ICCJ. Decizia nr. 7923/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1208 din 26 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Cluj au fost respinse excepțiile autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul P.D.S., a formulării premature a acțiunii, invocată de pârâții C.S. și C.A. și a lipsei de interes, ridicată de pârâții C.S., C.A. și G.I.
A fost respinsă de asemenea excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj de a soluționa cauza, invocată de pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și G.I.
A fost admisă acțiunea reclamantului B.T. pentru constatarea preluării abuzive a cotei de 1 parte din imobilul înscris în C.F. Cluj, nr. top 4771 și în consecință s-a constatat preluarea fără titlu a acestei cote.
Au fost respinse capetele de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții SC C. SA pe de o parte și C.S., P.D.S. și SC A.A. SNC, rectificarea cărții funciare și înscrierea unor construcții în C.F.
Instanța a reținut în fapt că prin acțiunea formulată de reclamanții B.T.C., N.Y.V. și M.S.E. împotriva Statului Român prin Consiliul județean Cluj, Primăria Municipiului Napoca, C.S., G.I., H.C., P.D.S., SC A.A. SNC, Primarul Municipiului Cluj Napoca și SC C. SA prin AT P. SA Cluj s-a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului situat în Cluj Napoca înscris în C.F. Cluj nr.top 4771, nulitatea absolută a contratelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC C. SA Cluj și Primăria Municipiului Cluj Napoca cu foștii chiriași, înscrierea în C.F. a unor cote părți din imobil neevidențiate în C.F. dar preluate în baza Decretului nr. 92/1950.
în motivarea acțiunii s-a arătat că naționalizarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950 iar actele de înstrăinare făcute în temeiul Legii nr. 112/1995 sunt nule deoarece nu se puteau înstrăina imobilele preluate fără titlu. Pe de altă parte, corpul A de clădire, deși nu era înscris în C.F., a fost naționalizat.
Pârâții au depus întâmpinări solicitând respingerea acțiunii.
S-a constatat că imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a antecesorilor reclamanților și a fost naționalizat iar ulterior închiriat unor persoane fizice care au și cumpărat spațiile respective prin contracte încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a reținut sub un prim aspect că acțiunea a fost făcută de reclamantul B.T.C. și în numele celorlalte persoane însă acestea nu au semnat acțiunea și au solicitat în scris să se ia act că cel în cauză nu le reprezintă și nu a avut încuviințarea lor; așa fiind s-a constatat că numai B.T.C. este reclamant iar obiectul litigiului îl constituie numai cota de 1 din imobil, pe care el a dobândit-o în calitate de moștenitor.
Tribunalul a avut cu prioritate de soluționat și s-a pronunțat asupra mai multor excepții.
Astfel, pârâtul P.D.S. a invocat excepția autorității lucrului judecat ca efect al sentinței civile nr. 5989/96 a Judecătoriei Cluj Napoca rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1370/97 a Curții de Apel Cluj, hotărâri despre care a susținut că au statuat asupra preluării imobilului cu titlu.
Tribunalul a respins însă această excepție, reținând că în litigiul anterior instanțele nu s-au pronunțat asupra fondului cererii și a valabilității titlului statului, stabilind doar că nu au competența materială să verifice condițiile în care s-a făcut naționalizarea.
Pârâții C.S. și C.A. au invocat excepțiile prematurității formulării acțiunii și a lipsei de interes în susținerea ei, la ultimul punct de vedere aliindu-se și pârâtul G.I.
Ambele excepții au fost respinse cu motivarea că acțiunea formulată este anterioară intrării în vigoare a Legii 10/2001 iar pe de altă parte numitele N.Y.V. și M.S.E. au arătat că nu formulează pretenții.
în fine, excepția ridicată de pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și G.I. referitoare la necompetența materială a Tribunalului Cluj de a soluționa litigiul, în funcție de valoarea acestuia, a fost respinsă față de rezolvarea acestei probleme de către Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 311/2003.
Pe fondul cauzei instanța a constatat sub un prim aspect că Decretul nr. 92/1950 s-a aplicat în mod nelegal, Statul Român neavând un titlu valabil deoarece antecesorul reclamantului, fiind muncitor-zidar, făcea parte din categoriile sociale exceptate de la aplicarea acestui act normativ.
în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași în temeiul Legii 112/1995 s-a statuat că o astfel de cerere nu poate fi primită întrucât nu există nici un element care să conducă la concluzia existenței relei credințe a părților la încheierea actelor juridice de înstrăinare.
în fine, s-a considerat că nu sunt îndeplinite nici condițiile pentru admiterea cererii de înscriere în C.F. a unor construcții neevidențiate, menținerea contractelor de vânzare-cumpărare făcând inutilă și fără interes această operațiune.
