ICCJ. Decizia nr. 8056/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8056
Dosar nr. 3491/33/200.
Şedinţa publică din 12 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş sub nr. 2888/2006 petenta P.M. a chemat în judecată Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, solicitând ca aceasta să fie obligată să-i restituie paşaportul, iar în situaţia în care acesta a expirat, să-i elibereze unul nou.
De asemeni a solicitat suspendarea temporară a măsurii de interdicţie luată împotriva sa, în temeiul art. 44 pct. 1 lit. c) şi pct. 2 din OG nr. 65/1997.
În motivarea plângerii, petenţa a arătat că a fost expulzată de autorităţile italiene, însă prin adresa nr. 400/C/7888/16/2006 emisă de Direcţia Centrală de Imigrări a Poliţiei de Frontieră a obţinut autorizaţia specială a Ministerului de Interne de a reintra în Italia, pentru reîntregirea familiei, soţul fiind cetăţean italian şi având împreună o fetiţă în vârstă de 5 luni.
Pârâta în cauză a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, faţă de prevederile art. 3 pct. 1, coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. d) C. proc. civ., competenţa revenind Curţii de Apel Cluj.
Pe fondul pricinii s-a susţinut respingerea plângerii, motivat de faptul că petentei i s-a suspendat dreptul de folosire a paşaportului pe o perioadă de 5 ani, începând cu 9 ianuarie 2004, ca urmare a returnării acesteia din Germania în baza Acordului de Readmisie încheiat între România şi această ţară.
Prin sentinţa civilă nr. 373 din 18 mai 2006 Tribunalul Maramureş a reţinut că este competent să soluţioneze cauza în baza art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005.
În ce priveşte fondul cauzei, instanţa a apreciat că măsura dispusă faţă de petentă este legală, în conformitate cu prevederile art. 14 lit. e) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România aprobată prin Legea nr. 216/1998 şi modificată prin OUG nr. 84/2003. Autorizaţia de care se prevalează petenta prin care i se permitea reintrarea pe teritoriul Italiei nu poate influenţa măsura dispusă, care este consecinţa obligaţiilor asumate de România prin acordurile internaţionale, în scopul imigraţiei ilegale.
Petenta a atacat sentinţa sus indicată printr-o cerere intitulată recurs, prin care a solicitat modificarea sentinţei în sensul admiterii plângerii aşa cum a fost formulată, susţinând că autorizaţia specială de reintrare în Italia nu trebuie ignorată, autoritatea italiană ţinând cont de faptul că familia trebuie întregită.
În şedinţa de judecată din 6 iulie 2006 Curtea de Apel Cluj a calificat calea de atac exercitată ca fiind apel şi nu recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 raportat la prevederile art. 282 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 228/A din 6 iulie 2006 această instanţă a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că măsura dispusă împotriva petentei a fost luată în conformitate cu prevederile art. 14 lit. e) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor din România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 şi modificată prin OUG nr. 84/2003. Deşi OG nr. 65/1997 a fost aprobată prin art. 54 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români care a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 2006, prin art.55 din acest act normativ se stabileşte că „măsurile de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 şi aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi ... încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni ...", deci acest articol reprezintă o dispoziţie tranzitorie în privinţa măsurilor de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 invocate de apelantă nu sunt aplicabile în speţă întrucât operează dispoziţia tranzitorie prevăzută de art. 55 din lege şi nu prevederile art. 40 şi art. 42.
În termen legal, petenta a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, în esenţă, că normele legale în vigoare nu au fost aplicate în mod corect situaţiei sale, în sensul că Legea nr. 248/2005 prevede măsura restrângerii dreptului de liberă circulaţie dar de fapt cu posibilitatea de a putea circula în statele în care nu a fost instituită această măsură, iar prin adresa nr. 400/C/7888/16/2006 emisă de Ministerul de Interne din Italia măsura restrângerii dreptului de circulaţie pe teritoriul acestui stat a fost ridicată.
Recurenta mai invocă şi interesul copilului său minor de a trăi în cadrul unei familii întregite.
În această fază procesuală, intimata-pârâtă a transmis la dosar adresa nr. 63660 din 11 octombrie 2006 prin care a precizat că începând cu data de 28 iulie 2006 numita P.M. nu mai figurează cu măsura restrictivă de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului, faţă de prevederile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în parte, în sensul considerentelor ce succed.
În primul rând este de menţionat că deşi recurenta nu a indicat expres temeiul juridic al recursului, făcând o referire generică la prevederile art. 299 şi urm. C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs permit încadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 pct. 9, în sensul prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Astfel, OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor din România a fost abrogată prin art. 54 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români, care a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 2006. Prin art. 55 din acest act normativ s-a prevăzut că „măsurile de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 şi aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi ... încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni ....".
Deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor legale menţionate, interpretează şi aplică eronat ultima teză a textului prezentat, dispoziţia tranzitorie prevăzută de art. 55 din Legea nr. 248/2005 menţinându-se numai pentru o perioadă de 6 luni, termen împlinit la data de 28 iulie 2006.
În sensul acestei interpretări se vădeşte a fi si atitudinea intimatei care a ridicat măsura de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului de către recurenta în cauză, începând cu data de 28 iulie 2006.
În atare situaţie, se constată că se impunea admiterea plângerii formulate în cauză în sensul restrângerii măsurii de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul până la data de 28 iulie 2006, inclusiv şi nu până la data de 9 ianuarie 2009.
Celelalte solicitări ale reclamantei privind restituirea paşaportului sau eliberarea altuia sunt chestiuni rezolvabile în cadrul procedurii administrative prevăzute de legea aplicabilă în cauză, şi nu prin procedura judiciară dintr-un început.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat în cauză, a casa atât Decizia cât şi sentinţa pronunţate anterior, iar pe fond a se admite în parte plângerea, în sensul celor precizate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.M. împotriva deciziei nr. 228/A din 6 iulie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 373 din 18 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia civilă, iar pe fond:
Admite în parte plângerea introdusă de petiţionara P.M. împotriva măsurii suspendării dreptului de a folosi paşaportul până la data de 9 ianuarie 2009 dispusă împotriva petiţionarei de intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte şi restrânge măsura de mai sus până la data de 28 iulie 2006 inclusiv.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8432/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7896/2006. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
