ICCJ. Decizia nr. 7758/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7758
Dosar nr. 29790/1/200.
nr vechi 13328/2005
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia civilă, la 15 septembrie 2004, reclamantul Z.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Brăila pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la 158.000.000 lei despăgubiri pentru suferinţele fizice cauzate şi 1.000.000.000 lei daune morale.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul a fost arestat la 11 iunie 1998 şi a executat 40 de zile de închisoare conform Legii nr. 61/1991 pentru o amendă de 400.000 lei pe care o achitase.
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 2 februarie 2005 Tribunalul Brăila, secţia civilă, a respins acţiunea împotriva D.G.F.P. Brăila ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi ca prescrisă, acţiunea împotriva Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în litigiile având ca obiect răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. D.G.F.P. are personalitate juridică distinctă faţă de Ministerul Finanţelor Publice şi nu poate sta în judecată în nume propriu, deoarece art. 52 alin. (3) din Constituţie prevede expres că cel care răspunde patrimonial este statul.
Deşi reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 504-506 C. proc. pen., iar conform art. 506 alin. (2) C. proc. pen. acţiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, temeiul de drept al acţiunii îl constituie textele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi din Constituţia României, deoarece art. 504 C. proc. pen. se aplică numai în cazul în care a existat un proces penal. Or, în cauză reclamantul a susţinut că a executat o sancţiune contravenţională, nu una stabilită penal.
Faţă de data când reclamantul a primit biletul de liberare din penitenciar, 27 iunie 2000, acţiunea împotriva Ministerului Finanţelor Publice este prescrisă.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 504 A din 15 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
În considerentele hotărârii instanţei de apel s-a arătat că, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în cazul răspunderii civile delictuale, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
În aceste condiţii, în mod corect a stabilit instanţa de fond că dreptul la acţiune s-a prescris, termenul de 3 ani începând să curgă de la data când reclamantului i s-a înmânat biletul de liberare din penitenciar, moment la care trebuia să cunoască paguba şi pe cel care i-a produs-o.
Soluţionând cauza pe excepţie, instanţa nu a mai analizat probele administrate, chitanţa de plată a amenzii şi biletul de liberare din penitenciar, astfel încât criticile în acest sens au fost înlăturate.
Împotriva acestei hotărâri apelantul reclamant a declarat recurs prin care a invocat următoarele critici:
Recurentul este deosebit de indignat de faptul că instanţa de apel s-a constituit în instanţă extraordinară interzisă de lege deoarece a menţinut măsura tribunalului.
Acţiunea prin care reclamantul a solicitat despăgubiri pentru suferinţele morale pricinuite de executarea a 40 de zile de închisoare deşi achitase amenda, nu poate fi decât imprescriptibilă.
Art. 1890 C. civ. dispune că toate acţiunile, atât reale cât şi personale, se vor prescrie prin trecerea timpului de 30 de ani.
Cât priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Brăila, este irelevantă deoarece Ministerul Finanţelor Publice a delegat acesteia dreptul de a sta în proces.
Prin întâmpinare, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, termenul de prescripţie de 3 ani începând să curgă de la data când reclamantului i-a fost înmânat biletul de liberare din penitenciar.
Analizând hotărârea instanţei de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
De vreme ce reclamantul a executat o pedeapsă contravenţională, nu penală, nu sunt incidente dispoziţiile Codului de procedură penală care stabilesc faptul că durata termenului de prescripţie a acţiunii prin care se solicită repararea pagubei cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale este de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei sau ordonanţei procurorului.
Termenul de prescripţie a acţiunii exercitate de reclamant este cel de drept comun, de trei ani, şi începe să curgă de la momentele stabilite în art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 conform căruia, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a acestui text, reclamantul cunoscând, cel mai târziu la data când i s-a înmânat biletul de liberare, că a suferit un prejudiciu patrimonial şi moral precum şi faptul că responsabilitatea pentru aceasta revine statului.
Exercitând acţiunea la mai mult de trei ani de la 27 iunie 2000, soluţia de respingere a acesteia ca prescrisă extinctiv este corectă.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la calitatea procesuală a D.G.F.P. Brăila. în litigiile în care statul este parte, reprezentarea acestuia se face prin Ministerul Finanţelor Publice, dacă nu se prevede în mod expres altfel. Or, pentru genul de acţiuni cum este cea cu care a fost învestit Tribunalul Brăila, nu s-a prevăzut altfel.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PPENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge ca nefoncat recursul declarat de reclamantul Z.I. împotriva deciziei civile nr. 504 A din 15 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7780/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7752/2006. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
