ICCJ. Decizia nr. 779/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 779.
Dosar nr. 29726/1/200.
Dosar nr. 9293/2004
Şedinţa publică din 4 octombrie 2006
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr. 5478/2001, reclamanţii B.C. şi C.A. au chemat în judecată pe SC I. SA Dorohoi, Primăria municipiului Dorohoi prin Primar, Prefectura municipiului Botoşani, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi A.P.A.P.S. solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună restituirea în natură sau prin echivalent, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, a imobilului situat în Dorohoi, reprezentând fosta fabrică de săpun, compus din parter şi etaj, garaj şi două magazii, precum şi terenul aferent.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul a aparţinut autorului lor, C.C. şi că la data de 11 iunie 1948 , în baza Legii nr. 119/1948, imobilul a fost naţionalizat, trecând în proprietatea statului iar ulterior, a fost dat în administrarea mai multor unităţi economice ale statului, fiind deţinut în prezent de pârâta SC I. SA Dorohoi care pretinde că l-a cumpărat în cadrul procesului de privatizare şi refuză să emită Decizia prevăzută de lege. Reclamanţii au mai arătat că i-au notificat pe toţi pârâţii chemaţi în judecată însă nu au primit nici un răspuns, motiv pentru care au formulat acţiunea.
La termenul din 18 decembrie 2002 reclamanţii şi-au precizat acţiunea şi au solicitat măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti sau titluri de valoare nominală utilizate exclusiv în procesul de privatizare.
Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin sentinţa nr. 278 din 29 mai 2003 a admis acţiunea formulată de reclamanţii B.C. şi C.A. în contradictoriu cu pârâţii SC I. SA Dorohoi, Primăria municipiului Dorohoi prin Primar, Prefectura municipiului Botoşani, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi A.P.A.P.S.
A obligat pârâta Primăria municipiului Dorohoi să restituie în natură reclamanţilor terenul în suprafaţă de 2038 mp situat în Dorohoi, grevat de concesiunea încheiată de către pârâtă prin contractul nr. 36/2000.
A obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să emită în favoarea reclamanţilor titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 1.139.727.000 lei.
A obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 1.740.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că prin procesul verbal din 11 iunie 1948 depus la fila 11 din dosar au fost preluate de stat, prin naţionalizare, în temeiul Legii nr. 119/1948, fabrica de săpun (construcţie cu etaj, garaj şi două magazii) şi teren aferent în suprafaţă de 2038 mp, proprietatea lui C.D.C. şi că, potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 352 din 5 iulie 1996 emis de Biroul notarial „D.T." din Dorohoi, reclamanţii sunt moştenitorii lui C.D.C., în calitate de fiu şi, respectiv, fiică.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin notificările din 6 aprilie 2001 şi, respectiv, 18 octombrie 2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor în litigiu şi că aceste bunuri, mai puţin terenul aferent în suprafaţă de 2038 mp, care aparţine domeniului privat al municipiului Dorohoi, conform adresei nr. 10706 din 27 mai 2003 a Primăriei municipiului Dorohoi depusă la fila 182 din dosar, se află în proprietatea pârâtei SC I. SA Dorohoi, care le-a cumpărat, cu bună credinţă, în cadrul procesului de privatizare, prin contractul nr. 53 din 21 decembrie 1998 şi care, deşi nu a emis Decizia prin care să-şi exprime poziţia în legătură cu fabrica în litigiu, a refuzat restituirea acesteia invocând că este cumpărător de bună credinţă.
