ICCJ. Decizia nr. 7080/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7080
Dosar nr. 18212/1/2006
Nr. vechi 4727/200.
Şedinţa publică din 15 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2003 la Tribunalul Hunedoara prin declinare de competenţă de la Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 467 din 6 mai 2003, reclamanţii C.I. şi O.M.M. au chemat în judecată pârâta A.P.A.P.S. pentru a fi obligată la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobilul situat în oraşul Geoagiu, cu suma de 14.300 Euro, respectiv 401.800.000 lei. Ulterior, reclamanţii şi-au precizat cererea în sensul că au solicitat numai restituirea în natură.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că terenul solicitat se află în patrimoniul SC F.R. SA Deva, naţionalizat în parte prin Decretul nr. 418/1952 fiind trecut în C.F. Deva la foaia B pe numele Statului Român şi în administrarea O.F. Deva.
Din adresa SC R. SA cu nr. 1305 din 16 noiembrie 2001 trimisă Primăriei Geoagiu, rezultă că aceasta nu are titlu de proprietate şi că nu îl foloseşte din anul 1986.
Au mai arătat reclamanţii că au trimis notificare pârâtei, care nu le-a răspuns.
În cursul soluţionării cauzei, au fost citaţi în calitate de pârâţi şi Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român şi SC F.R. SA Deva.
Prin precizarea de acţiune, reclamanţii au arătat că înţeleg să se judece numai cu pârâta SC F.R. SA şi cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obiectul cererii constituindu-l restituirea în natură a imobilului compus din 4 camere, bucătărie, verandă, spălătorie în suprafaţă de 117 mp înscris în C.F. şi transcris în C.F. Geoagiu cu nr.top. 197.
Prin sentinţa civilă nr. 631 din 15 aprilie 2004 a Tribunalului Hunedoara a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi obligaţi pârâţii să restituie reclamanţilor în natură imobilul solicitat. S-a luat act de renunţarea la judecată faţă de pârâta A.P.A.P.S.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă că prin Decretul nr. 418/1952 au fost naţionalizate farmaciile particulare identificate pe teren şi înscrise în totalul anexă la decret.
Pârâţii nu au probat că farmacia înscrisă în C.F. Geoagiu, pe numele proprietarei tabulare E.G. căsătorită cu I.L. ar fi fost înscrisă în acest tabel anexă. Mai mult, la data preluării, deşi proprietara bunului era în viaţă, aceasta nu a figurat ca parte la predare, ci ginerele său, G.G. farmacist, astfel încât actul de preluare este lovit de nulitate absolută şi nu este apt de a realiza translaţia proprietăţii.
Văzând că nici notările făcute în cartea funciară a imobilului sub B 3, respectiv B 1, 2 nu au temei legal, instanţa a reţinut trecerea bunului în proprietatea statului fără un titlu valabil şi astfel aplicabilitatea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii, având calitatea de moştenitori ai proprietarei tabulare şi justificând restituirea terenului.
Apărările pârâtei SC F.R. SA Deva au fost înlăturate întrucât în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. AR 51 din 13 octombrie 2000 nu este trecut un astfel de obiect, iar asupra terenului ocupat de construcţie în litigiu, pârâta nu deţine titlu de proprietate, fapt recunoscut prin adresa nr. 1305/2001, dar rezultat şi din prevederile HG nr. 834/1991, potrivit cărora terenurile aferente, casele naţionalizate sunt excluse de la atestarea de drept în favoarea societăţilor comerciale.
Reţinându-se că restituirea în natură este posibilă, precum şi întrunirea cerinţelor art. 1, art. 7, art. 11 din Legea nr. 10/2001, dar şi împrejurarea că o parte din imobilul în cauză este folosit şi în prezent ca locuinţă, instanţa a constatat temeinicia acţiunii.
Apelurile declarate de pârâţi au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 122/A din 1 februarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa care a reţinut că în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, întrucât prin sentinţa civilă nr. 1864/1974 a Judecătoriei Deva, imobilul a fost atribuit statului care a dispus de folosinţa bunului până în prezent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susţinut că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 Statul Român poate fi chemat în judecată doar dacă emitenta deţinătoare nu a fost identificată. Ori, în speţă, fiind identificată entitatea menţionată, căreia i-a fost şi comunicată notificarea antecesoarei reclamanţilor, în mod greşit a fost respinsă excepţia invocată.
Au mai arătat că, dispunându-se restituirea în natură a bunului, antecesoarea reclamanţilor are obligaţia restituirii despăgubirilor în cuantum de 22.900 lei cu aplicarea indicelui de inflaţie şi încasate la momentul preluării bunului.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 26 alin. (3) şi art. 27 din Legea nr. 10/2001 iar motivele recursului au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:
Motivul de recurs invocat ca temei al căii de atac a fost abrogat prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, astfel încât nu mai poate constitui obiect al verificării legalităţii hotărârii sub acest aspect.
Examinând hotărârea sub aspectul criticilor invocate în declaraţia de recurs, se constată însă că acestea nu pot fi primite, instanţele reţinând temeinic legitimarea procesuală pasivă a Statului Român, faţă de efectele hotărârii judecătoreşti prin care dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost atribuit acestuia.
Ori, potrivit art. 54 din HG nr. 1574/2003, în litigiile în care statul participă în nume propriu, reprezentarea sa este realizată de Ministerul Finanţelor Publice, motiv pentru care justificat a fost respinsă excepţia invocată.
Criticile privind atribuţiile expres şi limitativ prevăzute de Legea nr. 10/2001 în sarcina pârâtei recurente apar astfel, faţă de considerentele sus reţinute ca nefondate, considerentele evocate în susţinerea acestora vizând altă situaţie decât cea existentă în speţă şi corect reţinută de instanţe.
Cât priveşte critica constând în neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 12 din Legea nr. 10/2001, se constată că nici aceasta nu este fondată, întrucât pentru incidenţa sa este necesară îndeplinirea condiţiei prevăzute de textul legal menţionat, respectiv încadrarea bunului în prevederile art. 21 alin. (1), (2), (4) din lege, condiţie neîndeplinită, în speţă neexistând nici una dintre aceste ipoteze expres şi limitativ prevăzute de text.
În atare condiţii, dar văzând şi omisiunea pârâtei de a formula o atare cerere în prezentul cadru procesual, justificat instanţa de apel a respins pretenţiile recurentei sub acest aspect cu îndrumarea de a se adresa pe cale separată pentru valorificarea dreptului său.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
Va fi respinsă ca nedovedită şi cererea de acordare către intimaţi a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, întrucât pentru reţinerea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. este necesară anexarea actelor justificative cu cheltuielile solicitate, acte ce nu au fost depuse în dovedirea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara pentru Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 122 A din 1 februarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Respinge ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul reclamant C.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 712/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6986/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
