ICCJ. Decizia nr. 8513/2006. Civil

La 12 ianuarie 2000, N.A.P. a chemat în judecată pârâții Primăria orașului Craiova, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (D.G.F.P. Dolj) pentru a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul (teren intravilan) situat în Craiova, în suprafață de 4013 mp.

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea bunicilor săi P.P.M. și P.M. care, prin actul dotal transcris sub nr. 3139 din 12 mai 1947 au gratificat-o pe autoarea reclamantei, A.P.M. și că acesta a fost expropriat în baza Decretului nr. 344/1965, în prezent este liber, neafectat de utilități publice.

în drept au fost invocate prevederile art. 1 și art. 35 din Legea nr. 33/1994.

La 20 martie 2003, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Tineretului și Sportului precum și a Agenției Naționale Pentru Sport Direcția Tineretului și Sportului Dolj, întrucât o parte din teren, respectiv 2548,49 mp sunt în administrarea acestora.

Prin sentința civilă 464 din 31 octombrie 2003, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea.

A dispus retrocedarea către reclamantă a suprafeței de 932 mp teren, astfel cum a fost individualizată conform schiței efectuată de G.A. expert.

A respins cererea de chemare în judecată față de pârâtele Agenția Națională Pentru Sport și Direcția Pentru Sport a Județului Dolj, apreciind că acestea nu au calitate procesuală în cauză, întrucât nu dețin terenul în litigiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pentru suprafața de 932 mp teren, din totalul de 4.013 mp, scopul exproprierii nu a fost realizat, terenul fiind liber, iar cu privire la restul suprafeței, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză imobiliară efectuată în cauză, (fila 69 dosar 682/2000 al Tribunalului Dolj) s-a stabilit că acesta este ocupat de un teren de sport ce aparține domeniului public și de șantierul Sălii Polivalente.

împotriva sentinței tribunalului au declarat apel, reclamanta și pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova (Primăria Municipiului Craiova), D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, reclamanta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât greșit, instanța a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 cu privire la întregul imobil, că eronat a fost apreciată situația de fapt și nu s-a avut în vedere întregul probatoriu, că instanța nu a dat dovadă de rol activ în stabilirea, fără echivoc, a situației juridice a imobilului cu privire la care s-a solicitat retrocedarea.

Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova a criticat nelegalitatea sentinței tribunalului sub aspectul reținerii greșite a regimului juridic al terenului retrocedat, întrucât și această suprafață de 93 mp este afectată de lucrări de utilitate publică, pe aceasta fiind construit complexul sportiv "Ion Oblemenco", care cuprinde stadionul, terenurile amenajate pentru antrenament, săli de sport, alei de acces și zonă verde aferentă.

Apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice cuprinde critici ce vizează stabilirea greșită a regimului juridic al terenului, susținându-se că acesta aparținea în realitate sub toată suprafața, domeniului public, instanța ignorând ultima expertiză efectuată în cauză.

Prin decizia nr. 3011 pronunțată la 22 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantei N.A.P.

A schimbat sentința Tribunalului Dolj, în sensul că suprafața de teren retrocedată este de 2491 mp formată din două parcele de 1599 mp și respectiv 932 mp, identificate în dispozitivul deciziei.

A menținut restul dispozițiilor acestei sentințe și a respins apelurile pârâților Consiliul Local al Municipiului Craiova, D.G.F.P. Dolj în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român.

Pentru a decide ca atare, instanța de apel în virtutea caracterului devolutiv specific acestei căi de atac, a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză imobiliară (având aceeași experți care au întocmit rapoartele de expertiză din prima fază de judecată), pentru clarificarea situației juridice a terenului, preluând obiectivele realizate la fond și completându-le cu noi obiective, anume:

- stabilirea dacă pe terenul în litigiu sunt sau nu edificate construcții;

- coroborarea situației de fapt de la fața locului cu actele de proprietate prezentate de reclamantă;

- precizarea dacă terenul de fotbal pentru copii este amenajat, dacă terenul liber stabilit ca fiind în suprafață de 932 mp se suprapune sau nu, cu căile de acces către Stadionul "Ion Oblemenco", obiective stabilite conform încheierii din 24 martie 2004 de Curtea de Apel Craiova.

Din analiza raportului de expertiză administrat în apel a rezultat că pe terenul ce formează obiectul retrocedării nu s-au efectuat lucruri de sistematizare sau investiții, nu s-au edificat construcții sau rețele de canalizare, termoficare, electricitate, gaze sau telefonie.

S-a stabilit că urmare exproprierii, conform Decretului nr. 344/1965 pentru utilitate publică, autoarei reclamantei i-a rămas împrejmuită suprafața de 1.412 mp, cu destinația curte, cu construcții (480 mp), vie (126 mp) și teren arabil (860 mp) conform anexei 1, suprafața pe care o folosește și în prezent.

Același raport de expertiză a reținut că diferența de teren în suprafață de 2.601 mp este liberă, neafectată de construcții, detalii de sistematizare, rețele de canalizare și s-a concluzionat că nefiind realizate investiții sau alte obiective, terenul nu a făcut obiectul utilităților publice, care să justifice exproprierea.

Totodată a fost lămurită situația juridică în sensul că terenul în suprafață totală de 4.123 mp din str. E.T. nr. 21, (fost 19 bis) identificat în expertiză, corespunde celui din actul de proprietate al reclamantei, (planurile depuse de Primăria Craiova și aflate la filele 168, 169 dosar fond), fiind contradictorii.

