ICCJ. Decizia nr. 7521/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 4 martie 2004, reclamanta Z.R. a chemat în judecată pârâții Prefectura Municipiului București, prin Prefect, Primăria Municipiului București, prin Primarul general, Consiliul General al Municipiului București, Primăria sectorului 3 București și Consiliul local al sectorului 3 București, solicitând să se dispună retrocedarea imobilului teren în suprafață de 145 mp situat în București, și să-i fie lăsat terenul în deplină proprietate ei și surorilor sale Z.M. și C.A., să fie obligate pârâtele în solidar la plata despăgubirilor în sumă de 29.000 dolari, contravaloarea imobilului, dar numai în situația în care pârâții vor dovedi că retrocedarea în natură nu este posibilă.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că tatăl său S.D. a cumpărat la 6 iunie 1949 imobilul, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 6847, acesta fiind moștenit ulterior de soția supraviețuitoare și reclamantă cu cele două surori ale sale, conform certificatului de moștenitor nr. 919 din 26 martie 1963.
A mai arătat reclamanta că imobilul a trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 1897/1979, în baza Decretului nr. 223/1974, iar la 14 august 2001 a adresat Prefecturii București notificarea nr. 15823 privind retrocedarea terenului, dar nu a primit nici un răspuns până în prezent.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 519 din 3 iunie 2004, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocate de Prefectura Municipiului București și Primăria sectorului 3 București și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei.
Instanța a reținut, în esență, că Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură administrativă derogatorie de la dreptul comun privitor la restituirea imobilelor naționalizate, iar după data intrării în vigoare a acestui act normativ, persoanele ce solicită restituirea unor astfel de imobile au la dispoziție doar aceste prevederi.
Drept urmare, intentarea unei astfel de cereri direct la instanță este inadmisibilă, deoarece conform Legii nr. 10/2001, se poate ataca la instanță numai decizia/dispoziția emisă în urma notificării.
Astfel, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea.
împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 1249 /A din 30 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul.
împotriva acestei din urmă decizii reclamanta a declarat recurs și a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. și anume că hotărârea cuprinde motive străine cauzei și că s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al celor două capete de cerere ale acțiunii introductive.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
în conformitate cu art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut de art. 23, să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Procedura administrativă este obligatorie pentru ambele părți: obligația fostului proprietar sau a moștenitorului acestuia fiind de a formula notificarea, iar obligația unității notificate fiind aceea de a o soluționa în termenul prevăzut de lege.
în condițiile în care Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23 din Lege, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, tribunalul, pe considerentul că plângerea ar fi prematur introdusă și inadmisibilă. Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal tot în condițiile acestei proceduri speciale.
A considera că plângerea este prematură sau inadmisibilă și a o respinge ca atare, nu înseamnă numai a da dovadă de un formalism nejustificat, dar s-ar ajunge la nesocotirea finalității și caracterului reparatoriu al acestei legi, amânându-se fără termen rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau, după caz, procedura acordării de despăgubiri, ignorându-se astfel dreptul la reparație.
Din probatoriul administrat în cauză reiese că reclamanta, la 14 august 2001 a adresat Prefecturii Municipiului București notificarea nr. 15823 privind retrocedarea terenului în cauză.
Cum, în raportul juridic dedus judecății nu s-a făcut dovada că reclamantei i-a fost soluționată notificarea, într-un fel sau altul, în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și care, în speță, a fost depășit, este evident că, în raport cu art. 21 din Constituție, astfel cum a fost revizuită și cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, analizarea cererii formulate de reclamantă direct de instanța de judecată devine admisibilă, în condițiile în care se constată refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde notificării formulate în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, în mod greșit instanța de fond, prin soluția confirmată de instanța de apel, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei, întrucât ea era îndreptățită, pentru considerentele arătate, să se adreseze instanței de judecată, neputându-i fi îngrădit liberul acces la justiție până la finalizarea, într-un termen nespecificat a procedurii administrative, iar instanța trebuia să examineze și să soluționeze cererea reclamantei în cadrul procesual definit de Legea nr. 10/2001.
Având în vedere argumentele ce preced, se constată că recursul este fondat și, în consecință a fost admis, hotărârile pronunțate au fost casate, iar cauza a fost trimisă Tribunalului București, în vederea rejudecării.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7589/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7527/2006. Civil → |
|---|
