ICCJ. Decizia nr. 8504/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8504
Dosar nr.17119/1/200.
4238/2005
Şedinţa publică din 24 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Buzău reclamanta N.G. a contestat, în contradictoriu cu SC D.P. SA Buzău, Decizia nr. 30 din 15 septembrie 2004 prin care i s-a respins cererea de acordare de despăgubiri, constând în diferenţa dintre preţul de piaţă şi despăgubirile primite în baza Legii 112/1995 pentru imobilul situat în Buzău.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că mama reclamantei, I.M.L. a primit despăgubiri în temeiul Legii 112/1995 pentru imobil şi că după apariţia Legii 10/2001 a formulat, în calitate de moştenitoare, cerere pentru acordarea despăgubirilor constând în diferenţa dintre valoarea încasată şi preţul real al imobilului, însă unitatea deţinătoare, respectiv pârâta SC D.P. SA a respins această cerere prin Decizia contestată.
Tribunalul Buzău, prin sentinţa civilă nr. 665 din 17 noiembrie 2004 a respins contestaţia reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea 10/2001 persoana care a primit despăgubiri în condiţiile Legii 112/1995 poate opta doar pentru restituirea în natură a imobilului cu condiţia să ramburseze despăgubirea primită actualizată cu indicele de inflaţie.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta N.G. susţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 alin. (2) teza a doua din Legea 10/2001. De asemenea, imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură întrucât pârâta 1-a demolat, edificând pe teren un nou imobil de utilitate publică ce constituie sediul acesteia.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 207 din 15 februarie 2005 a respins apelul ca nefondat reţinând, ca şi instanţa de fond, că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea 10/2001.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta N.G., reiterând motivele de apel. Recurenta nu a indicat expres temeiul juridic al recursul, însă criticile formulate pot fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
La termenul din 4 aprilie 2006 recurenta a depus o precizare a motivelor de recurs, prin care a învederat că dacă autoarea sa a cerut ceea ce legea nu îi dădea dreptul, intimata deţinătoare a imobilului trebuia să îi acorde ceea ce legea impunea, respectiv restituirea în natură a imobilului conform art. 20 din lege.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin notificarea nr. 182/2001 autoarea reclamantei, I.M.L. a solicitat, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea 10/2001, acordarea de despăgubiri constând în diferenţa dintre preţul de piaţă şi despăgubirile primite în temeiul Legii 112/1995 pentru imobilul situat în Buzău, construcţie cu 1722 mp teren aferent care a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 şi care înainte de naţionalizare a avut destinaţia de casă de locuit.
În cuprinsul notificării (fila 7 a dosarului de fond) semnatara acesteia a recunoscut că potrivit Deciziei Consiliului Judeţean Buzău nr. 251/1997 a primit despăgubiri în temeiul Legii 112/1995 de 104.082.720 lei, suma fiind reactualizată la data încasării la 225.000.000 lei.
Prin Decizia nr. 30 din 19 septembrie2004 intimata SC D.P. SA Buzău a respins notificarea potrivit art. 19 alin. (l) din Legea 10/2001.
Din analiza lucrărilor dosarului s-a constatat că după naţionalizare imobilul a trecut, în baza Deciziei nr. 367 din 15 octombrie 1971 în administrarea Direcţiei de D.P. Buzău, iar în prezent constituie sediul intimatei SC D.P. SA conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria BZ nr. 0028 din 3 iunie 2004. Construcţia iniţială edificată pe terenul de 1722 mp a fost demolată, în locul ei intimata edificând un nou imobil de utilitate publică.
Art. 19 alin. (2) din Legea 10/2001 [în prezent art. 20 alin. (2)] impune două condiţii pentru acordarea diferenţei dintre valoarea încasată şi valoarea de piaţă a imobilului, respectiv imobilul să fi fost vândut cu respectarea Legii 112/1995, iar persoana îndreptăţită să fi primit despăgubiri.
În speţă, prima condiţie nu este îndeplinită, întrucât imobilul nu a fost vândut în condiţiile Legii 112/1995 şi nici nu putea face obiectul unui astfel de contract de vânzare cumpărare deoarece după naţionalizare nu a mai avut destinaţia de casă de locuit.
Motivul de recurs inserat în cuprinsul precizărilor depuse de recurentă la termenul din 4 aprilie 2006 nu se va mai analiza întrucât a fost formulat tardiv, cu încălcarea dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ.
Ca atare, nefiind întrunite cumulativ cele două condiţii stipulate de art. 19 alin. (2) al Legii 10/2001, recurenta nu poate beneficia de despăgubirile solicitate, iar recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.G. împotriva deciziei civile nr. 207 din 15 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8493/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 844/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
