ICCJ. Decizia nr. 845/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 845.
Dosar nr. 3475/1/200.
Şedinţa publică din 23 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 636 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Arad, secţia civilă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de L.I. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Arad, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, L.D. şi Ministerul Finanţelor Publice, precum şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului formulată de L.D. S-a dispus anularea dispoziţiei nr. 1465 din 15 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Arad şi obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziţie cu propuneri de despăgubiri în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 9.079.767.558,8 lei pentru imobilul situat în Arad. A fost respinsă acţiunea faţă de Comisia Locală Arad pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de L.D.. Au fost respinse capetele de cerere privind restituirea în natură a apartamentelor 1, 2, 4 şi 6 din imobil. A fost respinsă şi cererea conexă astfel cum a fost precizată şi exercitată de reclamant în contradictoriu cu Consiliul Local Arad, SC R. SA Arad, C.D., C.L., G.M., G.S., M.M., T.M.L. şi T.A.I., având ca obiect repunerea în termen şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2344/1997, 2315/1997, 2245/1997 şi 103/1997 privind apartamentele 1, 2, 4 şi 6 din imobil, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 371/2004 şi a certificatului de moştenitor nr. 120 din 3 mai 2000, precum şi de radiere a încheierilor de înscriere în Cartea Funciară. Au fost admise cererile de cheltuieli de judecată formulate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad nr. top 268/b.3.b./ proprietatea soţilor L.V. şi E. (născută M.) în cote egale, a fost naţionalizat în baza Decretului-lege nr. 92/1950.
În aplicarea Legii nr. 112/1995 a fost dată Hotărârea nr. 30 din 31 mai 2000 de Comisia judeţeană pentru aplicarea acestei legi, prin care s-au acordat despăgubiri băneşti, în limita plafonului maxim prevăzut de lege, în valoare de 457.677.350 lei singurei solicitante, L.D.A., în calitate de moştenitoare legală a foştilor proprietari, ea fiind nepoată de fiu. Ulterior, SC R. SA Arad a vândut întregul imobil, divizat în 6 apartamente, ocupanţilor acestora în calitate de chiriaşi, şi pentru că doi dintre cumpărători au decedat respectiv T.E. şi G.I., au fost chemaţi în judecată moştenitorii acestora. S-a constatat că referitor la apartamentele 3 şi 4 din imobil reclamantul nu a mai stăruit în cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât acestea au format obiectul altui litigiu, finalizat prin respingerea acţiunii conform deciziei nr. 3439 din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
S-a reţinut calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, în calitate de moştenitor legal al foştilor proprietari, deposedaţi abuziv, el fiind nepot de fiu şi frate cu prima solicitantă L.D.A., care a primit despăgubiri băneşti în temeiul Legii nr. 112/1995. S-a considerat că cel în cauză este îndreptăţit la despăgubiri, chiar dacă nu a avut solicitări întemeiate pe legea anterioară, ce viza numai imobilele preluate cu titlu. Cu privire la cererea vizând constatarea nulităţii actelor de înstrăinare a apartamentelor 1 şi 2, s-a considerat că nu poate fi admisă, întrucât vânzarea-cumpărarea s-a efectuat cu respectarea prevederilor art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995, în situaţia în care la data respectivă statul era proprietar necontestat al imobilului, în sensul că nu se solicitase restituirea în natură, dimpotrivă se acordase moştenitorului fostului proprietar despăgubiri în limita maximă prevăzută de lege. S-a reţinut incidenţa prevederilor art. 18 lit. d) şi art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Apelurile declarate de reclamantul L.I. şi pârâtul Primarul municipiului Arad împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 1906 din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
S-a constatat că sentinţa apelată este temeinică şi legală, întrucât prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt şi a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile, prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) şi (3), art. 18, art. 19 şi art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995 şi art. 1 din Hot nr.20/1996.
Împotriva acestei decizii, L.I. a declarat recursul de faţă, susţinând în motivarea recursului scris semnat de parte că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra apărării referitoare la inopozabilitatea faţă de reclamant a înstrăinării apartamentelor 1 şi 2, parter din imobilul situat în Arad fiind astfel încălcate prevederile art. 1295 [alin. (2)] şi art. 1802 C. civ. şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Se susţine că cele două apartamente trebuiau restituite în natură şi nu în echivalent, ca efect al neîntabulării acestora pe numele noilor dobânditori.
De observat că şi prin recursul scris semnat de avocatul părţii se fac aceleaşi susţineri în legătură cu restituirea în natură a apartamentelor 1 şi 2 împreună cu terenul liber, pe care reclamantul nu le-a solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995, când se afla în Israel, iar intervenienta L.D. se declarase unică moştenitoare.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi Primarul Municipiului Arad, susţinând că în mod greşit instanţele au reţinut îndreptăţirea reclamantului la măsuri reparatorii, în situaţia în care acesta nu a formulat cerere de retrocedare în temeiul Legii nr. 112/1995, de care a uzat integral intervenienta L.D.. Se consideră că încasarea unei despăgubiri de către un moştenitor pentru întreg imobilul, face să înceteze obligaţia statului de a acorda alte măsuri suplimentare.
Recursurile de faţă nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează:
Este necontestat în cauză că înaintea oricărui demers al reclamantului pentru retrocedarea imobilului în Arad, ce a aparţinut autorilor săi, sora acestuia, L.D. intervenientă în cauză a solicitat şi primit despăgubiri în valoare maximă în temeiul Legii 112/1995. Numai după epuizarea fazelor prevăzute de lege la îndemâna foştilor proprietari, în temeiul legii menţionate, s-a procedat apoi la vânzarea imobilului preluat în adevăr fără titlu valabil, către cei şase chiriaşi.
În recursul de faţă este criticată soluţia de respingere a acţiunii de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare referitoare numai la apartamentele 1 şi 2 din imobil. În adevăr acestea au fost dobândite prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 de către C.D. şi C.L., conform contractului nr. 2315 din 15 septembrie 1997 şi de către G.I. şi G.S., conform contractului nr. 2344 din 18 septembrie 1997, ambele fiind încheiate cu SC R. SA Arad.
Este de asemenea necontestat, că la datele respective, de perfectare a înstrăinărilor, nu au existat impedimente la această operaţiune sau vreo manifestare de voinţă a altui fost proprietar, în sensul retrocedării apartamentelor, pentru că reclamantul a efectuat primele demersuri numai după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii, rezultă că instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, reţinând că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în temeiul legii aplicabile, nefiind nici măcar invocate elemente de rea credinţă în sarcina dobânditorilor. Aşa fiind, rezultă că este în afara criticii soluţiei de respingere a acţiunii, avându-se în vedere prevederile art. 18 lit. d), art. 19 şi art. 46 din Legea nr. 10/2001, căci măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, în situaţia în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Nici susţinerile legate de neînscrierea în Cartea Funciară a acelor contracte de vânzare-cumpărare, nu sunt în măsură să conducă la modificarea soluţiei cu privire la constatarea nulităţii celor două acte de înstrăinare, întrucât prin Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară se respectă regula consensualismului. Aceasta înseamnă că sub imperiul acestei legi, drepturile reale se constituie şi se transmit între părţi la data încheierii contractului. Înscrierea în cartea funciară este prevăzută numai pentru opozabilitate, astfel că legea nu mai prevede efectul constituirii de drepturi al înscrierii în C.F. Aşadar, actul de înstrăinare îşi păstrează valabilitatea, chiar dacă nu a fost înscris în C.F. În aceste condiţii şi acţiunea de constatare a nulităţii este promovată cu evidenţă peste termenul prevăzut de art. 46 pct. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul căruia prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, prelungit cu încă 6 luni prin OUG nr. 109/2001.
În ceea ce priveşte retrocedarea către reclamantul-recurent a terenului liber, astfel cum s-a solicitat cu ocazia soluţionării recursului de faţă, se constată că o atare cerere nu a constituit motiv de recurs. De altfel nici pe parcursul judecăţii pricinii nu s-a formulat o cerere expresă în acest sens, pentru că altfel ar fi fost efectuată o expertiză în cadrul căreia trebuia să se delimiteze expres terenul solicitat, după constatarea că acesta este liber, neconstruit şi nu serveşte drept cale de acces către alte proprietăţi.
Faptul că reclamantul nu a formulat o cerere distinctă în sensul arătat, este confirmat şi de situaţia în care evaluarea imobilului pentru care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri cuprinde şi evaluarea terenului, astfel fiind stabilită valoarea de circulaţie a întregului imobil (fila 275).
Aşa fiind, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei menţionate nu poate fi admis.
Tot astfel este neîntemeiat şi recursul declarat de Primarul Municipiului Arad împotriva aceleiaşi decizii, întrucât nici o dispoziţie din Legea nr. 10/2001 nu condiţionează aplicarea acestor dispoziţii de formularea vreunei alte solicitări sub imperiul Legii anterioare, 112/1995.
Dimpotrivă legea nouă reglementează procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv cu termene şi formalităţi ce au fost respectate în cauză. Nici primirea despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 112/1995 de către un alt moştenitor, nu afectează dreptul reclamantului la despăgubiri, pentru că o astfel de situaţie este reglementată de art. 19 din lege, care prevede în favoarea persoanei îndreptăţită la despăgubiri, dreptul de a primi diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei şi valoarea corespunzătoare a imobilului. Şi cum intervenienta nu a avut obiecţiuni la o astfel de desocotire, rezultă că motivul de recurs la care s-a făcut referire nu este de primit.
Faţă de cele arătate, recursurile de faţă întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul L.I. şi pârâtul Primarul municipiului Arad împotriva deciziei nr. 1906 din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 843/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 855/2006. Civil → |
|---|
