ICCJ. Decizia nr. 7667/2006. Civil
| Comentarii |
|
La data de 10 noiembrie 2005 SC A. SA cu sediul în Alba Iulia, prin reprezentantul legal, a formulat contestație în anularea deciziei nr. 6905 din 20 septembrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 3895/2003.
în motivarea contestației în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., se susține că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale întrucât judecarea s-a făcut în lipsa titularului dreptului de proprietate, respectiv Statul Român, a cărui citare în cauză nu s-a dispus de către instanța de recurs.
Contestatoarea mai susține că deși a invocat 6 motive de recurs, instanța supremă a omis să se pronunțe asupra acestora respingându-i recursul printr-un considerent care are o formulare generală.
Mai susține că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs ce privește aspectul legalității trecerii în proprietatea statului, cu titlu de terenuri părăsite, a terenurilor identificate în C.F. Alba Iulia și dacă sunt sau nu incidente prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
în fine, mai susține că instanța a comis o greșeală materială gravă care constă în aceea că a reținut că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și prin urmare, îi revine obligația să plătească sume reparatorii în echivalent, ignorând faptul că este societate comercială cu capital integral privat ce nu poate fi inclusă în categoria unităților deținătoare la care face referire articolul 20 din Legea nr. 10/2001.
Contestația în anulare este nefondată.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se poate cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Textul de lege citat vizează în prima ipoteză, greșeli materiale evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi, spre exemplu, neobservarea faptului că la dosar există chitanța privind plata taxei de timbru, etc.
Textul de lege menționat nu vizează însă greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale.
Teza a II-a a aceluiași text art. 318 alin. (1) C. proc. civ., vizează și ipoteza omisiunii examinării unui motiv de casare sau modificare ca urmare a respingerii recursului sau al admiterii lui doar în parte.
în speță, faptul că instanța de recurs nu ar fi dispus citarea în cauză a Statului Român nu se circumscrie în ipoteza I-a a articolului de lege menționat, în realitate contestatoarea invocând o pretinsă greșeală de judecată. De altfel, așa cum rezultă din dosarul de recurs, Statul Român, prin Consiliul Local Alba Iulia, a fost parte în proces (Fila 91 dosar 3895/2003).
Referitor la cea de a doua mențiune, din examinarea deciziei atacate rezultă că contestatoarea-recurentă a invocat drept motiv de casare a deciziei instanței de apel greșita reținere de către instanțe a obligației sale de a acorda reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile în care, se susține că terenul în litigiu a fost preluat cu titlu de către Statul Român.
Faptul că instanța de recurs i-a respins recursul printr-un considerent care are o formulare generală, nu se circumscrie în ipoteza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, contestatoarea invocând o pretinsă eroare de judecată.
Susținerea contestatoarei că instanța de recurs ar fi omis să se pronunțe asupra altor cinci motive de recurs este neîntemeiată, în condițiile în care recursul său nu cuprinde decât un singur motiv de nelegalitate, care a fost analizat de către instanță.
La fel este și cazul celorlalte susțineri din contestație: faptul că instanța de recurs a reținut greșit că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și prin urmare, îi revine obligația să plătească sume reparatorii în echivalent; ignorarea de către instanță a prevederilor art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Din interpretarea contestației în anulare se observă că contestatoarea tinde privi ca rejudecarea căii de atac, prin transformarea contestației în anulare în recurs, fiind în realitate recurs la recurs, aspect nepermis atât timp cât unul dintre principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac.
Față de cele ce preced, contestația în anulare formulată în cauză se privește ca nefondată și a fost respinsă în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7726/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7589/2006. Civil → |
|---|