Instanţa de fond a constatat că, în aceste condiţii, persoanei îndreptăţite îi este deschisă calea la justiţie, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât din expertizele administrate în cauză a rezultat că terenul în suprafaţă de 2038 mp se află în domeniul privat al municipiului Dorohoi şi că valoarea fabricii în litigiu este de 1.139.727.000 lei, instanţa de fond a dispus restituirea în natură, către reclamanţi, a terenului în suprafaţă de 2038 mp şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să emită titluri de valoare nominală în limita valorii menţionate, reţinând că înstrăinarea fabricii de săpun în cadrul procesului de privatizare este valabilă, conform art. 46 alin. (1) din lege, nemaiputând fi restituită în natură, reclamanţilor fiindu-le recunoscut dreptul la restituire prin echivalent, respectiv titluri de valoare, aşa cum şi-au şi precizat acţiunea la data de 18 decembrie 2002.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 112 din 25 noiembrie 2003 a respins excepţia de prematuritate a introducerii acţiunii invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A admis apelul declarat de A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) împotriva sentinţei civile nr. 278 din 29 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor faţă de pârâta A.P.A.P.S., ca urmare a lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a menţinut celelalte dispoziţii.
A respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Prefectura judeţului Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 278 din 29 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, referitor la excepţia de prematuritate invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 a fost mult depăşit iar conduita imputabilă a persoanei notificate care nu a răspuns la notificare din neglijenţă sau rea voinţă nu poate afecta interesele persoanei îndreptăţite şi nu poate s-o lipsească de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege , aceasta având deschisă calea la justiţie, în condiţiile Legii nr. 10/2001. Criticile referitoare la faptul că raportul de expertiză administrat în cauză a fost efectuat fără respectarea dispoziţiilor legale şi că pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Prefecturii judeţului Botoşani nelegal au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de efectuarea raportului au fost respinse ca neîntemeiate întrucât s-au depus obiecţiuni la raportul de expertiză iar în apel nu s-a solicitat efectuarea unei noi expertize.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P Botoşani şi pârâta Prefectura judeţului Botoşani.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P Botoşani a arătat că dispoziţiile art. 20-35 şi art. 37-40 din Legea nr. 10/2001 au fost interpretate eronat în sensul că atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu au avut în vedere că procedura administrativă impusă de legea specială, care derogă de la prevederile dreptului comun nu a fost îndeplinită.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P Botoşani a mai susţinut că, chiar dacă reclamantul a depus notificarea prin care solicita restituirea în natură a imobilului revendicat sau, eventual, titluri de valoare, plângerea în instanţă este prematur introdusă deoarece instituţia notificată nu s-a pronunţat printr-o decizie motivată şi, ca atare, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanţa neputându-se investi cu acordarea despăgubirilor băneşti prevăzute de Legea nr. 10/2001. A conchis, pentru motivele arătate că hotărârile pronunţate sunt nelegale şi a cerut admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti şi, rejudecând cauza pe fond, să fie respinsă acţiunea ca prematur introdusă şi să fie respins şi capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca fiind nedatorate.
Pârâta Prefectura judeţului Botoşani prin Prefectul judeţului Botoşani, în recursul său, a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel ce vizau faptul că a fost obligată, alături de celelalte pârâte, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.740.000 lei. A arătat că cheltuielile de judecată nu trebuiau să cadă şi în sarcina sa ci doar în sarcina Primăriei municipiului Dorohoi, care a fost obligată la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.038 mp, şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, care a fost obligat la emiterea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. A mai arătat că atâta timp cât reclamantul nu a primit nici o ofertă de la SC I. SA Dorohoi, care deţine imobilul revendicat, el nu se putea adresa justiţiei întrucât conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei doar în situaţia în care refuză oferta. A solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţelor pronunţate de instanţele de fond şi apel în sensul excluderii sale de la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care succed.
Din analiza actelor şi lucrărilor cauzei rezultă că reclamanţii B.C. şi C.A. au adresat notificările prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001 Primăriei municipiului Dorohoi prin Primar şi SC I. SA Dorohoi la data de 6 aprilie 2001 şi Prefecturii judeţului Botoşani, Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi A.P.A.P.S. la data de 18 octombrie 2001, fapt necontestat, de altfel, de nici una din persoanele notificate, chemate în proces în calitate de pârâte.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data soluţionării cauzei, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată iar potrivit art. 24 alin. (1) , dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Aceste dispoziţii legale se regăsesc în prezent în redactarea art. 25 şi, respectiv, a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005.
