ICCJ. Decizia nr. 748/2006. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 748.
Dosar nr. 19574/1/2005
(nr. vechi 5408/2005)
Şedinţa din 27 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea notificată SC G. SA Piteşti, petenta F. Slatina a cerut restituirea în natură a unor depozite de mărfuri deţinute de această societate, invocând că sunt proprietatea sa.
Cu adresa nr. 973 din 22 iunie 2001, SC G. SA Piteşti a comunicat petentei că este o societate comercială privatizată integral în anii 1999-2000 caz în care, pentru eventualele cereri formulate în procedura Legii nr. 10/2001 petenta are a se îndrepta cu cerere pentru măsuri reparatorii către A.P.A.P.S. şi nu împotriva sa.
Totodată, societatea comunică petentei că pretenţiile sale cu privire la depozitele situate în Municipiul Slatina, nu sunt fondate dat fiind că preluarea acestora de către fostul Minister al Comerţului şi Industriei s-a realizat cu plată, aspect constatat şi prin Decizia civilă nr. 8347/bis din 11 decembrie 1998 a Curţii de Apel Craiova.
Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2002, reclamanta F. Slatina, a chemat în judecată pe pârâta SC G. SA Piteşti cerând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 1, art. 2 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 să fie obligată să îi restituie în natură imobilele, depozite situate în Slatina, preluate în mod abuziv de către stat în anul 1973 şi trecute în folosinţa pârâtei, „împreună cu suprafaţa de 15.500 mp teren intravilan".
În motivarea cererii reclamanta arată că depozitele mai sus arătate au fost construite din fonduri proprii ale cooperativelor de consum din Judeţul Olt în anii 1968-1971 şi că în baza protocolului încheiat la 18 iunie 1973 între M.I.C. şi C. aceste construcţii au fost preluate din patrimoniul autoarei sale, în mod abuziv, fără vreo plată, caz în care este îndreptăţită la retrocedarea lor.
Pârâta a invocat excepţia puterii lucrului judecat în raport de menţiunile deciziei nr. 8347 bis pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins o altă cerere formulată de reclamantă în acelaşi scop, retrocedarea depozitelor, iar pe fondul procesului a cerut respingerea cererii motivat de faptul că imobilele în litigiu au fost preluate de autoarea sa I.C.R.M. Piteşti cu plata contravalorii lor către U.C.C.C., anume a sumei de 6.393.473 lei, conform H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie 1974.
Prin sentinţa civilă nr. 436 din 13 iunie 2003 Tribunalul Olt a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin probatoriul administrat reclamanta nu a dovedit că imobilele a căror retrocedare o solicită ar fi fost preluate în mod abuziv de stat, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Dimpotrivă, instanţa a reţinut că potrivit probatoriului administrat aceste imobile au făcut obiectul unui transfer cu plată din patrimoniul autoarei reclamantei în patrimoniul autoarei societăţii pârâte, societate căreia i s-a emis şi certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren pe care sunt amplasate, aspect constatat şi în procesul de revendicare în cadrul căruia acţiunea reclamantei a fost respinsă.
Cum reclamanta nu a contestat convenţia de vânzare-cumpărare a bunurilor intervenită în anul 1973 şi cum pârâta este o societate comercială privatizată integral, prima instanţă a apreciat că pretenţia de retrocedare a bunurilor formulată de reclamanţi în procedura Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită.
Prin Decizia civilă nr. 490 din 19 decembrie 2003 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantă şi a anulat sentinţa reţinând cauza spre rejudecare şi completarea expertizei tehnice de specialitate.
Prin Decizia civilă nr. 312 din 28 ianuarie 2005 Curtea de Apel Craiova, a respins cererea dedusă judecăţii, pentru aceleaşi considerente de fapt şi de drept reţinute şi de prima instanţă.
Reiterează instanţa de apel considerentele potrivit cărora atâta timp cât s-a dovedit că imobilele în litigiu au fost preluate, cu plată, în baza unei convenţii intervenite între forurile tutelare, Ministerul Comerţului şi U.C.C.C., convenţie materializată într-un protocol încheiat între acestea în anul 1973, plata imobilelor fiind aprobată prin HCM nr. 18 din 19 ianuarie 1924 şi efectuată, în mod efectiv, ulterior, aspect constatat şi prin Decizia civilă nr. 8347/bis din 11 decembrie 1998 a Curţii de Apel Craiova, nu se poate vorbi de o preluare abuzivă în înţelesul art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F. SA Slatina invocând incidenţa art. 304 pct. 4 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta arată că instanţa de apel a comis un exces de putere prin aceea că nu a prezentat în considerentele hotărârii „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei" obligaţie ce îi revenea conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Susţine recurenta că motivarea deciziei de „numai jumătate de pagină, în trei fraze, fără nici o motivare în drept", nu este suficientă.
Totodată, recurenta susţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 şi art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia, atâta timp cât imobilele în litigiu au fost preluate de stat fără titlu, era îndreptăţită la restituirea în natură a acestora, libere de orice sarcini.