Prin decizia civilă nr. 138 din 10 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admis în parte apelul declarat de reclamantul B.T.C. împotriva sentinței, au fost admise apelurile declarate de pârâții G.I. și H.C., aderarea la apel formulată de numitele N.Y.V. și M.S.E. și a fost respins ca nefondat apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.
A fost schimbată în parte sentința apelată astfel:
S-a declarat nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele N.Y.V. și M.S.E.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40175 din 22 iulie 2000 încheiat în pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și P.D.S. privind apartamentul nr. 4 din imobilul situat în Cluj Napoca, și s-a dispus radierea din C.F. Cluj, nr.top 4771/4/IV și din C.F. col.123908 Cluj a dreptului de proprietate al pârâtului P.D.S.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 30178 din 19 septembrie 1996 încheiat între pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca pe de o parte și C.S. și A. pe de altă parte, privind apartamentul nr. 2 din același imobil și s-a dispus radierea dreptului lui de proprietate din C.F. indiv. Cluj, nr.top 4771/5/II și C.F. col. Cluj.
S-a respins acțiunea reclamantului B.T.C. împotriva pârâților H.C. și G.I. pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.
Instanța de apel a reținut sub un prim aspect că este corectă sentința sub aspectul constatării nevalabilității titlului statului, derivând din aplicarea nelegală a dispozițiilor Decretului 92/1950.
în ceea ce privește regimul juridic al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru diverse spații din imobil în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, curtea de apel a reținut în primul rând că deși la judecata în fond reclamantul a arătat că nu mai insistă asupra constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare perfectate de pârâții G.I. și H.C., tribunalul a omis să ia act de această situație, fie prin respingerea capătului de cerere, fie prin constatarea că s-a renunțat la judecată în privința acestor pârâți.
Sub un alt aspect tribunalul a confirmat soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea acțiunii împotriva pârâtei SC A.A. SNC întrucât prezumția e bună credință la încheierea actului juridic nu a fost în nici un mod infirmată.
S-a motivat însă că este cu totul alta situația contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții C.S. și P.D.S. pentru apartamentele nr. 2 din corpul D și respectiv nr. 4 din corpul C, în privința cărora a fost demonstrată reaua credință la momentul perfectării actelor juridice de înstrăinare. S-a arătat în motivarea deciziei că încă de la începutul anilor (90 reclamantul a efectuat numeroase demersuri în scopul retrocedării imobilului formulând mai multe acțiuni în justiție și cereri de acordare a măsurilor reparatorii, prin restituire în natură potrivit Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte reclamantul a somat în nenumărate rânduri Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca în sensul de a nu vinde apartamentele către chiriași, manifestându-și neechivoc intenția de a revendica imobilul.
Așa fiind, Curtea de apel a constatat că există dovezi suficiente în sensul că perfectarea celor două contracte de vânzare-cumpărare a avut loc cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 11/1997 în privința momentului închirierii și neîndeplinirii de către pârâți a unor condiții esențiale pentru a putea dobândi bunurile imobile. S-a concluzionat că există dovezi pertinente privind reaua credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantul B.T.C. și pârâții C.S., P.D.S. și Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.
Prin recursul său, fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul B.T.C. a criticat decizia, solicitând modificarea ei în parte în sensul de a se constata și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 42 din 15 aprilie 1999 încheiat între Consiliul Local Cluj Napoca și SC A.A. SNC.
S-a susținut în esență că pentru încăperea de 12,81 mp ocupată de pârâtă, ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, soluția păstrării validității acestuia este greșită. S-a mai susținut că în contract este trecută o suprafață de 28,40, mp în contradicție cu suprafața reală specificată în cartea funciară și în planul de situație al imobilului; practic, prin contractul de vânzare-cumpărare s-au înstrăinat suprafețe construite asupra cărora pârâtul cumpărător nu putea să-și exercite drepturile conferite prin Legea 112/1995.
Motivându-și recursul, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. întrucât sub un prim aspect trecerea imobilului în proprietatea Statului Român s-a făcut cu titlu valabil, în temeiul Decretului 92/1950.
S-a susținut de asemenea că în lumina dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001, contractele de vânzare-cumpărare a locuințelor sunt lovite de nulitate absolută, cu excepția cazului când actul a fost încheiat cu bună credință. Or, în cauză nu există nici o dovadă care să răstoarne prezumția de bună credință în favoarea chiriașilor cumpărători.
Prin recursurile lor pârâții C.S. și P.D.S. au solicitat să fie modificată în parte decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj în sensul respingerii apelului reclamantului vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, cu consecința menținerii sentinței tribunalului, care sub acest aspect este legală și temeinică.