S-a răspuns și obiectivelor noi, reținându-se că terenul de fotbal pentru copii nu este amplasat în locul despre care susține Consiliul Local Craiova că este afectat.

Totodată, terenul individualizat conform schiței anexe 1, nu se suprapune cu căile de acces ce deservesc Stadionul Municipal "Ion Oblemenco" sau Sala Polivalentă.

Apelurile pârâților au fost respinse cu motivarea că terenul nu a făcut obiectul utilităților publice, scopul exproprierii nefiind îndeplinit.

Instanța de apel a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și că, în scopul reparatoriu al acestui act normativ, imobilele preluate abuziv de stat fac obiectul restituirii în natură, invocând totodată și dispozițiile art. 11 alin. (3), potrivit cu care "în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă".

împotriva deciziei Curtea de Apel Craiova au declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motivele de nelegalitate încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că, greșit instanța a considerat incidente prevederile Legii 10/2001, întrucât aceasta a fost investită cu o acțiune în retrocedare și că s-au încălcat dispozițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994, exproprierea neatingându-și scopul, terenul solicitat a fi retrocedat, fiind liber sub toată suprafața sa.

Pârâta D.G.F.P. Dolj, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice a promovat critici în sensul greșitei aprecieri a instanțelor, că exproprierea nu și-a atins scopul, terenul aparținând domeniului public, conform H.G. nr. 305 din 2 mai 2000, iar prin contractul de concesiune nr. 230 din 1 august 2002, spațiile de antrenament și competiții din cadrul Stadionului "Ion Oblemenco" au fost concesionate către SC FC Universitatea Craiova, iar prin decretul nr. 344/1965, terenul a fost expropriat în scopul construirii unui complex sportiv.

Pârâtul Consiliul Local al municipiului Craiova, a dezvoltat aceleași critici referitoare la inaplicabilitatea în speță a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, susținând în conținutul motivelor de recurs, că terenul fiind inclus în perimetrul Complexului Sportiv "Ion Oblemenco" este ocupat de terenuri de fotbal pentru antrenament.

Recursul reclamantei este fondat.

în limitele obiectului investirii, instanța a avut de soluționat o acțiune privind retrocedarea suprafeței de 4013 mp teren, acțiunea reclamantei N.A.P. fiind întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 1 și art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Este de observat că, în materia restituirii imobilelor preluate de stat, Legea nr. 10/2001 constituie reglementarea generală în raport cu Legea nr. 33/1994, și că, intrarea în vigoare a acestei legi nu a abrogat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, care se aplică atât în privința neutilizării bunului expropriat potrivit scopului de utilitate publică, începută sub imperiul vechii legi și continuată după adoptarea celei noi, cât și a efectelor pe care le generează acest fapt.

în cazul concret dedus judecății, reclamanta a ales calea dreptului comun, întemeindu-și "acțiunea" pe dispozițiile Legii 33/1994.

Cu această interpretare este de precizat că persoanele ale căror imobile au fost expropriate, pot investi instanțele cu o acțiune în retrocedare, în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă sunt îndeplinite condițiile acestei legi așa încât, motivarea instanței de apel, cu referire la dispozițiile Legii 10/2001 urmează a fi înlăturată, incidente în speță fiind prevederile Legii 33/1994.

Instanța de apel, în vederea lămuririi situației juridice a terenului a dispus efectuarea unei noi probe utile, pertinente și concludente (respectiv o expertiză tehnică imobiliară), din concluziile căreia, în mod corect a reținut că, deși destinația suprafeței de 4.013 mp, conform Decretului nr. 344/1965 a fost pentru utilitate publică, în realitate aceasta nu s-a realizat în termenul de 1 an (filele 61 și 68 dosar 342/civ/2004 al Curții de Apel Craiova).

Păstrând concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, înalta Curte va respinge ca nefondate motivele de recurs ale pârâților Consiliul Local al Municipiului Craiova și D.G.F.P. Dolj, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, întrucât, criticile acestora în sensul că terenul este afectat de utilitate publică și face parte din domeniul public sunt infirmate concluziile de raportului de expertiză mai sus analizat.

Ca atare, nu sunt fondate criticile pârâtelor privind inaplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, deoarece cauza exproprierii nu și-a atins scopul.

Cu precizarea că toate considerentele referitoare la Legea 10/2001 sunt străine cauzei este de observat că, în limitele obiectului investirii, al temeiului juridice indicat de reclamantă (art. 1 și art. 35 din Legea nr. 33/1994) acțiunea este întemeiată și, întrucât terenul nu este afectat de utilitățile publice, deși a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 344/1965 al fostului Consiliului de Stat, cum scopul exproprierii nu a fost atins cu privire la terenul situat în Craiova în suprafață de 4013 mp, înalta Curte a admis recursul reclamantei, a modificat în parte decizia Curții de Apel Craiova și a dispus restituirea către reclamantă a întregii suprafețe teren identificat prin schița topografică anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. M.P. (fila 62 dosar apel).

A făcut aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza primă și art. 314 C. proc. civ.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei și conform art. 312 alin. (1) teza a II-a din același cod a respins ca nefondate, recursurile pârâților Consiliul Local al Municipiului Craiova și D.G.F.P. Dolj, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8513/2006. Civil