ICCJ. Decizia nr. 7874/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1046 din 2 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost admisă cererea precizată formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea și Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea și în consecință a fost anulată dispoziția nr. 1713 din 15 aprilie 2004 emisă de primar.
Pârâta Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea a fost obligată să restituie reclamantului în natură terenul în suprafață de 450 mp situat în Râmnicu Vâlcea, și să-i plătească acestuia despăgubiri bănești în sumă de 1.049.000.000 lei pentru construcțiile demolate cu respectarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 10/2001.
în motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut din probele administrate că reclamantul a adresat notificarea pârâtei conform Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul compus din casă de locuit și teren în suprafață de 450 mp situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, imobil ce a constituit proprietatea defuncților săi părinți S.G. și S.E.
Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea prin dispoziția nr. 1713 din 15 aprilie 2004 a respins notificarea reclamantului întrucât acesta nu a depus la dosar acte care să ateste că este persoană îndreptățită și că imobilul a fost preluat abuziv.
Tribunalul a considerat că într-adevăr, actele doveditoare la care se referă art. 22 din Legea nr. 10/2001 trebuie depuse în termenul defipt de legiuitor, dar pentru nedepunerea lor, nu se prevede nici o sancțiune tocmai pentru că s-ar încălca art. 20 din Constituția României privind accesul la justiție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reținând că reclamantul a atașat actele doveditoare la notificarea adresată Prefecturii municipiului Râmnicu Vâlcea, instanța a trecut la analiza pe fond a cererii acestuia pentru a i se acorda măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză s-a luat în considerare că reclamantul a primit în compensare pentru terenul în suprafață de 450 mp ce a fost proprietatea părinților săi, un alt teren situat într-o zonă a municipiului Râmnicu Vâlcea, dar cu o valoare vădit diferită, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.
Expertul a constatat că terenul în litigiu, în suprafață de 450 mp, nu este afectat de nici o construcție și se află în zona limitrofă parcului, areal în care au mai fost restituite în natură alte suprafețe de teren unor foști proprietari.
Drept urmare, tribunalul a admis contestația reclamantului, a dispus anularea dispoziției emise de primar și în baza art. 11 din Legea nr. 10/2001 a obligat pârâții să-i restituie, în natură, terenul în suprafață de 450 mp din Râmnicu Vâlcea.
Având în vedere evaluarea construcțiilor demolate, ce existau pe terenul în litigiu, efectuată de expertul C.M.C. instanța a obligat pârâta Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea să plătească reclamantului despăgubiri bănești în sumă de 1.049.000.000 lei cu respectarea art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Apelul formulat de pârâții Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea și Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea împotriva sentințe tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 280/A din 13 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Instanța de apel a considerat că legal a procedat tribunalul soluționând cererea reclamantului pe fond în raport de precizările depuse la fila 8 din dosar.
S-a constatat că terenul primit în compensare de reclamant în Râmnicu Vâlcea, are o valoare inferioară terenului ce a aparținut părinților săi, așa că în mod judicios s-a procedat la restituirea în natură a suprafeței de teren în litigiu. S-a precizat că atribuirea terenului în compensare poate fi avută în vedere, eventual, la momentul când se va emite decizia privind măsurile reparatorii pentru construcția demolată.
în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. în contra acestei decizii au declarat recurs pârâții invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenții susțin că intimatul-reclamantul nu a depus actele doveditoare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv până la 1 iulie 2003, așa încât este decăzut din dreptul de a le mai depune. Alegând procedura administrativă prevăzută de lege, reclamantul nu și-a onorat obligațiile impuse de legiuitor.
Se menționează că prin dispoziția primarului notificarea a fost respinsă pentru nedepunerea actelor doveditoare, deci instanța nu era abilitată să se pronunțe pe fondul ci eventual doar să-l repună pe reclamant în termenul de a depune actele doveditoare.
