ICCJ. Decizia nr. 8376/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8376
Dosar nr. 5115/42/2006
Şedinţa publică din 12 decembrie 2007
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanţii P.P. şi E.M. au chemat în judecată Primăria municipiului Ploieşti şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea în parte, a dispoziţiei nr. 5447 din 20 iulie 2005, emisă de primarul municipiului Ploieşti, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru întreg imobilul situat în Ploieşti, compus din construcţie în suprafaţă de 103,10 mp şi teren de 877 mp.
S-a arătat că în mod greşit, potrivit dispoziţiei atacate, au fost stabilite măsuri reparatorii, sub forma titlurilor de valoare nominală, doar pentru suprafaţa de 422 mp teren, atât cât apare în decretul de expropriere întrucât în fapt, suprafaţa preluată a fost de 1000 mp (printr-o dispoziţie anterioară restituindu-se în natură 123 mp); de asemenea, pentru construcţie s-a apreciat în mod eronat că nu se datorează despăgubiri întrucât suma primită cu ocazia exproprierii ar fi fost îndestulătoare, încălcându-se astfel prevederile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 435 din 27 aprilie 2006, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis cererea formulată, a anulat în parte dispoziţia atacată şi a constatat dreptul reclamanţilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, sub forma titlurilor de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, reprezentând contravaloarea sumei de 190.903 lei pentru imobilul din str. S. nr. 1, imposibil de restituit în natură, constând din suprafaţa de 877 mp şi construcţia demolată. Au fost obligaţi reclamanţii să plătească statului suma de 47.204 lei, reprezentând actualizarea despăgubirii primite de către autorii acestora, cu ocazia exproprierii.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că autorul reclamanţilor (E.A.) a fost proprietarul imobilului situat în str. S. nr. 1, compus din teren în suprafaţă de 1000 mp şi construcţia aferentă.
Deşi potrivit anexei la Decretul de expropriere nr. 280/1983, în temeiul căruia s-a făcut preluarea bunului, a fost menţionată de suprafaţa de teren de 422 mp, în fapt a operat preluarea întregului bun, ceea ce este confirmat de înscrisurile depuse la dosar, potrivit cărora în anul 1984 a fost expropriat întregul imobil cu care a figurat şi a fost impus autorul reclamanţilor.
Împotriva sentinţei au declarat apel Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova şi Primăria Ploieşti prin primar.
1. Ministerul Finanţelor Publice a criticat soluţia primei instanţe întrucât nu s-a pronunţat asupra lipsei calităţii sale procesuale pasive, faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, conform cărora măsurile reparatorii prin echivalent pot consta în titluri de despăgubiri emise de Comisia Centrală de Despăgubiri. Mai mult, prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la emiterea titlurilor de valoare nominală au fost abrogate prin noul act normativ.
2. Primăria municipiului Ploieşti a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, datorită faptului că în cauză nu s-a probat de către contestatori întinderea dreptului de proprietate al autorului lor asupra întregii suprafeţe de teren de 1000 mp, neţinându-se cont de faptul că în procesul-verbal de preluare nu este menţionată decât suprafaţa de 422 mp.
Ambele apeluri au fost respinge ca nefondate, prin Decizia nr. 389 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Potrivit considerentelor deciziei, criticile Ministerului Finanţelor Publice vizând lipsa calităţii sale procesuale pasive sunt nefondate, având în vedere că în faza procedurii prealabile şi-a dat acordul favorabil, pentru parte din suprafaţa de teren, în legătură cu măsurile reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală, forma acestor măsuri reparatorii fiind corect stabilită faţă de situaţia juridică a imobilului, imposibil de restituit în natură.
De asemenea, apelul Primăriei municipiului Ploieşti cu privire la întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor, a fost constatat nefondat, întrucât prin probele administrate în cauză s-a dovedit că dreptul de proprietate era cel pretins de reclamanţi şi nu doar ceea ce s-a menţionat în procesul-verbal de preluare.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanţii-pârâţi.
1. Primăria municipiului Ploieşti prin reprezentat a susţinut lipsa de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) a deciziei, în condiţiile în care nici în faza procedurii prealabile şi nici în faza judiciară nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte că preluarea în proprietatea statului s-ar fi făcut pentru o suprafaţă mai mare decât cea prevăzută în Decretul nr. 280/1983.
Or, cele două procese-verbale existente la dosar, pentru calculul valorii şi impozitului din anii 1958 şi 1966, nu sunt de natură a proba împrejurarea că în anul 1983, autorii reclamanţilor mai erau proprietari pe întreaga suprafaţă de teren.
- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii şi în momentul în care a stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi primite de către reclamanţi, având în vedere că potrivit Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală este aceea care definitivează aceste despăgubiri.
De aceea, instanţa trebuia să se limiteze la a constata îndreptăţirea reclamanţilor în a primi măsuri reparatorii.
2. Ministerul Finanţelor Publice a criticat soluţia sub aspectul modalităţii în care a rezolvat excepţia lipsei de calitate procesuală a acestei părţi.
S-a arătat în acest sens, că avizul favorabil la care se face referire în Decizia instanţei de apel avea caracter consultativ, era doar un atribut al direcţiilor judeţene, iar entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor aveau plenitudine de competenţă în a aprecia asupra restituirii.
În plus, potrivit noilor reglementări aduse prin dispoziţiile modificatoare ale Legii nr. 247/2005, titlurile de valoare nominală nu mai există ca forme de măsuri reparatorii.
În aceste condiţii, hotărârea instanţei nici nu ar putea fi adusă la îndeplinire, dacă s-ar menţine soluţia de obligare la titluri de valoare nominală.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, susţinând caracterul legal al deciziei atacate.
Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată următoarele:
1) Recursul declarat de Primăria municipiului Ploieşti este nefondat şi urmează să fie respins în consecinţă.
Astfel, criticând aprecierea instanţei de apel în legătură cu întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor, nu numai la suprafaţa menţionată în procesul-verbal de preluare (de 422 mp), recurenta ignoră dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 (republicată).
Potrivit textului menţionat, „în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive".
În speţă, prezumţia potrivit căreia întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor ar fi fost de 422 mp, cât s-a menţionat în procesul-verbal de preluare, a fost răsturnată de înscrisurile depuse în procedura judiciară.
Astfel, în afara foii matricole a imobilului din 1949 şi a proceselor-verbale de impunere (datând din anii 1958 şi 1966) la care face referire recurenta, şi din care rezultă că suprafaţa de teren era de 1000 mp, la dosar s-a depus şi referatul întocmit ulterior exproprierii (f. 40, fond), potrivit căruia, „imobilul din str. S. nr. 1 aparţinând lui E.A. a fost expropriat total, urmând să fie scăzut cu suprafaţa de teren de 1000 mp".
Ca atare, instanţele au apreciat în mod corect că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu numai pentru suprafaţa de 422 mp teren, ci pentru 1000 mp teren, cât a aparţinut patrimoniului autorului acestora.
Nemenţionarea în anexa decretului de expropriere a întregii suprafeţe duce la consecinţa potrivit căreia pentru diferenţă preluarea s-a făcut în fapt, având caracter abuziv potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, iar nu la aceea pretinsă de recurentă, în sensul că bunul nu ar fi fost preluat de stat în întregul său (terenul a fost de altfel identificat prin expertiza efectuată, ca fiind ocupat de blocuri şi detalii de sistematizare).
- Faptul că instanţa de stabilit, cuantumul măsurilor reparatorii nu depăşeşte, aşa cum se pretinde, competenţa acesteia, ci face parte din principiul plenitudinii de jurisdicţie.
Fiind învestită cu cenzurarea legalităţii unei dispoziţii emise la 20 iulie 2005, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţa a verificat, pe baza probelor administrate în cauză, în ce măsură cuantumul stabilit de unitatea deţinătoare reflectă valoarea imobilului, care a constituit obiect al dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor.
Cum pentru parte din teren (123 mp) se realizase reparaţia în natură, restituirea prin echivalent a privit diferenţa până la 1000 mp şi construcţia demolată.
Totodată, faţă de împrejurarea că au fost încasate despăgubiri la momentul exproprierii, în mod corect s-a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia de a restitui, în valoare actualizată, suma primită în anul 1984, la data preluării imobilului.
2) Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice urmează să fie admis, având în vedere următoarele considerente:
Reclamanţii au atacat în instanţă dispoziţia emisă de Primarul municipiului Ploieşti, astfel încât raportul de drept procesual se grefează pe raportul juridic ce a luat naştere în urma transmiterii notificării şi soluţionării acesteia, părţi ale raportului fiind aşadar, persoanele îndreptăţite şi unitatea deţinătoare.
Împrejurarea că în procedura prealabilă, organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice au emis (conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, în reglementarea iniţială) un aviz favorabil, nu este de natură să modifice părţile raportului juridic.
Pe de o parte, avizul exprimat nu avea decât valoare consultativă, iar pe de altă parte, această solicitare a avizului nu era decât o condiţie de formă prealabilă, fără să afecteze competenţa unităţii deţinătoare şi fără să dea naştere unor drepturi sau obligaţii reciproce între persoana îndreptăţită şi organele financiare locale, specifice conţinutului unui raport juridic.
De asemenea, faptul că iniţial, prin dispoziţia atacată s-a stabilit ca natură a măsurilor reparatorii, titlurile de valoare nominală, nu putea justifica prezenţa în proces a Ministerului Finanţelor Publice (ca emitent a unor asemenea titluri) având în vedere că la data învestirii instanţei (9 august 2005) intrase în vigoare Legea nr. 247/2005, care prin art. 3 lit. g) din Titlul VII a stabilit că de la acest moment „încetează puterea circulatorie a titlurilor de valoare nominală nevalorificate".
De aceea, fără să se poată constitui într-o critică de natură să atragă, în sine, nelegalitatea soluţiei, care a avut în vedere, sub aspectul măsurilor reparatorii, legea aplicabilă la momentul emiterii dispoziţiei, în acelaşi timp, trebuie reţinute prevederile legale menţionate anterior, în legătură cu încetarea puterii circulatorii a titlurilor de valoare nominală, ca şi dispoziţiile art. 29 din Titlul VII, conform cărora titlurile de valoare nominală nevalorificate, se convertesc în titluri de despăgubiri.
Fiind vorba aşadar, de o convertire de drept care transformă titlurile de valoare nominală în titluri de despăgubiri, nu se poate susţine teza imposibilităţii executării hotărârii, pentru menţionarea în dispozitivul acesteia a unor măsuri reparatorii nereglementate de legea în vigoare.
Pentru considerentele menţionate anterior, se va constata că raportul juridic dedus judecăţii, întemeiat pe analiza legalităţii dispoziţiei emise de primar, nu are ca parte şi Ministerul Finanţelor Publice, ceea ce pe plan procesual înseamnă lipsa calităţii sale procesuale pasive.
În consecinţă, sub acest aspect recursul va fi admis, modificată Decizia atacată şi conform art. 296 C. proc. civ., admis apelul şi schimbată în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii contestaţiei îndreptate împotriva Ministerului Finanţelor Publice.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 389 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul aceluiaşi pârât declarat împotriva sentinţei civile nr. 435 din 27 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa menţionată în sensul că respinge contestaţia faţă de Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4888/2006. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8203/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
