ICCJ. Decizia nr. 7531/2006. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta M.S. a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Constanța, Municipiul Constanța, Consiliul local Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, solicitând să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța.
Reclamanta a arătat, în motivarea acțiunii, că a avut calitatea de proprietar al imobilului menționat și, în urma plecării sale din țară, acesta a fost preluat în proprietatea statului prin Decizia nr. 468 din 6 octombrie 1989, emisă de fostul Consiliu Popular al Județului Constanța, în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Reclamanta a mai arătat că transferul dreptului de proprietate nu a avut loc în mod valabil, iar posesia exercitată de stat a fost precară, abuzivă și ilicită.
Actul administrativ de preluare nu a fost comunicat reclamantei decât ulterior abrogării Decretului nr. 223/1974 și suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu a fost încasată de aceasta.
Reclamanta și-a modificat cererea la primul termen de judecată, solicitând citarea, în calitate de pârât, a Consiliului Județean Constanța, cu motivarea că acțiunea în revendicare presupune compararea titlurilor, iar ea invocă pe cale incidentă ineficiența titlului statului.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 375 din 28 aprilie 2000, a admis acțiunea și a obligat pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul, compus din teren în suprafață de 122 mp și construcție formată din subsol și parter.
Prima instanță a reținut că, în calitate de unică moștenitoare a soțului său G.M., reclamanta este titularul exclusiv al dreptului de proprietate asupra imobilului, excepția lipsei calității procesuale active nefiind întemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că titlul pârâților, constând în decizia emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, nu este valabil, pentru că, prin necomunicare, decizia nu și-a produs efectul constitutiv de drepturi.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâții Consiliul Județean Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, Consiliul local și Municipiul Constanța.
în apel, la dosar a depus cerere de intervenție în interes propriu Uniunea Armenilor din România, arătând că deține imobilul în litigiu în baza unui contract de închiriere și, întrucât acesta deservește interesele etniei armene din orașul Constanța, el nu poate fi restituit în natură, reclamanta urmând să beneficieze de măsuri reparatorii.
Ulterior, cererea de intervenție a fost calificată ca o cerere în interes alăturat apelanților-pârâți, solicitându-se respingerea apelului reclamantei și admiterea apelurilor pârâților.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 15/C din 1 februarie 2006, a respins ca nefondate apelurile și a respins cererea de intervenție în interes alăturat apelanților-pârâți formulată de Uniunea Armenilor din România, filiala Constanța.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Consiliul Județean Constanța, R.A. E.D.P.P. Constanța și Uniunea Armenilor din România, filiala Constanța.
Recurentul-pârât Consiliul Județean Constanța, prin recursul formulat invocă, în primul rând, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Constanța, arătând că acesta nu are calitatea de posesor neproprietar în acțiunea de revendicare, această calitate având-o numai Municipiul Constanța, iar în al doilea rând, pe fondul cauzei se susține că titlul statului, ce constă în decizia administrativă emisă în baza Decretului nr. 223/1974 este un titlu valabil, astfel încât trecerea în patrimoniul statului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării.
Recursul pârâtei R.A. E.D.P.P. Constanța exprimă critici de nelegalitate a hotărârii, susținându-se o pretinsă lipsă de legitimitate procesual activă a reclamantei, se susține existența autorității de lucru judecat, ce rezultă din sentința civilă nr. 11558/1999 a Judecătoriei Constanța și, de asemenea, se susține că decizia de preluare a imobilului de către stat nr. 468 din 6 octombrie 1989, reprezintă un titlu valabil al Statului Român.
Uniunea Armenilor din România invocă, prin recursul declarat, lipsa calității procesuale active a reclamantei și valabilitatea titlului statului.
Toate cele trei recursuri sunt nefondate, întrucât instanțele anterioare au făcut o corectă aplicare a normelor dreptului comun, coroborate cu cele cuprinse în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, aplicabile în materia revendicărilor imobiliare.