Recurenții invocă printr-o altă critică împrejurarea că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece din actele dosarului reiese că reclamantul a solicitat diferența de valoare între terenul obținut în compensare în baza Legii nr. 18/1991 și terenul pe care l-a deținut.
Totodată se arată că în urma unor procese reclamantul a obținut obligarea recurenților să-i atribuie în compensare, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar un alt teren cu aceeași suprafață, astfel că beneficiind de prevederile Legii nr. 18/1991 nu mai poate beneficia pentru același teren de dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație reglementată de art. 8 din ultima lege menționată.
Dispunând obligarea recurenților să-i restituie intimatului, în natură, terenul în litigiu, instanțele, nelegal, au realizat o îmbogățire fără justă cauză a acestuia în detrimentul primăriei. Se arată că reclamantul deja a vândut terenul primit în compensare prin contractele autentificate sub nr. 1793 și 1794 din 3 octombrie 1997.
Ultimul motiv de recurs se referă la nelegalitatea deciziei atacate constând în aceea că pentru construcțiile demolate ce existau pe terenul în litigiu, reclamantului i se cuveneau doar măsuri reparatorii prin echivalent conform art.10 alin. (8) cu referire la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și nu despăgubiri bănești cum au stabilit instanțele.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți.
La data de 26 octombrie 2005 au cerut introducerea în cauză, în calitate de succesori ai intimatului-reclamant B.I., numiții P.V. și P.G. ce au cumpărat dreptul litigios asupra terenului de 450 mp situat în Râmnicu Vâlcea, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 4320 din 14 octombrie 2005.
S-a invocat ca temei juridic al cererii de introducere în cauză dispozițiile art. 1402,art. 1403 C. civ.
Prin încheierea din data de 6 aprilie 2006, înalta Curte a respins cererea de introducere în cauză formulată de P.V. și P.G. întrucât nu se încadrează în cerințele art. 1402-1403 C. civ. coroborate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Astfel, art. 1402 C. civ. se referă la retractul litigios, operațiune juridică ale cărei elemente nu se regăsesc în contractul încheiat de intimatul B.I. și cumpărătorii P.V. și P.G.
Convenția exhibată de P.V. și P.G. se circumscrie vânzării-cumpărării unui drept litigios în temeiul căreia cumpătătorii devin succesorii cu titlu particular ai vânzătorului.
Acest contrat nu conferă cumpătătorilor calitatea de persoană îndreptățită așa cum este definită de Legea nr. 10/2001 ce stipulează imperativ că pot cere măsuri reparatorii numai proprietarii bunurilor preluate abuziv ce aveau această calitate la momentul preluării sau moștenitorii legali și respectiv testamentari ai proprietarului.
Cu privire la recursul declarat de pârâții Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea și Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, înalta Curte îl va admite ca fondat numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
în mod judicios, instanțele au reținut din notificare, contestație și precizările contestației formulate de intimatul-reclamant B.I. că acesta a solicitat anularea dispoziției nr. 1713 din 15 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, stabilirea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 450 mp situat în Râmnicu Vâlcea, teren ce este liber de construcții și restituibil în natură și acordarea unor despăgubiri sau prin măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile aflate pe teren și demolate.
Astfel, în limitele investirii, în mod corect a fost anulată dispoziția nr. 1713/2004 emisă de primar prin care s-a respins notificarea intimatului B.I. cu motivarea că acesta nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și nu a făcut dovada că statul a preluat abuziv imobilul.
Respectând dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului instanțele au luat în considerație înscrisurile depuse de intimat în faza judiciară considerând că termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea actelor doveditoare privind proprietatea supra imobilului se referă numai la faza administrativă.
Interpretarea în sens contrar a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ar conduce la încălcarea accesului la procedurile jurisdicționale.
Având plenitudinea de competență, instanța are abilitarea de a verifica pe fond cererea de acordare a măsurilor reparatorii chiar dacă în faza administrativă unitatea deținătoare a respins notificarea pe o excepție.
