ICCJ. Decizia nr. 7383/2006. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7383

Dosar nr. 798/1/2006

Şedinţa publică din 22 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 martie 2004, reclamanţii C.A. şi C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC B.U. SA Ocna Mureş solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 146.250 dolari SUA, în lei la cursul din data plăţii, reprezentând drepturi băneşti datorate ca urmare a realizării invenţiei „procedeu şi instalaţie de obţinere a hidroxidului de calciu", obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 10.000 dolari SUA, în lei la cursul din data plăţii, cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 379 din 1 iulie 2004, Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanţii, în calitate de coautori ai invenţiei brevetate sub nr. 116010/1994, au înţeles să cesioneze în favoarea pârâtei, ai cărei salariaţi erau, drepturile asupra brevetului de invenţie, urmând ca ulterior să fie purtate negocieri cu privire la drepturile de autor.

Aceste negocieri nu au mai avut loc, iar din probele administrate în cauză rezultă că invenţia nu a fost aplicată, nu s-a realizat nici o eficienţă economică şi, prin urmare, nu se datorează nici o sumă de bani reclamanţilor.

Prin Decizia civilă nr. 9 din 21 ianuarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamantul C.I., a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Alba, secţia civilă.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că secţia comercială şi de contencios administrativ a soluţionat cauza cu încălcarea normelor care reglementează competenţa de atribuţiune.

Drepturile băneşti solicitate de reclamanţi, în calitate de persoane fizice şi de autori ai brevetului de invenţie, în temeiul Legii nr. 64/1991 nu privesc fondul de comerţ al societăţii pârâte şi nu au o cauză comercială, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 4 C. com.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea deciziei în sensul stabilirii competenţei în favoarea secţiei comerciale a Tribunalului Alba.

În motivarea recursului, recurenta arată că, în realitate, pretenţiile reclamantului privesc fondul de comerţ al societăţii pârâte, astfel încât litigiul este comercial.

Art. 4 C. com. socoteşte ca fiind comerciale, în afara actelor juridice sau operaţiunilor prevăzute de art. 3, şi celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant.

Intimatul C.I. a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, admiterea recursului declarat de către pârâtă, cu consecinţa desfiinţării deciziei atacate şi retrimiterea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia pentru judecarea pe fond a apelului.

Intimatul a arătat că, deşi ambele părţi în litigiu au susţinut argumentat natura comercială a raportului juridic dedus judecăţii, instanţa de apel a apreciat că litigiul are o natură civilă şi a trimis cauza spre rejudecare secţiei civile a Tribunalului Alba, încălcând astfel dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., din care rezultă că, în ceea ce priveşte procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială, competenţa de judecată în primă instanţă revine tribunalului, nefiind prevăzută o competenţă materială pe secţii, chestiune care este de ordin administrativ-jurisdicţional.

Recursul a fost iniţial înregistrat pe rolul secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin încheierea din 2 decembrie 2005, l-a trimis spre soluţionare secţiei civile şi de proprietate intelectuală.

Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:

Litigiul are ca obiect pretenţii decurgând calitatea de autor al unei invenţii.

Prin urmare, este vorba de o acţiune în materia proprietăţii industriale, iar pentru litigiile în această materie legiuitorul a reglementat competenţa distinct de aceea a litigiilor comerciale sau a celorlalte litigii civile, în sens larg.

Conform art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., competenţa soluţionării în primă instanţă a cererilor şi acţiunilor în materia proprietăţii industriale aparţine tribunalului.

Nici textul de lege menţionat şi nici Legea specială a brevetelor de invenţie, nr. 64/1991, nu impun judecarea acestor litigii la o anumită secţie a tribunalului, astfel încât indiferent dacă litigiul s-a judecat la secţia civilă sau la cea comercială, norma imperativă referitoare la competenţa materială a tribunalului în această materie a fost respectată.

Fără temei legal curtea de apel a stabilit că s-au încălcat normele legale referitoare la competenţa secţiei civile, câte vreme nici o dispoziţie legală nu stabileşte o competenţă o atare competenţă la nivelul tribunalului, ca de altfel nici la cel al curţii de apel.

Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi curte de apel.

Cauza va fi înregistrată şi soluţionată la acea secţie a curţii de apel căreia i se repartizează administrativ litigiile în materia proprietăţii intelectuale, din care fac parte şi cele în materia proprietăţii industriale, sau în cadrul căreia funcţionează completele specializate în această materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC B.U. SA Ocna Mureş împotriva deciziei nr. 9/A din21 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Casează Decizia şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 379 CA din 1 iulie 2004 a Tribunalului Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7383/2006. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs