ICCJ. Decizia nr. 7954/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7954
Dosar nr. 36.717/3/2006
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2007
Asupra recursului civil de faţă din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 octombrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul N.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în Statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 1322 din 6 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea şi a restrâns dreptul pârâtului la liberă circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care pârâtul face dovada dreptului de intrare, pe o perioadă de un an de la data pronunţării hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 13 august 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 278/1994, pentru motivul că pârâtul a depăşit termenul legal de şedere pe teritoriul Franţei.
În drept, tribunalul a reţinut aplicabilitatea art. 38 din Legea nr. 248/2005, precum şi a art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că măsura se impune a fi luată pentru ca România să stopeze migraţia ilegală.
Prin Decizia civilă nr. 377A din 6 iunie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în tot, respingând acţiunea ca nefondată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea să restrângă dreptul la liberă circulaţie al persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice.
Măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză, care trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes general al societăţii.
Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt legate direct de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.
Simpla nerespectare de către pârât a condiţiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean român nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Respectând principiul inaplicabilităţii normelor dreptului naţional contrare dreptului comunitar şi principiul supremaţiei celui din urmă, curtea de apel a concluzionat că restrângerea dreptului la liberă circulaţie nu se poate face decât pentru unul din motivele prevăzute în norma comunitară.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 13 august 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât şi pe plan intern.
Astfel, nu se poate susţine că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituţie sau din alte instrumente juridice internaţionale, cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, prin care s-a negociat o perioadă de tranziţie de 2 până la 7 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2007, astfel că unele state membre pot continua să aplice restricţii pentru cetăţenii noilor state.
Faţă de situaţia concretă a pârâtului care a încălcat deja legislaţia unui stat membru referitoare la regimul juridic al străinilor, măsura restrângerii dreptului său la liberă circulaţie are un scop legitim şi este proporţională cu scopul urmărit.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de dreptul comunitar, aplicabil şi în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit membră a Uniunii Europene; totodată, a reţinut că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Curtea de apel nu a reţinut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituţiei sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulaţie, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă.
Într-adevăr, simpla returnare a pârâtului din Franţa la data de 13 august 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în acest stat al Uniunii Europene.
Deşi potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetăţeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiţie suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a respectivului cetăţean, o asemenea interpretare şi aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speţă, chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Franţa, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat şi nu a dovedit prin ce ar ameninţa conduita acestuia una din valorile mai sus menţinonate.
Dobândind statutul de ţară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Or, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migraţiei ilegale, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 377 A din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7981/2006. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7871/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