Practic, nici unul din cele 3 recursuri nu identifică și nu indică motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, ele nefăcând altceva decât să reia susținerile din apel, pe care curtea de apel le-a înlăturat în mod întemeiat.
Critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive exprimată de Consiliul Județean Constanța este neîntemeiată, întrucât, conform prevederilor Legii administrației publice locale nr. 215/2001, prin art. 12 se prevede că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor unităților administrativ-teritoriale, titulari ai acestor bunuri sunt consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului.
în privința susținerii valabilității titlului statului, formulată de toți cei 3 recurenți, care consideră că titlul statului constă în decizia administrativă emisă în baza Decretului nr. 223/1974, aceasta nu are nici un fundament juridic.
Titlul de preluare a imobilului în patrimoniul statului nu îl constituie Decretul nr. 223/1974, ci decizia administrativă de preluare, rămasă definitivă, emisă în baza acestui act normativ.
Așa după cum corect au reținut atât instanța de apel, cât și instanța de fond, pe parcursul procesului nu s-a făcut dovada comunicării deciziei către reclamantă, nici la momentul emiterii ei, nici până la momentul abrogării Decretului nr. 223/1974 prin Decretul-lege nr. 9/1989, astfel că transferul legal al dreptului de proprietate asupra imobilului nu a operat în favoarea statului.
De altfel, instanța supremă a statuat că decretul sus-amintit a fost un act normativ contrar Declarației Universale a Drepturilor Omului, Constituției din 1965, în vigoare la data adoptării lui, astfel încât titlurile statului constituite în baza acestui decret nu sunt valabile.
Referitor la critica R.A.E.D.P.P. Constanța privind existența unei autorități de lucru judecat, aceasta nu poate fi reținută.
Așa cum a reținut instanța de apel, existența unei autorități de lucru judecat în privința valabilității deciziei de preluare, stabilită prin sentința nr. 11558/1999 a Judecătoriei Constanța, nu are efecte în privința analizei asupra transferului dreptului de proprietate de la reclamantă către stat. Astfel, dacă judecătoria a stabilit că necomunicarea deciziei nu atrage nulitatea actului administrativ, această hotărâre nu împiedică instanța investită cu cererea în revendicare să stabilească dacă actul administrativ, valid din punct de vedere formal, și-a produs efectul translativ de drepturi.
S-a reținut că, în lipsa comunicării, un asemenea transfer nu s-a realizat.
Nu se poate reține nici critica R.A.E.D.P.P. Constanța privind faptul că nu s-a făcut dovada preluării contra cost a imobilului, pentru că, în speță, nu numai că nu s-a cerut restituirea despăgubirii de 80.000 lei, dar nici nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi încasat această despăgubire.
în privința criticii privind lipsa legitimării procesuale active a reclamantei, se reține că este, de asemenea, neîntemeiată.
Reclamanta, prin certificatul de moștenitor nr. 143 din 10 februarie 1989, a făcut dovada că este singura moștenitoare a soțului său și că masa succesorală, în cotă de 1 din imobilul în litigiu întregește dreptul său asupra celeilalte cote de 1 din imobil.
De altfel, chiar prin decizia nr. 468/1989 de preluare a imobilului de către stat, la art.1 se menționează că acesta este "proprietatea numitei M.S.".
Mai trebuie precizat că recursurile au un caracter formal, fiind lipsite și de interes, dacă se are în vedere faptul că recurentele R.A.E.D.P.P. Constanța și Uniunea Armenilor din România au fost de acord cu executarea voluntară a hotărârii de retrocedare a imobilului, conform protocolului de predare-primire nr. 4147 din 2 mai 2006 încheiat cu prima recurentă și procesul-verbal de predare-primire a imobilului semnat la 30 august 2006 cu cea de a doua recurentă.
Față de considerentele expuse, recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7527/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7556/2006. Civil → |
|---|