Sub aceste aspecte, criticile din recursul pârâților sunt nefondate.
Din probele administrate s-a reținut că intimatul B.I. a dovedit cu actele depuse că este moștenitorul proprietarilor imobilului în litigiu, respectiv S.I.G. și B.(S.)E.
Imobilul compus din teren în suprafață de 450 mp și construcții este situat în Râmnicu Vâlcea și a fost demolat fără a se emite decret de expropriere și fără ca proprietarii să fie despăgubiți.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, intimatul-reclamant B.I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 450 mp din Râmnicu Vâlcea, cerere ce i-a fost respinsă de Comisia de aplicarea Legii nr. 18/1991.
Nemulțumit de această soluție, intimatul a formulat o plângere ce i-a fost admisă de Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin sentința civilă nr. 11177 din 29 noiembrie 1993 în baza căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 450 mp din Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991.
întrucât Comisia de fond funciar nu l-a pus în posesie cu terenul în litigiu, B.I. a mai formulat o acțiune ce i-a fost admisă prin sentința civilă nr. 1634 din 5 decembrie 1995 a Tribunalului Vâlcea care a obligat Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea să-l pună în posesie pe reclamant cu o suprafață de teren de 450 mp, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea conform sentinței civile nr. 11177/1993 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Executând această hotărârea, Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a emis titlul de proprietate nr. 731/4452 din 14 iunie 1996 prin care i-a atribuit intimatului B.I. suprafața de 451 mp teren în Râmnicu Vâlcea, strada Topolog.
Terenul astfel obținut a fost vândut de intimat în anul 1997 conform actelor depuse la dosar.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, intimatul B.I. a solicitat în prezenta cauză restituirea în natură a terenului în suprafață de 450 mp din Râmnicu Vâlcea, și despăgubiri bănești sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată aflată pe teren.
Instanța de fond, anulând dispoziția nr. 1713/2004 emisă de primar, a dispus restituirea în natură către intimatul-reclamant a terenului în litigiu cu motivarea că acesta este liber de orice construcție, iar în baza Legii nr. 18/1991 reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin compensare cu un teren în suprafață de 451 mp situat într-o zonă inferioară celei în care este situat terenul proprietatea sa. Sentința a fost confirmată și de instanța de apel.
Ambele hotărâri sunt nelegale deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 ce prevăd că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Or, în cauză, intimatului-reclamant i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991, fiindu-i atribuit în compensare un alt teren în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile.
Ca atare, beneficiind de efectele reparatorii ale Legii nr. 18/1991, intimatul nu mai are vocație de a i se restitui din nou în natură terenul în temeiul altei legi reparatorii, cum este Legea nr. 10/2001, atâta vreme cât la stăruința sa, prin acțiunile formulate, instanțele au stabilit că terenul este supus prevederilor Legii nr. 18/1991.
Referitor la construcțiile aflate pe terenul în litigiu ce au fost demolate fără a fi expropriate și fără a se acorda despăgubiri, în mod corect s-a stabilit că intimatul beneficiază de prevederile Legii nr. 10/2001 și i se cuvin măsuri reparatorii.
Prin expertiză s-a stabilit că valoarea acestor construcții este de 1.049.000.000 lei.
întrucât Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 și astfel art. 36 a fost abrogat, se va constata că, intimatul-reclamant este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 1.049.000.000 lei conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (dispozițiile legii noi în materie de imobile fiind de imediată aplicare).
Față de cele ce preced, înalta Curte a admis recursul pârâților, a casat decizia instanței de apel precum și sentința tribunalului și în fond a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul B.I.
A anulat dispoziția nr. 1713 din 15 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea și a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 1.049.000.000 lei pentru construcția în litigiu, demolată, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 450 mp din municipiul Râmnicu Vâlcea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6667/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7729/2006. Civil → |
|---|
