decizia nr. 6727/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6727
Dosar nr. 1844/116/2006
Şedinţa publică din 17 octombrie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, sub 1844/116/2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, cu privire la pârâtul E.L., ca urmare a faptului că acesta a fost returnat din Italia, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat.
Prin sentinţa civilă nr. 3134 din 18 decembrie 2006, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând în motivarea soluţiei faptul că după aderarea României la Uniunea Europeană, vor deveni incidente normele comunitare care statuează dreptul la liberă circulaţie al persoanelor, restrângerea exerciţiului acestui drept fiind posibilă în condiţii restrictive, referitoare la ordinea publică, sănătatea publică sau siguranţa publică, în toate cazurile, cu respectarea principiului proporţionalităţii.
Aceste cerinţe s-a constatat a nu fi îndeplinite în speţă şi chiar dacă cererea reclamantei a fost formulată anterior aderării României la Uniunea Europeană, s-a apreciat că restricţionarea dreptului la liberă circulaţie până la 31 decembrie 2006, ar fi o soluţie inutilă şi inaplicabilă, având în vedere că aceasta ar deveni efectivă după data aderării, faţă de împrejurarea că soluţia de primă instanţă este supusă apelului şi recursului.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, care a susţinut că singura condiţie prevăzută de art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la libera circulaţie în străinătate, este aceea a returnării cetăţeanului român în baza unui acord de readmisie, fără ca legea să condiţioneze instituirea restricţiei de alte cerinţe. Această prevedere legală este în acord şi cu norma constituţională (art. 25) care, deşi garantează dreptul la libera circulaţie, în ţară şi în străinătate, stabileşte în acelaşi timp, că exercitarea acestui drept se face în condiţiile legii.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 260 din 17aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
S-a reţinut în considerentele deciziei că, deşi pârâtul a fost returnat din Italia la o dată anterioară aderării României la Uniunea Europeană şi că regula de drept aplicabilă unei situaţii juridice este aceea de la momentul producerii ei, această regulă şi-a găsit aplicabilitatea numai până la data la care România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
De aceea, instanţa de fond a apreciat în mod corect că normele comunitare reglementează libera circulaţie a cetăţenilor membrii ai Uniunii Europene, cu modalităţi de îngrădire a acestui drept doar pentru situaţii severe, care nu se regăsesc în speţă.Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a susţinut greşita înlăturare de la aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, care constituiau temeiuri suficiente pentru admiterea cererii şi îngrădirea exerciţiului dreptului la libera circulaţie.
Astfel, dreptul la libera circulaţie nu este unul absolut, el se circumscrie anumitor condiţii, aspect ce rezultă şi din art. 25 şi art. 53 din Constituţie, referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale şi la posibilitatea restrângerii lor.
În ce priveşte aprecierea de către instanţă a aplicabilităţii normelor comunitare, aceasta s-a făcut în mod greşit, faţă de împrejurarea că pentru determinarea legii aplicabile fiecărui caz în parte, trebuie avut în vedere momentul apariţiei situaţiei juridice. Cum returnarea intimatei-pârâte pe baza acordului de readmisie s-a făcut anterior aderării României la Uniunea Europeană, înseamnă că normele de drept comunitar nu erau incidente.
Sancţiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005, de restrângere a libertăţii de circulaţie, constituie o măsură necesară, într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, fiind justificată de interesul public şi astfel, în acord cu prevederile Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
Pe de altă parte, România a negociat, prin Tratatul de Aderare, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, o perioadă de tranziţie de 2 până la 7 ani, începând cu 1 ianuarie 2007, la capitolul privind libera circulaţie a persoanelor, astfel încât poate aplica în continuare restricţii cu privire la exercitarea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români în afara teritoriului ţării.
Criticile recurentei urmează să fie încadrate [în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.], în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că se invocă nesocotirea dispoziţiilor de drept material.
Recursul este nefondat.
