ICCJ. Decizia nr. 6872/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6872
Dosar nr. 5028/1/2006
Şedinţa publica de la 11 septembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 6789 din 13 iulie 2005, contestatorul M.F. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Timişoara, anularea dispoziţiei nr. 382 din 20 ianuarie 2005, cu consecinţa restituirii în natură a imobilului înscris în C.F. Timişoara sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri constând în diferenţa dintre valoarea de circulaţie a imobilului la data efectuării plăţii şi suma reactualizată a despăgubirilor acordate în anul 1996.
Prin sentinţa civilă nr. 2567/PI din 2 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul M.F. şi continuată de succesoarele acestuia M.T. şi M.E. împotriva intimatului Primarul Municipiului Timişoara, a fost anulată dispoziţia nr. 382 din 20 ianuarie 2005 şi a fost obligat intimatul să se pronunţe pe fondul notificării nr. 45 din 7 august 2001, cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. Timişoara, situat în Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că respingerea cererii reclamanţilor de restituire în natură a imobilului solicitat, cu motivarea că acesta a fost preluat cu titlu valabil de către stat, în sensul dispoziţiilor art. 2-4 lit. b) din H.G. 498/2003, este nelegală, faţă de împrejurarea că Decretul 223/1974 a fost considerat chiar prin Decretul-lege nr. 9/1989 ca un act normativ profund antidemocratic, astfel că imobilul a fost preluat abuziv prin actul avut în vedere, ce era în contradicţie cu Constituţia României din anul 1965, art. 17 şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, respectiv tratatele internaţionale ratificate de România.
Apreciindu-se că cererea reclamanţilor nu a fost soluţionată pe fond s-a dispus obligarea pârâtului să efectueze o analiză de fond, cu precizarea că imobilul în discuţie a fost înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 54A din 15 februarie 2006, a respins apelul pârâtului Primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 2567 din 2 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş, instanţa de apel reţinând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, întrucât dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 atribuie instanţelor judecătoreşti competenţa de a verifica natura preluării de către Statul Român a unor bunuri în timpul regimului comunist.
Prin urmare, s-a avut în vedere că instanţa de judecată a fost abilitată să constate caracterul preluării imobilului în litigiu de către Statul Român.
În acelaşi timp, Curtea a constatat că raţionamentul instanţei de fond este corect, soluţia fiind legală, deoarece dispoziţiile Decretului nr. 223/1974 au fost chiar în contradicţie cu prevederile Constituţiei din anul 1965, care ocrotea proprietatea privată şi declara respectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, printre care, evident se înscria şi dreptul la libera circulaţie, potrivit reglementărilor internaţionale ratificate de România.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, invocând în drept art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică deoarece a nesocotit dispoziţiile legale în materie şi starea de fapt reală dovedită.
În acest sens învederează că numita M.E., antecesoarea reclamantului iniţial, a formulat cerere pentru înstrăinarea către stat a construcţiilor proprietate personală, în vederea plecării definitive din ţară, cerere aprobată prin decizie a fostului Consiliu Popular al Judeţului Timiş, dată în baza Decretului nr. 223/1974 şi pentru care a primit suma de 9580 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor trecute în proprietatea statului.
Se mai arată că, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, coroborate cu prevederile art. 1.4. lit. B) din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi în temeiul art. 68 alin. (2) şi art. 71 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, corect s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, întrucât acesta a trecut cu plată în proprietatea statului şi preluarea nu a fost abuzivă.
Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivele de recurs invocate sunt nefondate, deoarece prin hotărârea apelată a fost interpretat corect actul juridic dedus judecăţii şi instanţa nu a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunţată fiind legală prin aplicarea corectă a legii.
Astfel, corect s-a admis contestaţia reclamantelor împotriva dispoziţiei nr. 382 din 20 ianuarie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timişoara în temeiul Legii nr. 10/2001, imobilul revendicat intrând în sfera de aplicare a acestei legi. S-a dispus anularea dispoziţiei atacate, cu obligarea pârâtului de a răspunde notificării reclamantelor în termen legal pentru restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. Timişoara, nr. top 13035/2 şi 13536/2.
Starea de fapt a fost corect reţinută, în sensul că în anul 1986, în baza Decizie nr. 2302 din 2 septembrie 1986, emisă de Consiliul Judeţean Timiş, în temeiul Decretului nr. 223/1974, imobilul indicat anterior a trecut în proprietatea Statului Român în schimbul unei despăgubiri în cuantum de 9580 lei.
Corect instanţa de apel a constatat că dispoziţia atacată este nelegală, deoarece s-a dat în baza Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, fără ca aceste norme să fie corelate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 12 alin. (1), ce prevăd că persoana îndreptăţită ce a primit o despăgubire este obligată, în cazul restituirii în natură a imobilului, să ramburseze suma reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizată cu indicele de inflaţie.
În aceste condiţii, în mod legal a fost înlăturată aplicarea normelor metodologice pe care se întemeiază în exclusivitate dispoziţia contestată. Este adevărat că preluarea imobilului la stat s-a făcut cu plată, în baza Decretului nr. 223/1974, decret ce reprezintă un act abuziv de preluare.
Potrivit art. 6 pct. 1 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Alin. (2) al aceluiaşi text, prevede că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, poate fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora.
La data trecerii imobilului în proprietatea statului, România ratificase Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, care la art. 17 alin. (1) şi (2), prevede că orice persoană are dreptul la proprietate atât singură, cât şi în asociere cu alte persoane şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. De asemenea, la data preluării imobilului, în temeiul Decretului nr. 223/1974, era în vigoare Constituţia din 1965, iar conform art. 36, dreptul de proprietate personală era ocrotit. În plus, faţă de disp. art. 12 şi art. 26 din actul fundamental, şi art. 481 C. civ., nimeni nu putea fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru motive de utilitate publică şi pentru o justă şi prealabilă despăgubire.
În aceste condiţii, titlul statului, constituit în temeiul Decretului nr. 223/1974, nu este valabil, preluarea proprietăţii autoarei contestatoarelor fiind abuzivă.
Instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile Legii 10/2001 şi a reţinut că o hotărâre de guvern, cum este H.G. nr. 498/2003, ce aprobă Normele Metodologice de aplicare a legii, este un act normativ al executivului adoptat în aplicarea legii şi în nici un caz nu poate aduce modificări textului de lege sau nu poate reglementa situaţii noi care nu sunt în domeniul de aplicare al legii pentru care au fost emise.
Deşi recurentul invocă în critica sa art. 1.4. lit. B) din H.G. nr. 498/2003 avut în vedere la soluţionarea cererii formulate iniţial de către contestator, se reţine că normele de aplicare a unei legi nu pot adăuga la lege şi nu pot contraveni spiritului reparator al Legii nr. 10/2001, având rang inferior faţă de lege şi ele nu pot restrânge sfera de aplicare a legii.
Pentru considerentele expuse se va respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, menţinându-se ca legală hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 54/A din 15 februarie 2006, a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7490/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6868/2006. Civil → |
|---|
