ICCJ. Decizia nr. 712/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 712.
Dosar nr. 5212/1/2006
Şedinţa publică din 15 septembrie 2006
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 602/2001 la data de 6 mai 2004 la Tribunalul Gorj, reclamantul L.G. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 137 din 15 martie 2004 emisă de A.V.A.S. şi să i se restituie în natură fondul industrial şi de comerţ al fostei F.P.R.V. , jud. Gorj.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 343/E din 27 iulie 2001 înregistrată la Biroul executorului judecătoresc T.N. (filele 23—24 din dosarul nr. 602/2004 al Tribunalului Gorj) a solicitat pârâtei A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) să-i restituie în natură fondul industrial şi de comerţ al F.P.R. Vădeni compus din terenurile, construcţiile şi instalaţiile menţionate în notificare, care sunt deţinute în prezent de SC U. SA Tg.Jiu. A mai arătat că SC U. SA Tg.Jiu a fost privatizată şi că statul reprezentat de A.V.A.S. mai deţine doar 11% şi că A.V.A.S., ca re în mod nelegal i-a respins notificarea cu motivarea că nu a depus actele doveditoare ale calităţii de moştenitor, trebuie obligată la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea din 1 februarie 2005, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a respins excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta A.V.A.S. cu motivarea că unitatea deţinătoare a bunurilor ce fac obiectul notificării, conform Legii nr. 10/2001 este F.P.R. Vădeni, care îşi are sediul în Tg. Jiu.
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 122 din 22 martie 2005, a admis în parte cererea formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu A.V.A.S. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a anulat Decizia nr. 137 din 15 martie 2004 emisă de A.V.A.S. şi a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent de la pârâta A.V.A.S. în cota de 5/8 din: 122.502.000 lei reprezentând contravaloarea construcţiilor şi 2.786.514.920 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 10.052 mp.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a constatat că reclamantul a făcut dovada că bunurile menţionate în cererea de chemare în judecată au aparţinut autorului său, L.G.G., conform actului de vânzare încheiat la data de 8 octombrie 1940, că în prezent acestea sunt deţinute de Fabrica de cărămidă U. Tg. Jiu, care s-a privatizat şi că în mod corect notificarea a fost trimisă spre soluţionare A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) în raport cu art. 27 din Legea nr. 10/2001. Instanţa de fond a mai reţinut că din rapoartele de expertiză efectuate în cauză rezultă că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea imobilelor în litigiu ocupă funcţional întregul teren aferent iar reclamantul este îndreptăţit în raport cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzător cotei de 5/8 din valoarea acestora întrucât bunurile au aparţinut tatălui său L.G. iar cota succesorală a mamei sale, L.M. a fost acceptată numai de acesta, cealaltă comoştenitoare, nepoată de frate, D.M.D. fiind renunţătoare împreună cu L.N. Instanţa de fond a constatat, referitor la valoarea bunurilor în litigiu, că în dosarul nr. 2544/2003 care a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta D.M.D. vizând aceleaşi bunuri, acestea au fost expertizate la suma de 122.502.000 lei, construcţiile şi la suma de 2.786.514.920 lei, terenul iar prin expertizele administrate în raportul juridic dedus judecăţii de către reclamantul L.G. valoarea a fost stabilită la 207.335.427 lei, construcţiile şi la 5.127.885.760 lei, terenul şi, având în vedere perioada scurtă de timp care a trecut de la efectuarea primei expertize din dosarul nr. 2544/2003, a conchis că nu pot fi omologate concluziile expertizelor efectuate în cauza privind pe reclamantul L.G., bunurile fiind supraevaluate.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 12 din 11 ianuarie 2006, a admis apelurile formulate de reclamantul L.G., de pârâta D.G.F.P Gorj în nume propriu şi în numele Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 122 din 22 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Gorj, pe care a schimbat-o în sensul că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A respins acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor Publice.
Referitor la apelul declarat de reclamantul L.G., ale cărui critici au vizat cuantumul măsurilor reparatorii ce i-au fost acordate şi care ar fi fost subevaluate, instanţa de apel a reţinut că potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în prezent, instanţele de judecată nu mai au prerogativa de a stabili şi individualiza natura măsurilor reparatorii , întinderea sau modalitatea lor de acordare (această competenţă revenind organismelor înfiinţate potrivit Legii nr. 247/2005, Titlul VII, Cap. V) ci doar de a stabili calitatea de persoană îndreptăţită, de a analiza dreptul de proprietate şi dacă este sau nu persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent. Instanţa de apel a reţinut că noilor dispoziţii legale în vigoare, instanţa de judecată investită cu soluţionarea unei contestaţii la Legea nr. 10/2001 nu mai este îndrituită să analizeze şi să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent , reclamantul trebuind să urmeze procedura administrativă prevăzută în Cap. V din Titlul VII iar în situaţia în care este nemulţumit de Decizia adoptată de Comisia Centrală să formuleze contestaţie conform art. 19 din Titlul VII la Curtea de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază.
Instanţa de apel a constatat, în temeiul aceloraşi considerente, că apelul pârâtei A.V.A.S. este întemeiat numai cu privire la critica referitoare la faptul că nu instanţa era abilitată în stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii. Criticile vizând necompetenţa teritorială a Tribunalului Gorj şi împrejurarea că instanţa şi-ar fi depăşit limitele puterii judecătoreşti când a avut în vedere actele ulterioare depuse de reclamant în dovedirea pretenţiilor sale, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 au fost apreciate de instanţa de apel ca nefondate, cu motivarea că unitatea deţinătoare a bunurilor îşi are sediul pe raza jud. Gorj şi că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare şi nu unul imperativ, de decădere.
Cu privire la apelul declarat de pârâta D.G.F.P Gorj în nume propriu şi în numele Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice s-a constatat de către instanţa de control judiciar că este întemeiat întrucât, raportat la dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu mai are calitate procesuală pasivă în cauză.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamantul L.G.G. şi pârâta A.V.A.S., ambii invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamantul a susţinut că în speţă s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 16 pct. 1 şi 2 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a normelor metodologice de aplicare şi că odată ce apelul său a fost admis, instanţa trebuia să se pronunţe cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite în cauză în sensul constatării că este îndreptăţit la măsuri reparatorii în cuantum de 5/8 din valoarea de 5.128.000.000 ROL şi de 207.335.427 ROL, astfel cum au stabilite prin expertiză.
Pârâta A.V.A.S., în recursul său, a susţinut că în mod greşit instanţele, în stabilirea competenţei teritoriale în soluţionarea acţiunii reclamantului, au considerat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 când, de fapt, competenţa trebuia stabilită în raport cu dispoziţiile Codului de procedură civilă întrucât dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile doar în situaţia în care emitentul deciziei este unitatea deţinătoare iar în speţă, notificarea reclamantului a fost soluţionată de A.V.A.S., al cărei sediu se află în Bucureşti şi, aşa fiind, se impune constatarea nulităţii hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti în vederea soluţionării în fond a pricinii.
Pârâta A.V.A.S. a mai susţinut că motivarea deciziei pronunţate în apel este contrară dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cât priveşte argumentul bazat pe reglementările art. 24 alin. (31) din Legea nr. 247/2005, reţinând, pe de o parte, că nu mai era necesar dosarul administrativ iar, pe de altă parte, că A.V.A.S. trebuia să acorde măsurile reparatorii deşi actul normativ menţionat prevede că singura entitate investită cu acordarea măsurilor reparatorii este Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor. A arătat că hotărârea instanţei de fond, menţinută prin Decizia instanţei de apel este nelegală întrucât a anulat o decizie emisă în procedura administrativă în lipsa notificării, a actelor ataşate acesteia şi a referatului Comisiei de analiză din care rezultă temeiurile soluţiei de admitere sau respingere a notificării.
Pârâta A.V.A.S. a mai arătat că, din analiza dispoziţiilor art. 1 alin. (1 ) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi ale art. 13 alin. (1) din Cap. III al Legii nr. 247/2005, rezultă în mod evident că A.V.A.S. nu mai are competenţa legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent ci doar propune acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituţiei competente, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. (2) Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care succed.
Referitor la recursul declarat de reclamant, este de reţinut că, în principiu, legea nouă se aplică imediat situaţiilor obiective (legale), adică acelor situaţii juridice al căror conţinut şi efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor. Stricto sensu, este avut în vedere momentul intrării în vigoare a legii noi, iar lato sensu, prezentul şi viitorul, ambele determinate prin prisma acestui moment şi materializate fie în situaţii juridice care urmează să existe, să se modifice ori să se stingă, fie în fapte juridice pendinte ori efecte viitoare ale unor raporturi juridice trecute.
În speţă, dreptul subiectiv reclamat îşi are fundamentul direct şi imediat în preluarea abuzivă de stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite, în condiţiile în care au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Legii nr. 10/2001, nemodificată (despăgubiri), prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, lege nouă, de imediată aplicare.
În speţă, legea nouă, Legea nr. 247/2005, determină imperativ regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar capitolul VI pct. 16.1 şi următoarele din HG nr. 1095/2005 instituie noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Întrucât, în planul dreptului intertemporal, toate aceste dispoziţii, de imediată aplicare, sunt imperative, iar după intensitatea şi puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.
Pentru aceste considerente se constată că, în speţă, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor noii legii, respectiv ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv atunci când a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent conform acestui act normativ iar susţinerea recurentului-reclamant în sensul că instanţa trebuia să se pronunţe cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite în cauză în sensul constatării că este îndreptăţit la măsuri reparatorii în cuantum de 5/8 din valoarea de 5.128.000.000 ROL şi de 207.335.427 ROL, astfel cum au stabilite prin expertiză, nu poate fi primită.
Nu poate fi primită nici critica recurentei-pârâte A.V.A.S. conform căreia competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea contestaţiei reclamantului trebuia stabilită în raport cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 când, reţinând că unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu se află în jud. Gorj, a constatat că, în mod legal, instanţa de fond, în temeiul art. 24 alin. (8) al legii, în redactarea în vigoare la data pronunţării încheierii din 1 februarie 2005, a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj în soluţionarea contestaţiei acest articol fiind modificat ulterior.
Instanţele de fond şi apel au soluţionat raportul juridic dedus judecăţii având în vedere toate înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei în dovedirea pretenţiilor sale: notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001, titlul de proprietate al autorului său, acte de stare civilă, certificate de moştenitor.
Astfel fiind, critica recurentei-pârâte A.V.A.S. în sensul că Decizia instanţei de apel este nelegală întrucât a anulat o decizie emisă în procedura administrativă în lipsa notificării, a actelor ataşate acesteia şi a referatului Comisiei de analiză din care rezultă temeiurile soluţiei de admitere sau respingere a notificării este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât pentru pârâta A.V.A.S. nu exista nici un impediment de a depune la dosar referatul Comisiei sale de analiză în condiţiile în care aprecia că acest înscris putea reprezenta o probă utilă, concludentă şi pertinentă cauză, care ar fi avut o asemenea relevanţă încât ar fi putut determina instanţa să pronunţe o altă soluţie.
Nici susţinerea recurentei-pârâte conform căreia instanţa de apel ar fi reţinut în considerentele deciziei pronunţate că A.V.A.S. trebuia să acorde măsurile reparatorii nu este întemeiată întrucât argumentele de fapt şi de drept ale instanţei vizează tocmai împrejurarea că reclamantul, care este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii nr. 247/2005, trebuie să urmeze procedura administrativă prevăzută de dispoziţiile Cap .V ale Titlului VII al acestei legi.
Având în vedere temeiurile care preced, se constată că Decizia atacată este legală iar recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul L.G.G. şi de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 12 din 11 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7333/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7080/2006. Civil → |
|---|
