ICCJ. Decizia nr. 7500/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7500
Dosar nr. 819/1/2006
Şedinţa publică din 7 noiembrie 200.
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2005, reclamantele W.M., N.S.M. şi N.M.D., prin mandatar T.M., au solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat prin Consiliul Local al municipiului Lugoj, Primarul municipiului Lugoj şi D.G.F.P. Timiş, să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 27 din 21 ianuarie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Lugoj prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 2000 mp intravilan, situat în localitatea Lugoj, şi restituirea bunului menţionat, în natură.
În motivarea acţiunii, reclamantele au învederat că imobilul menţionat, solicitat în baza Legii nr. 10/2001, a fost proprietatea tabulară a societăţii anonime I.M.& C., fabrică de ţiglă şi cărămidă, ce a aparţinut antecesorilor lor până în anul 1948, când în baza Legii nr. 119/1948 a fost naţionalizată şi trecută în proprietatea Statului Român şi administrarea firmei M.
Reclamantele au mai arătat că acţionari ai societăţii anonime I.M.& C. F.Ţ.C. Lugoj, au fost membrii familiei M., ai căror moştenitori, astfel cum rezultă din actele de stare civilă sunt petiţionarele, din care numita W.M., născută M., a fost şi acţionară directă, context în care se încadrează în teza a II-a a art. 18 lit. a) din legea de reparaţie, ce consacră excepţia de la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent şi obligaţia restituirii în natură a imobilului.
S-a mai invocat că prin dispoziţie atacată s-a nesocotit principiul restituirii în natură, prevăzut de art. 1, art. 7 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi că avizul favorabil dat de D.G.F.P. Timiş este nelegal, cât timp imobilul poate fi restituit în natură, fiind liber de sarcini şi intabulat în cartea funciară ca fiind proprietatea Statului Român.
Prin sentinţa civilă nr. 855/PI din 11 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respinsă cererea reclamanţilor ca neîntemeiată raportat la categoria măsurilor reparatorii ce li se cuvin în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că, la momentul preluării bunului de către stat, acţionari ai societăţii anonime I.M.& C., F.Ţ.C. sunt membrii a două familii distincte, aşa încât nu poate fi reţinută în cauză excepţia de la măsura restituirii prin echivalent, prevăzută de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, aceea a restituirii în natură a imobilului.
S-a arătat că noţiunea de familie, în lipsa unei accepţiuni edictate de norma reparatorie a Legii nr. 10/2001 se impune a fi înţeleasă şi privită prin raportare la definiţia dată de legiuitor într-un alt cadru legal reparator, cel al Legii nr. 18/1991 şi care prevede că, prin „familie" se înţeleg soţii şi copiii necăsătoriţi care se gospodăresc împreună cu părinţii lor, iar rudenia a fost reţinută în accepţiunea dată de prevederile art. 45 C. fam.
Ca urmare, s-a conchis ca fiind legală dispoziţia atacată ce a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, care stipulează că asociaţii persoanei juridice naţionalizate în al cărei patrimoniul intră imobilul solicitat, beneficiază doar de măsuri reparatorii în echivalent, dispoziţie legală ce se coroborează cu prevederile art. 32 din aceeaşi lege, care reglementează categoria măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor ce aveau calitatea de asociat al persoanei juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948.
Apelul declarat de reclamante a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1809 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, instanţa care a reţinut că noţiunea de familie avută în vedere de legea de reparaţie nu se confundă cu aceea de rudenie, criticile reclamantei din această perspectivă nefiind întemeiate.
În speţă, din structura acţionariatului societăţii anonime I.M.& C. F.Ţ.C., au făcut parte membrii a două familii distincte, respectiv P. şi S., iar doi dintre membrii acestei familii nu erau între ei nici rude, nici afini, aşa încât în mod corect s-a recunoscut reclamantelor dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în forma prevăzută de dispoziţia atacată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susţinut că în mod greşit atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi că astfel au dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
Au mai susţinut că instanţele au interpretat în mod greşit noţiunea de familie în sens restrâns, sens conferit de Codul familiei şi care, în principal, reglementează instituţia căsătoriei.
În acest fel s-au încălcat dispoziţiile art. 659 şi art. 669-676 C. civ., care valorifică relaţiile de rudenie prin includerea în categoria moştenitorilor legali a rudelor de sânge până la gradul al IV-lea inclusiv.
Au mai învederat că interpretarea contrară dată de instanţele de judecată, contravine principiului restituirii în natură consacrat de prevederile art. 1, art. 7 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ca şi prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Motivele de critică se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat potrivit considerentelor ce succed:
Potrivit art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă persoana îndreptăţită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor şi a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepţia cazului în care persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii.
În aplicarea şi interpretarea unitară a acestor prevederi legale, prin pct. 18.1 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a prevăzut că „ipoteza enunţată la lit. a) a art. 18 din lege vizează interdicţia restituirii în natură a imobilelor pentru cazul deţinătorilor de participaţii de capital social la societăţile comerciale (soluţie justificată dat fiind faptul că asociaţii sau acţionarii nu aveau decât un drept de creanţă asupra societăţii şi, ca atare, stabilirea corespondenţei cu bunurile acesteia este imposibil de determinat)".
Prevederile legale enunţate instituie o derogare de la regula restituirii prin echivalent, în ipoteza în care persoana îndreptăţită era unic asociat la persoana juridică deţinătoare a imobilului sau persoanele îndreptăţite asociate la persoana juridică erau membrii aceleiaşi familii. Prin noţiunea de „familie" în sensul prevederilor legale invocate, potrivit aceleiaşi dispoziţii legale date în interpretarea şi aplicarea art. 18 lit. a) din lege, se va înţelege acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad şi rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soţul sau soţia.
Această interpretare dată prin norma interpretativă a dispoziţiilor legale reţinute ca temei al soluţionării cererii reclamantelor este în acord cu prevederile art. 659 şi art. 669-677 C. civ., care evocă cercul moştenitorilor legali şi care include în categoria moştenitori legali, a rudelor de sânge până la gradul al IV-lea inclusiv, categorie în care se încadrează şi reclamantele.
Limitarea noţiunii de familie doar la sfera descendenţilor şi a persoanelor legate între ele prin relaţii de căsătorie, contravine atât spiritului reparatoriu al legii speciale, cât şi prevederilor art. 676 C. civ. sus evocate.
Ca urmare, faţă de considerentele ce preced, constatând că în speţă nu este incidentă ipoteza art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, greşit aplicată şi reţinută de instanţe, precum şi în scopul soluţionării cauzei în acord cu prevederile art. 1, art. 7 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr.10/2001, care impune suplimentarea probatoriului pentru identificarea şi individualizarea bunului, a situaţiei sale juridice actuale, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în vederea cercetării fondului pretenţiilor deduse în justiţie, pricina va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii W.M., N.S.M. şi N.M.D. împotriva deciziei nr. 1809 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 855 PI din 11 mai 2005 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, şi trimite cauza acestei din urmă instanţe, spre soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7511/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7418/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
