ICCJ. Decizia nr. 6991/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6991

Dosar nr. 5030/1/2006

Şedinţa publică din 14 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Primarul oraşului Baia Sprie a emis dispoziţia nr. 420 din 9 martie 2005, prin care a acordat numiţilor H.Z. şi H.A., urmare notificării acestora formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală în sumă de 900.000.000 lei pentru terenul preluat de stat în suprafaţă de 862 mp situat în intravilanul oraşului Baia Sprie.

Ulterior, acelaşi primar a emis dispoziţia nr. 689 din 3 iunie 2005, prin care a revocat dispoziţia anterioară, acordând aceloraşi notificatori şi pentru acelaşi teren titluri de valoare nominală în sumă de 90.000.000 lei.

H.Z. şi H.A. au contestat ultima dispoziţie, susţinând că emitentul ei nu putea revoca prima sa dispoziţie, deoarece aceasta nu a fost contestată, revocată sau anulată în termen de 30 zile de la emitere, rămânând astfel definitivă.

Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 618 din 23 septembrie 2005, prin care a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia revocatorie, statuând că prima dispoziţie a devenit executorie prin necontestare, situaţie în care emitentul ei nu mai putea să o revoce, având numai posibilitatea de a cere justiţiei să constate nelegalitatea acesteia.

Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a pronunţat Decizia civilă nr. 41/A din 30 ianuarie 2006, prin care a admis apelul declarat de Primarul oraşului Baia Sprie şi a schimbat sentinţa primei instanţe în sensul că a respins „acţiunea reclamanţilor".

Instanţa de apel a statuat că dispoziţiile emise de primari în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt acte administrative, iar emitenţii acestora au posibilitatea de a modifica sau revoca propriile dispoziţii emise anterior, cu condiţia ca acestea să nu fi intrat în circuitul civil, potrivit prevederilor art. 135 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

A mai hotărât instanţa de apel că simpla comunicare a dispoziţiei anterioare din cauza în speţă nu echivalează cu intrarea în circuitul civil, din moment ce nu şi-a produs efectele în privinţa titlurilor de valoare nominală acordate, care nu au fost ridicate de contestatori.

De asemenea, s-a reţinut că actele administrative de autoritate individuale ilegale, cum este cazul în speţă, pot fi revocate oricând, indiferent dacă au produs sau nu efectele juridice pentru care au fost emise, fiind exclusă incidenţa principiului respectării drepturilor câştigate, deoarece nu se pot câştiga drepturi decât în baza unor acte săvârşite în conformitate cu legea.

Cu referire concretă la speţă, instanţa de apel a mai reţinut că, în condiţiile în care pentru terenul în litigiu de numai 862 mp s-au acordat măsuri reparatorii în sumă de 900.000.000 lei, când evaluarea comisiei locale a fost de 10.000.000 lei/ar, apare cu evidenţă caracterul ilegal al dispoziţiei revocate, derivat dintr-o eroare de calcul vădită.

În fine, s-a mai statuat că din perspectiva Legii nr. 247/2005, cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent urmează a fi stabilit de comisia centrală abilitată în acest sens.

H.Z. şi H.A. au declarat recurs, prin care solicită modificarea deciziei instanţei de apel în sensul respingerii apelului.

Dezvoltând recursul, contestatorii au enunţat cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. şi au susţinut că instanţa de apel a greşit admiţând apelul cu motivarea că dispoziţia iniţială revocată ulterior de însuşi emitentul ei a fost consecinţa unor erori de calcul, în realitate revocarea acelei dispoziţii fiind făcută cu rea credinţă, având drept rezultat stabilirea unui cuantum al măsurilor reparatorii prin echivalent net inferior valorii reale a terenului stabilit prin dispoziţia iniţială.