Motivându-și recursul, pârâtul recurent C.S. a susținut sub un prim aspect că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 105 C. proc. civ. în sensul că în contractul de vânzare-cumpărare figurează ca parte cumpărătoarea C.A., soția sa, care nu a fost niciodată citată în cauză. S-a procedat astfel la anularea unui act juridic fără ca această problemă să fie dezbătută în contradictoriu cu toate părțile lui. Recurentul a mai susținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 11/1997, care nu erau în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare iar pe de altă parte instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art.46 din Legea nr. 10/2001 neexistând nici o dovadă pertinentă cu privire la o eventuală rea credință la încheierea contractului.
La rândul său, pârâtul recurent P.D.S. a arătat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ. în sensul că:
- în cauză nu a fost citată numita P.M., soția sa, care este parte în contractul de vânzare-cumpărare;
- au fost încălcate prevederile art. 46 din Legea 10/2001, neexistând nici un fel de dovadă a relei credințe a părților la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Printr-un motiv comun de recurs cei doi recurenți pârâți au susținut că instanța de apel a confirmat împrejurarea că reclamantul are vocație în calitate de moștenitor doar pentru o cotă pe 1 din imobil, astfel încât în mod greșit s-a dispus anularea în întregime a contractelor de vânzare-cumpărare.
Pe parcursul soluționării recursului reclamantul B.T.C. a decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii săi B.N. și B.S.C., care au declarat că înțeleg să exercite în continuare această cale de atac.
Pârâții intimați H.C. și G.I. au solicitat prin întâmpinări respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat.
Recursurile declarate de reclamant și de pârâții C. și P. sunt întemeiate.
Astfel, decizia pronunțată în apel este greșită în ceea ce privește confirmarea validității contractului de vânzare-cumpărare nr. 42 din 15 aprilie 1999, încheiat între pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și SC A.A. SNC cu privire la spațiul în suprafață de 12,91 mp, cota parte de teren de sub acesta și terenul aferent.
Prin probatoriile cu înscrisuri administrate și anume extrasul din planul topografic al municipiului Cluj întocmit în anul 1941 și adresa nr. 41109/1952 a fostului Consiliu Popular Cluj s-a făcut dovada deplină că încăperea de 12,91 mp nu a fost trecută în proprietatea statului, nu făcut niciodată obiectul Legii 112/1995 și în consecință nici nu putea să fie înstrăinată valabil către pârâta intimată.
în consecință, pentru suprafața arătată, înstrăinarea este lovită de nulitate absolută și parțială, obiectul său fiind acel element esențial al actului juridic, în sensul prevederilor art. 948 C. proc. civ., care este afectat de o cauză ce atrage sancțiunea menționată.
în acest mod curtea de apel a pronunțat o hotărâre criticabilă iar recursul reclamantului va fi admis conform prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., modificându-se în parte decizia recurată în sensul constatării nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare.
în ceea ce privește recursurile declarate de pârâții C.S. și P.D.S. acestea sunt de asemenea întemeiate.
Fără a mai lua în discuție problema respectării, la încheierea vânzării, a dispozițiilor Legii 112/1995 și nici buna sau reaua credință a părților la momentul respectiv, aspecte care în context nu mai prezintă interes, Curtea va constata că este inadmisibil capătul de cerere vizând anularea unor acte juridice fără ca în proces să fie chemate și să se poată apăra, în condiții de contradictorialitate, toate părțile actelor juridice respective. Or, este de necontestat că în calitate de cumpărători figurează în cele două contacte în discuție C.A. și respectiv P.M., care nu au avut calitate de parte în proces. Această situație, de altfel evidentă, face superfluă orice analiză a validității contractelor de vânzare-cumpărare și conduce prin ea însăși la soluția de menținere în ființă a acestor acte juridice.
în consecință, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de pârâții C.S. și P.D.S. în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 art. 312 C. proc. civ., a modificat în parte decizia și a respins ca inadmisibile capetele de cerere vizând constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare.
în ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, acesta este nefondat și a fost respins ca atare conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Singura problemă rămasă în discuție în recursul declarat de acest pârât se referă la validitatea trecerii imobilului în proprietatea statului ca efect al aplicării Decretului 92/1950. Or, "argumentele" folosite în dezvoltarea recursului referitoare la "exploatatorii de locuințe" și la împrejurarea că măsura naționalizării ar fi putut fi contestată numai în temeiul Decretului nr. 524/1955, demonstrează prin ele însele lipsa de fundament a recursului. în mod corect ambele instanțe au apreciat că este de principiu că validitatea titlului statului poate fi verificată în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 și că în speță au fost în mod evident încălcate chiar dispozițiile Decretului nr. 92/1950.
Așa fiind, sub acest aspect ambele hotărârii sunt corecte iar constatarea nevalabilității titlului statului a fost menținută.
Au fost menținute de asemenea celelalte dispoziții ale deciziei.
în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. pârâta SC A.A. SNC a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurenții reclamanți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8006/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7882/2006. Civil → |
|---|