Susţine recurenta că nu datorează nimic pârâtei, atâta timp cât aceasta nu a formulat o cerere reconvenţională pentru restituirea sumei reprezentând contravaloarea bunurilor care au făcut obiectul protocolului, sumă de bani a cărei plată nici nu a fost dovedită în cauză şi că hotărârea judecătorească dată asupra cererii de revendicare formulată în procedura de drept comun nu poate avea vreo relevanţă juridică în prezenta cauză.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Excesul de putere, reglementat prin dispoziţia legală mai sus arătată, constă în încălcarea de către instanţa judecătorească a unui domeniu rezervat altei puteri constituite în stat.
Prin exces de putere se înţeleg numai acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale şi nu orice valoare a legii sau încălcări ale normelor de competenţă ori de procedură.
Ori, în speţa dedusă judecăţii, judecătorii fondului nu şi-au depăşit atribuţiile, instanţele fiind competente, conform art. 28 din Legea nr. 10/2001, să soluţioneze cererile formulate de persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001.
De altminteri, prin cererea de recurs reclamanta, deşi invocă excesul de putere, dezvoltă critici care vizează nemotivarea deciziei recurate ori motivarea insuficientă a acesteia, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi care, chiar în situaţia în care ar fi fondate, atrag modificarea şi nu casarea deciziei recurate.
Cât priveşte această critică, este de observat că, deşi într-o manieră succintă, instanţa de apel şi-a motivat hotărârea reţinând în esenţă, că atâta timp cât transferul imobilelor în litigiu s-a realizat în anul 1973 cu acordul tuturor părţilor implicate în tranzacţie şi cu plata contravalorii acestora, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001 care defineşte categoriile de preluări abuzive a imobilelor care cad sub incidenţa acestui act normativ.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, de asemenea, nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că, de regulă, „imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură", iar potrivit art. 16 alin. (4) din lege, în redactarea iniţială, se prevedea că „dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil de către stat".
Or, în cauza dedusă judecăţii instanţa nu a aplicat nici una din dispoziţiile legale menţionate, de altminteri, prima având caracter de principiu în aplicarea legii iar cea de-a doua fiind o reglementare specială aplicabilă categoriilor de imobile prevăzute de alin. (1) al articolului (imobile ocupate de unităţi bugetare din învăţământ, din sănătate, aşezăminte social-culturale sau de instituţii publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate ş.a.) imobile în categoria cărora nu se includea cel care făcea obiectul judecăţii în prezenta cauză.
Aşa fiind, critica recurentei sub acest aspect nu poate fi primită.
Este de observat şi faptul că deşi invocă caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu de către stat, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi nevalabilitatea titlului statului, reclamanta nu arată argumentele pe care îşi fundamentează susţinerea.
În fapt, este necontestat că imobilele în litigiu, depozitele în litigiu au fost edificate de autoarea reclamantei I.J.E.C. Olt pe un teren primit în folosinţă de la stat (Decizia nr. 83 din 19 mai 1968) şi că în anul 1973, au fost predate de aceasta, urmare a convenţiei intervenite între părţi şi a reorganizării activităţii organizaţiilor cooperativei de consum către I.C.R.M. Piteşti.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, prin H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie 1974 s-a aprobat plata mijloacelor fixe preluate de către Ministerul Comerţului Interior de la autoarea reclamantei, U.C.C.C., printre care şi a depozitelor în litigiu, în sumă totală de 105 milioane lei din care 6.393.473 lei reprezentând contravaloarea imobilelor preluate de I.C.R.M. Piteşti.
Este de observat că prin adresa nr. 6857 din 21 decembrie 1992 emisă de reclamanta C., secţia prognoză, dezvoltare, financiar, preţuri către U.J.C.C. Tulcea se confirmă plata efectivă a mijloacelor fixe parţial în anul 1974 şi parţial prin dispoziţia de plată nr. 167 din 28 decembrie 1977, cu excepţia mijloacelor fixe predate de U.J.C.C. Tulcea.
Aşa fiind, cum preluarea de stat a imobilelor s-a făcut în baza unei convenţii şi cu plata contravalorii acestora, susţinerea reclamantei referitoare la preluarea abuzivă a acestora, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, în lipsa altor argumente ori dovezi care să ateste acest fapt este nefondată.
În acest context al analizei, este de menţionat şi faptul că pentru imobilele preluate de atat în mod abuziv, aparţinând organizaţiile cooperativei de consum şi ale cooperativei de credit, categorie în care se încadrează şi reclamanta, prin Legea nr. 109 din 10 octombrie 1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit a fost reglementată o procedură legală specială în care acestea puteau solicita restituirea acestora de către stat.
Aşa fiind, cum instanţele de fond au interpretat şi aplicat corect în cauza dedusă judecăţii a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, care în parte, le completează pe cele reţinute prin hotărârile date în fond, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. SC Slatina împotriva deciziei nr. 312 din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7524/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 745/2006. Civil → |
|---|