Au mai susţinut recurenţii că dispoziţia iniţială este un act de gestiune, iar nu unul de administrare, astfel că emitentul ei nu avea posibilitatea să o revoce, ci numai să o atace în justiţie în termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, mai ales că dispoziţia revocată a intrat în circuitul civil ca urmare a cererii formulată de recurenţi pentru eliberarea titlurilor de valoare nominală în suma stabilită prin dispoziţia iniţială.

Recursul nu este întemeiat.

Aşa cum rezultă din compararea dispoziţiilor nr. 420 din 9 martie 2005 şi nr. 689 din 3 iunie 2005 emise de Primarul oraşului Baia Sprie, recurenţilor li s-au acordat, iar aceştia nu au contestat, măsura reparatorie prin echivalent constând în titluri de valoare nominală.

Ceea ce s-a modificat prin dispoziţia ulterioară şi s-a contestat în justiţie nu are ca obiect însăşi măsura reparatorie prin echivalent, ci numai valoarea acesteia corespunzătoare valorii imobilului preluat de stat şi care nu este posibil a fi restituit în natură.

Sub acest aspect este de observat că emitentul primei dispoziţii a arătat în conţinutul acesteia că a ţinut seama de propunerea comisiei locale întrunită în şedinţa din 17 septembrie 2003.

Or, potrivit acelei propuneri terenul pentru care recurenţii au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent a fost evaluat la 10 milioane lei/ar, adică 100.000 lei/mp, rezultând valoarea totală rotunjită de 90 milioane lei.

Este astfel evident că valoarea de 900 milioane lei stabilită prin dispoziţia iniţială este consecinţa unei erori materiale de calcul ca urmare a greşitei transformări a suprafeţei terenului de 862 mp (rotunjită la 900 m.) în 90 ari în loc de 9 ari.

În aceste condiţii şi în pofida termenului de „revocare" utilizat în ulterioara dispoziţie, este incontestabil că emitentul dispoziţiilor nu a procedat la revocarea primei dispoziţii, ceea ce ar fi însemnat fie respingerea cererii actualilor recurenţi, fie înlocuirea măsurii reparatorii constând în titluri de valoare nominală cu o altă măsură reparatorie dintre cele prevăzute de Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la datele emiterii celor două dispoziţii.

Aşadar, prin dispoziţia ulterioară nu a avut loc o revocare a primei dispoziţii în sensul şi conţinutul unei asemenea instituţii juridice, care să pună în discuţie existenţa sau inexistenţa dreptului emitentului de a revoca propriul act administrativ, ci s-a procedat la îndreptarea unei vădite erori materiale de calcul strecurată în dispozitivul primului act administrativ, ceea ce este pe deplin posibil.

Cu privire la cuantumul astfel modificat sunt de constatat două aspecte esenţiale.

În primul rând, instanţa de apel a statuat că valoarea reală a terenului este de 90 milioane lei, iar nu cea susţinută de actualii recurenţi ca fiind de 900 milioane lei.

Stabilirea valorii unui bun este o chestiune de fapt din competenţa exclusivă a primelor instanţe şi a celor de apel, orice contestări a unor asemenea valori pe calea recursului constituind motive de netemeinicie, care nu reprezintă şi cazuri de recurs potrivit prevederilor art. 304 C. proc. civ.

În al doilea rând, măsurile reparatorii oferite prin dispoziţiile emise de primari în temeiul Legii nr. 10/2001 constând în titluri de valoare nominală, care nu au fost valorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul HG nr. 498/2003, cum este cazul în speţă, se convertesc de drept în titluri de despăgubire prin decizii ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Ori, cuantumul titlurilor de despăgubire se va stabili potrivit art. 16 alin. (6) din Legea nr. 247/2005, iar deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate în justiţie în condiţiile stabilite prin art. 19 din aceeaşi lege, cum corect a arătat şi instanţa de apel, astfel că, indiferent de valoarea hotărâtă în prezentul proces, recurenţii nu sunt prejudiciaţi.

În raport cu cele ce preced, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de H.Z. şi H.A. împotriva deciziei nr. 41/A din 30 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6991/2006. Civil