Din cele expuse rezultă că legiuitorul nu a lăsat la discreţia entităţii investite cu soluţionarea notificării emiterea dispoziţiei motivate într-un interval de timp nedefinit ci a obligat-o să respecte termenul defipt de textele de lege menţionate.
Astfel, nerespectarea termenului pentru emiterea dispoziţiei motivate nu împiedică persoana îndreptăţită să se adreseze instanţei pentru valorificarea dreptului său material prevăzut de lege într-un termen rezonabil.
Pentru aceste considerente, în mod legal instanţa de apel a constatat că, în condiţiile în care pârâţii nu au putut proba că au răspuns, într-un sens sau altul, notificărilor ce le-au fost adresate de reclamanţii din prezenta cauză, demersul judiciar al acestora este pe deplin îndreptăţit iar acţiunea lor nu poate fi respinsă ca prematur introdusă.
Aceasta este şi raţiunea pentru care instanţa de fond, prin sentinţa confirmată de instanţa de apel, i-a obligat pe pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.750.000 lei, ocazionate de soluţionarea acţiunii reclamanţilor, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate se constată că criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P Botoşani în sensul că au fost interpretate eronat dispoziţiile art. 20-35 şi cele ale art. 37-40 ale Legii nr. 10/2001 nu sunt întemeiate cum neîntemeiată este şi susţinerea conform căreia instanţa nu se putea investi cu acordarea despăgubirilor băneşti prevăzute de Legea nr. 10/2001 întrucât raportul juridic dedus judecăţii de către reclamanţi privea o asemenea cerere asupra căreia instanţa era obligată să se pronunţe.
Având în vedere aceste temeiuri reiese că instanţa de fond, prin soluţia confirmată de instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii când, raportat la situaţia de fapt constatată , a stabilit că acţiunea reclamanţilor nu putea şi nu poate fi respinsă ca prematur introdusă şi, în consecinţă, nu putea şi nu se poate respinge nici capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca nefiind datorate aşa cum a cerut, în recursul său, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P Botoşani.
Analizând critica recurentei-pârâte Prefectura judeţului Botoşani conform căreia , faţă de soluţia pronunţată, nu trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată se constată, pentru argumentele deja expuse, că este neîntemeiată întrucât Prefectura judeţului Botoşani nu a dat nici un răspuns notificării pe care i-au adresat-o reclamanţii, pe care, prin întâmpinarea formulată în faza procesuală a fondului, recunoaşte că a primit-o (filele 22-23 din dosarul nr. 5478/2001 al Tribunalului Botoşani).
Reiese cu evidenţă că această conduită culpabilă i-a determinat pe reclamanţi să cheme în judecată şi Prefectura judeţului Botoşani, alături de ceilalţi pârâţi, neavând nici o relevanţă faptul că prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel doar pârâta Primăria municipiului Dorohoi şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice au fost obligaţi la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.038 mp şi, respectiv, la emiterea în favoarea reclamanţilor de titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 1.139.727.000 lei, cu atât mai mult cu cât apărările formulate în cauză de pârâta Prefectura municipiului Botoşani au vizat prematuritatea acţiunii reclamanţilor şi nu lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Excluderea pârâtei Prefectura judeţului Botoşani de la plata cheltuielilor de judecată ar fi fost justificată în condiţiile în care aceasta ar fi făcut dovada că a dat un răspuns notificării reclamanţilor, desigur, cu respectarea obligaţiilor şi competenţelor ce-i reveneau potrivit Legii nr. 10/2001, conduită prin care ar fi putut să evite chemarea sa în proces de către reclamanţi or tocmai lipsa acestui răspuns a dat naştere culpei sale procesuale, în baza căreia a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, alături de ceilalţi pârâţi.
Având în vedere temeiurile care preced, se constată că Decizia atacată este legală iar recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P Botoşani şi Prefectura judeţului Botoşani împotriva deciziei nr. 112 din 25 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 796/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 779/2006. Civil → |
|---|
