ICCJ. Decizia nr. 8038/2006. Civil

La data de 26 iulie 2001, contestatorii E.A. și E.I. a chemat în judecată pe intimata SC E. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 1013 mp, situat în Săcele, înscris în C.F. Satulung, nr. top 761/1, 671/2, teren liber și neafectat de construcții, dotări sau detalii de sistematizare și restituirea prin echivalent pentru suprafața de 3191 mp, întabulate în aceeași carte funciară.

în motivarea contestației, au arătat că întreaga suprafață de teren în litigiu, a aparținut antecesorului acestora K.A., fiind expropriată prin Decretul nr. 632/1973 și respectiv Decretul nr. 196/1978, în speță fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h), art. 9,art. 11 alin. (4) și art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Intimata SC E. SA Săcele, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, întrucât prin sentința civilă nr. 1797/1939 a Judecătoriei Brașov, decizia civilă nr. 53/A/2000 a Tribunalului Brașov și decizia civilă nr. 889/R/2000 a Curții de Apel Brașov, situația juridică a imobilului în litigiu a fost clarificată, acesta fiind un teren expropriat și intrat în patrimoniul său ca efect al Legii nr. 15/1990 și în consecință nu mai poate fi restituit, dreptul de proprietate fiind stabilit prin H.G. nr. 834/1991.

A mai arătat, că nu poate fi obligată, nici la plata unui echivalent valoric pentru suprafața de 3191 mp, deoarece conform art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, A.P.A.P.S. fiind instituția publică implicată în procesul de privatizare, acesta răspunde pentru plata reparațiilor prin echivalent valoric.

Totodată, intimata a formulat cerere de chemare în garanție a A.P.A.P.S. și a Prefecturii Județului Brașov.

Prin sentința civilă nr. 1661/5 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației, invocată de intimata SC E. SA, și în consecință.

A respins contestația formulată cât și cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S. și a Prefecturii județului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență următoarele:

Din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 741 din 27 octombrie 1998, intimata SA E. SA Săcele s-a privatizat prin vânzarea unui pachet de 2.061.688 acțiuni reprezentând 64,192% din valoarea capitalului social, calitatea de vânzător, având-o fostul F.P.S.(actual A.P.A.P.S.), iar cumpărător, asociația P.A.S.E.P. Săcele.

Ca urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul revendicat de contestatori se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate conform legii, dreptul de proprietate al acesteia fiind născut, ex lege, respectiv prin efectul Legii nr. 15/1990.

A mai reținut, că valabilitatea titlului, intimatei a fost stabilită și prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul purtat anterior între aceleași părți, finalizat prin decizia civilă nr. 889/R din 23 mai 2000 a Curții de Apel Brașov, astfel că, în speță, contestatorii sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.

împotriva acestei hotărâri, contestatorii E.A. și E.I., au declarat apel, susținând că terenurile în litigiu nu au intrat niciodată în posesia efectivă a intimatei SC E. SA Săcele, fiind un teren viran, nefolosit, că privatizarea intimatei este numai parțială, prin cumpărarea a 50% din acțiuni.

Au mai susținut că, greșit prima instanță a statuat că, terenul în suprafață de 35.861 mp a fost expropriat de la autorul lor, K.A. acesta nefiind membru cooperator.

Prin Decretul nr. 632/1973, s-a expropriat de la CAP Săcele suprafața de 35.861 mp teren agricol, însă în anexa la Decret, K.A. nu este nominalizat.

Ulterior, prin Decretul nr. 196/1978, se expropriază de la CAP Săcele suprafața de 13.660 mp, la anexa 1, K.A. fiind nominalizat cu suprafața de 358 mp pentru care a fost despăgubit cu 537 lei.

Așa fiind, aprecierea primei instanțe în sensul că nu pot promova o acțiune în revendicare pentru suprafața de 1013 mp și nu pot pretinde restituirea în natură a acestei suprafețe în temeiul Legii nr. 10/2001, ca efect al privatizării este greșită.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 974/Ap din 14 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul contestatorilor.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut, că terenul ce formează obiectul litigiului este proprietatea intimatei, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M 03 nr. 1261/1994, emis de Ministerul Industriilor în baza H.G. nr. 834/1991, întabulându-și dreptul de proprietate în anul 1996.

Că, titlul de proprietate al intimatei prevalează în raport cu hotărârile pronunțate respectiv, sentința civilă nr. 1797/ 1999 a Judecătoriei Brașov, menținută prin decizia civilă nr. 53/A/2000 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 889/R/2000 a Curții de Apel Brașov, având autoritate de lucru judecat.

A stabilit, că tribunalul în mod corect a făcut aplicarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, contestatorii fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, intimata având obligația de a transmite decizia, conform art. 36 alin. (3) din menționata lege, prefecturii.

în ceea ce privește suprafața de 1013 mp, curtea a reținut că pe acest teren este amenajată parcarea societății și calea de acces în unitate a autovehicolelor și nu loc viran, cum susțin contestatorii apelanți.

împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii E.A. și E.I., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență următoarele:

- greșit se reține că asupra terenului în litigiu, intimata deține un titlu valabil și că ar fi aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ignorând dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege;

- instanța de apel se contrazice atunci când în considerentele hotărârii arată că privatizarea este în proporție de 64,192% din acțiuni, pentru ca ulterior să arate că privatizarea este totală;

- greșit se arată în considerente, că aceștia ar fi formulat o acțiune în revendicare, când întregul proces este o acțiune în restituire, având calitatea de moștenitori ai antecesorului, K.A.;

- contrar probelor, suprafața de 101 mp, este reținută ca ar fi amenajată ca parcare și cale de acces.

Recursul este întemeiat.

Contestatorii E.A. și E.I. au notificat în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe intimata SC E. SA Săcele, solicitând restituirea în natură a suprafeței de 1013 mp, teren situat în Săcele, înscris în C.F. Satulung, top 671/1 și 671/2, teren preluat în baza Decretului de expropriere nr. 632 din 22 noiembrie 1973, prin care s-a expropriat 35861 mp pentru extinderea uzinei.

Pentru diferența de 3191 mp teren, preluat prin același decret, dar aflat în perimetrul intimatei, contestatorii au solicitat reparații prin acordarea altui teren intravilan în aceeași suprafață sau despăgubiri bănești.

Dovadă în sensul de mai sus fiind notificarea aflată la fila 2 (dosar fond).

Pentru identificarea terenului în litigiu instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice, din ale cărei concluzii rezultă că în ceea ce privește suprafața de 1013 mp, aceasta este cuprinsă între "str. T., poarta de acces, un pârâiaș și o casă particulară. Diferența de teren de 3847 mp se regăsește în incinta societății".

La acest raport de expertiză a formulat obiecțiuni intimata.

Din răspunsul la obiecțiuni rezultă o altă situație de fapt și anume:

- intimata a trecut în proprietatea sa, terenul înscris în C.F. Satulung, lucru datorat unei identificări eronate a parcelelor înscrise în cărțile funciare, anterior înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC E. SA;

- pe schița de C.F. nu se arată delimitarea celor trei parcele între ele. în această situație expertul precizează că nu a avut posibilitatea să stabilească care dintre parcelele corpului de proprietate sunt incluse în perimetrul SC E. SA;

- la data efectuării măsurătorilor de teren intimata nu a trimis nici un reprezentant la imobilul în litigiu;

- la biroul de carte funciară, la data efectuării expertizei, expertul a arătat că "arhiva era în plină activitate de mutare în alt spațiu și nu au putut găsi documentația prin care intimata și-a întabulat dreptul de proprietate".

Față de cele arătate, expertul tehnic a solicitat instanței, ca intimata să depună documentația prin care și-a întabulat dreptul de proprietate.

La termenul de judecată din data de 3 februarie 2003, intimata a formulat noi obiecțiuni.

Pentru a se putea pronunța asupra obiecțiunilor formulate, instanța a dispus efectuarea unei cercetări locale la sectorul de carte funciară.

Așa fiind, la data de 28 februarie 2003, completul de judecată s-a deplasat la sectorul carte funciară, împrejurare în care în prezența intimatei și a reprezentanților chemaților în garanție, a studiat cuprinsul C.F. Satulung, fără se mai pronunța cu privire la obiecțiuni.

Din lecturarea considerentelor sentinței de primă instanță, rezultă că soluția de respingere a contestației este fundamentată pe dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, intimata fiind o societate comercială privatizată.

Or, instanța de fond nu a avut în vedere precizările expertului în sensul obligării intimatei de a depune documentația ce a stat la baza întabulării dreptului de proprietate, pentru a se putea identifica imobilul în litigiu și nici nu rezulta motivul pentru care nu a dispus completarea raportului de expertiză.

La dosarul de primă instanță se află contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 741 din 27 octombrie 1998, din care rezultă că F.P.S. a vândut asociației și P.A.S,E.P. Săcele, un nr. de 2.061.888 acțiuni, reprezentând 64,129% din valoarea capitalului social subscris.

în lipsa altor probe nu rezultă structura acționariatului la data de 14 februarie 2001, element de fapt esențial pentru determinarea dispozițiilor aplicabile din Legea nr. 10/2001, cu consecință determinantă în soluționarea pricinii.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât în forma inițială, cât și în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, "imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar ... vor fi restituie persoanelor fizice", iar potrivit art. 20 alin. (2) prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire se cere.

Dimpotrivă, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 247/2005 pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute în art. 20 alin. (1) și (2) persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri.

Așadar, dispozițiile art. 20 și art. 27 examinate sunt aplicabile la situații de fapt distincte, în raport cu structura acționariatului unității deținătoare la data de 14 februarie 2001.

Or, nici o asemenea stare de fapt nu a fost cercetată și stabilită de instanța de apel.

Ca urmare, instanța de recurs nu are posibilitatea de a exercita controlul judiciar dat fiind, că potrivit art. 314 C. proc. civ., înalta Curte, hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile.

Cu prilejul rejudecării apelului, instanța de trimitere, va completa probele administrate cu o nouă expertiză pentru identificarea imobilului în litigiu, stabilind totodată structura acționariatului intimatei la data de 14 februarie 2001, element de fapt esențial pentru determinarea dispozițiilor aplicabile din Legea nr. 10/2001, cercetând și celelalte critici din recursul de față ca susțineri de fond.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8038/2006. Civil