ICCJ. Decizia nr. 6868/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6868
Dosar nr. 1168/1/2006
Şedinţa publica de la 11 septembrie 2006
Asupra recursurilor civile de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4961 din 29 iunie 2004, reclamantul N.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale şi materiale cauzate prin condamnarea sa la 10 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor, ca urmare a unei erori judiciare.
Prin sentinţa nr. 121/D din 23 februarie 2005 Tribunalul Bacău a admis în parte acţiunea reclamantului N.G., în contradictoriu cu pârâtul statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului 30.000 Euro daune morale.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 319 din 26 mai 1959 Tribunalul Militar Iaşi a condamnat pe reclamantul N.G. la 10 ani închisoare corecţională şi 5 ani interdicţie corecţională în baza art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 304 CJM, dispunându-se şi confiscarea totală a averii, deducându-se din pedeapsa aplicată perioada detenţiei de la 7 februarie 1959, reţinându-se că în perioada 1957- iunie 1958, în repetate rânduri „s-a manifestat duşmănos orânduirii de stat, minimalizând rezultatele obţinute de republică pe drumul construcţiei socialiste, fapte periculoase pentru securitatea internă şi externă a statului.” . Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 1812 din 9 iulie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II a Militară Bucureşti prin respingerea recursului.
Conform adresei emisă de către Direcţia Generală a Miliţiei, Serviciul Evidenţei Operativă (fila 20 dosar), perioada de detenţie a reclamantului s-a situat în intervalul 7 februarie 1959-15 ianuarie 1963.
Prin decizia nr. 5659 din 3 decembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. 4829/2003, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general împotriva sentinţei civile nr. 319/1959 a Tribunalului Militar de Mare Unitate Iaşi şi deciziei nr. 1812/1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II a Militară Bucureşti, s-au casat hotărârile atacate şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.G. pentru infracţiunea prev. de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior şi a fost înlăturată pedeapsa complementară a confiscării averii.
Prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curţii Constituţionale s-au înlăturat limitele privind aprecierea existenţei erorii judiciare impuse de ipotezele prevăzute de text, astfel încât, în baza art. 504 C. proc. pen. şi art. 48 alin. (3) din Constituţia României, cauza pendinte se circumscrie sferei de aplicare a materiei erorii judiciare.
Cu toate acestea, daunele materiale solicitate de reclamant, reprezentând veniturile nerealizate în perioada de detenţie, raportate la veniturile de electrician s-a apreciat că nu pot fi acordate, deoarece reclamantul a fost arestat la 7 februarie 1959, dată la care calitatea sa de angajat încetase, conform menţiunilor existente în carnetul de muncă la 22 august 1958, iar conform adeverinţei de la fila 69 dosar, reclamantul a figurat în perioada 1958-1959 ca student al Facultăţii de Filologie, Istorie şi Filozofie, frecventând cursurile din semestrul I.
S-a reţinut că faţă de aceste considerente nu au fost îndeplinite cerinţele art. 504 alin. (3) C. proc. pen. pentru acordarea daunelor materiale solicitate.
Sub aspectul acordării daunelor morale, instanţa a apreciat că obligarea la despăgubiri a statului funcţionează ori de câte ori cel condamnat sau arestat pe nedrept solicită repararea pagubei suferite, daunele morale constituind o componentă a pagubei încercată de cel condamnat pe nedrept, întrucât vătămarea intereselor personale nepatrimoniale (nume, onoare, reputaţie) determină efectele directe în planul existenţei materiale cu conţinutul patrimonial.
În speţă, instanţa constatat că la data arestării reclamantul avea 22 de ani, era student, astfel că măsura privării de libertate a avut consecinţe grave asupra dezvoltării sale familiale şi profesionale ulterioare, şi făcând aplicabilitatea principiului echităţii a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 30.000 Euro.
Prin decizia civilă nr. 515 din 7 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bacău s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul N.G. şi pârâta D.G.F.P. Bacău, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 121 din 23 februarie 2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul N.G. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Reclamantul N.G. , invocând motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în esenţă susţine că în mod greşit nu i s-au acordat daunele materiale solicitate şi în acelaşi timp cuantumul daunelor morale stabilite de către instanţă este prea mic faţă de prejudiciul încercat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău critică hotărârea instanţei de apel prin prisma motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra apelului său, soluţionând numai apelurile declarate de reclamant şi pârât, deşi în practicaua deciziei se menţionează luarea în examinare a apelului declarat de parchet. Cu toate acestea în considerentele şi dispozitivul deciziei nu se mai face nici o referire cu privire la acest apel.
Instanţa de recurs constată că hotărârea pronunţată de către instanţa de apel este nelegală deoarece nu s-a pronunţat cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Astfel, în preambulul deciziei se precizează că s-a luat în examinare şi apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei nr. 121 din 23 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bacău, dar, în considerentele şi dispozitivul respectivei hotărâri nu se mai face referire la acest apel, instanţa pronunţându-se prin respingerea, ca nefondate, numai a apelurilor declarate de apelantul-reclamant N.G. şi apelanta-pârâtă D.G.F.P. Bacău ca reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice.
Instanţa de apel avea obligaţia să examineze şi să se pronunţe asupra tuturor apelurilor declarate în cauză, în concret şi cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Sancţiunea neexaminării şi nepronunţării asupra acestui apel este casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel.
Faţă de această situaţie, hotărârea recurată fiind lovită de nulitate devine inutilă analiza recursului declarat de către reclamant, considerente faţă de care urmează a fi admise ambele recursuri, a se casa hotărârea pronunţată de către instanţa de apel şi a fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării instanţa va examina şi se va pronunţa şi cu privire la apelul declarat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi de reclamantul N.G. împotriva deciziei nr. 515 din 7 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6872/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5854/2006. Civil → |
|---|