Susţinerea recurentei în sensul că, singură condiţia returnării intimatului-pârât, pe baza unui acord de readmisie, era suficientă pentru ca, atrăgând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, să impună măsura restrângerii libertăţii de circulaţie, ignoră normele dreptului comunitar care au devenit incidente după aderarea României la Uniunea Europeană.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut corect că dispoziţiile invocate, ale art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 vin în conflict cu normele comunitare care reglementează dreptul la libera circulaţie a persoanelor ca pe un drept fundamental.
Aceasta, în condiţiile în care, norma internă impune drept singură condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, în timp ce normele incidente în statele membre ale Uniunii Europene permit limitarea exerciţiului acestui drept în situaţii excepţionale, privind motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică [art. 27 alin. (2) din Directiva 38/CE/2004].
Or, astfel de motive, care să justifice îngrădirea libertăţii de circulaţie, nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel, să fie ignorată exigenţa normei comunitare.
Aplicând dreptul naţional, jurisdicţiile sunt chemate să-l interpreteze, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi a finalităţii Directivei, pentru a atinge rezultatul (efectul util) avut în vedere de aceasta şi a se conforma astfel, prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Cum interpretarea şi aplicarea dreptului naţional nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei, datorită condiţiilor restrictive impuse [art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005], rezultă că instanţa, ca autoritate a statului căruia îi revine obligaţia de transpunere în legislaţia internă a normei comunitare, trebuie să aplice dreptul comunitar, protejând astfel, drepturile conferite de acesta persoanelor.
Altminteri, ar însemna ca, prin măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi realizat obiectivul propus de acestea, ceea ce ar contraveni jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, potrivit căreia „jurisdicţiile naţionale sunt obligate să se abţină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului propus de respectiva directivă".
De aceea, pentru a se permite persoanei, cetăţean român să iasă de pe teritoriul ţării şi să circule în statele membre ale Uniunii Europene, nu mai trebuie avute în vedere, cum se susţine în recurs, neîndeplinirea condiţiilor de şedere în spaţiul Uniunii (care după data aderării României oricum nu mai subzistă în aceiaşi termeni).
Pe de o parte, nerespectarea culpabilă a cerinţelor de şedere pe teritoriul uni stat a fost sancţionată şi s-a consumat prin adoptarea măsurii expulzării de către statul respectiv.
Pe de altă parte, potrivit dreptului comunitar [art. 4 alin. (1) din Directivă], toţi cetăţenii Uniunii au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa într-un alt stat membru, fără a li se putea impune vize de ieşire şi nici alte formalităţi echivalente.
Aşadar, cetăţeanului român nu i se mai poate interzice ieşirea de pe teritoriul ţării, cu referire la dispoziţiile art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005, normă ce şi-a găsit aplicabilitatea atâta vreme cât România nu aderase la Uniunea Europeană şi cât timp nu venea în conflict cu norme de drept comunitar, cărora trebuie să li se asigure preeminenţa.
Susţinerea din recurs, potrivit căreia, România a negociat, prin Tratatul de Aderare, o perioadă de tranziţie, de 2 până la 7 ani, la capitolul privind libera circulaţie a persoanelor, şi aceasta ar fi de natură să impună condiţii restrictive în continuare cetăţenilor români, nu poate fi primită.
Perioada de tranziţie la care se face referire, cu posibilitatea adoptării unor măsuri restrictive (Anexa VII a Tratatului de Aderare, Capitolul 1), are în vedere îngrădirea accesului resortisanţilor români pe piaţa forţei de muncă.
În speţă însă, nu s-a pus problema circulaţiei forţei de muncă, ci aceea a liberei circulaţii a persoanei (expulzarea intimatului realizându-se pentru şedere ilegală), situaţie pentru care nu s-a rezervat, la momentul aderării, o perioadă de tranziţie, înăuntrul căreia să mai poată fi adoptate măsuri restrictive.
Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 260 din 17 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6731/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 672/2008. Civil → |
|---|
