ICCJ. Decizia nr. 7030/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7030
Dosar nr. 4529/1/2006
Şedinţa publică din 14 septembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, la data de 22 mai 2003, reclamantul D.D. a chemat în judecată pârâta SC G.T. SA Orşova, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restituirea în natură a terenurilor expropriate în baza DCS a RSR cu nr. 29 din 23 ianuarie 1969, în suprafaţă de 1073 mp, situat în punctul „Lunca lui Tudoran"
Prin sentinţa civilă nr. 1197 din 7 noiembrie 2003 Tribunalul Mehedinţi a respins acţiunea reclamantului.
În motivarea hotărârii instanţa de fond a reţinut că suprafaţa de teren revendicată a aparţinut autoarei reclamantului D.M., de la care a fost expropriată şi trecută în proprietatea statului conform Decretului nr. 29 din 23 ianuarie 2069.
Reclamantul a formulat notificare pârâtei SC G.T. SA ORSOVA care deţine în prezent acest teren şi care conform actelor depuse la dosar este o societate cu capital privat, de la care nu a primit nici un răspuns.
Instanţa a mai reţinut aplicabilitatea în cauză a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privitoare la unitatea deţinătoare, astfel că reclamantul trebuia să adreseze notificarea A.P.A.P.S., fostul F.P.S. şi nu societăţii pârâte care nu are calitate procesuală pasivă.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond reclamantul a formulat apel prin care a arătat, în esenţa, că pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 din Legea 10/2001, în sensul ca nu a răspuns la notificare, că acţiunea nu este prematur introdusă, că litigiul nu a fost soluţionat cu celeritate, cauzându-i astfel daune pe care instanţa de fond nu s-a pronunţat şi că nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată.
Prin Decizia nr. 548 din 19 martie 2004 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelul ca nefondat reţinând în motivarea hotărârii că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, că pârâta nu are calitate procesuală pasivă şi că notificarea trebuia adresată instituţiei publice implicate în privatizare.
Faţa de criticile privind nesoluţionarea cu celeritate şi reţinererea excepţiei prematurităţii acţiunii s-a reţinut că acestea nu sunt imputabile instanţei ci ambelor părţi care nu au depus la timp actele necesare şi nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii administrative.
În final cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată s-a reţinut că acţiunea reclamantului a fost respinsă ,astfel că, pârâta nu putea fi obligată la plata acestora conform art. 274 C. proc. civ.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, reclamantul a formulat în termen legal recurs.
În motivare a adus critici cu privire la faptul că instanţele de fond şi de apel au reţinut aplicabilitatea în cauză numai a art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu şi a art. 23 din aceeaşi lege, precum şi a art. 9 şi art. 9.1. din Normele Metodologice de aplicare a legii 10/2001 aprobate prin HGR nr. 498 din 8 aprilie 2003, că pârâta a avut o atitudine pasivă de la primirea notificării până la soluţionarea acţiunii judecătoreşti, ceea ce i-a creat daune şi în final a solicitat obligarea la plata sumei de 3.700.000 lei cu titlu de cheltuielile de judecată.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Considerând acest termen ca unul imperativ, soluţia de respingere a acţiunii ca prematur introdusă ar fi într-adevăr greşită dar prin soluţia pronunţată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, s-a respins acţiunea reclamantului pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, reţinându-se că notificarea nu trebuia adresată acesteia ci F.P.S.-ului în prezent AVAS, ca urmare a faptului că pârâta este o societate cu capital integral privat.
În atare condiţii în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Astfel, la alin. (1), se arată că pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
La alin. (2) se prevede că notificarea prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1) se adresează instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea A.P.A.P.S. (fostul F.P.S.), ministerul de resort, autoritatea administraţiei publice locale, în a cărei rază este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia.
Prin HG nr. 498/2003 s-au aprobat normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Aceste norme sunt însă de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi nu pot adăuga la lege ori modifica dispoziţiile acesteia.
Cu privire la motivul de recurs ce vizează, acordarea daunelor şi a cheltuielile de judecată.
Într-adevăr, instanţei de judecată nu-i poate fi imputabilă această situaţie deoarece a fost nevoită să amâne cauza pentru ca părţile să-şi comunice actele depuse la termenele de judecată (fila 31 dosar fond) respectând astfel dispoziţiile procedurale care prevăd comunicarea actelor depuse de părţi în şedinţă (art. 96 C. proc. civ.) precum şi a respectării principiului contradictorialităţii procesului civil.
Nici critica referitoare la obligarea cheltuielilor de judecată nu poate fi primită din moment ce acţiunea reclamantului a fost respinsă, pârâta nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. care prevăd că numai partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Faţa de cele mai sus menţionate, recursul reclamantului se priveşte ca nefondat şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELELEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei civile nr. 548 din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7026/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
