ICCJ. Decizia nr. 8522/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8522
Dosar nr. 6664/2/2006
Şedinţa publică din 25 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 804 din 12 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2844/2006, Tribunalului Teleorman, secţia civilă, a admis cererea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti împotriva pârâtei D.L.C., dispunând interzicerea dreptului pârâtei la liberă circulaţie în Franţa şi în ţările cu care România are încheiate acorduri de readmisie, pe o perioadă de 6 luni, cu excepţia statelor în care face dovada dreptului de intrare.
Instanţa a admis acţiunea în temeiul art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 248/2005.
Sentinţa a rămas definitivă, prin anularea ca netimbrat a apelului formulat de reclamantă, potrivit deciziei civile nr. 458/A din 11 iulie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 6664/2/2006.
Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta reclamantă Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o ca fiind nelegală cu motivarea că este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 146/1997, dispoziţie legală cu privire la care, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, respingând excepţia de neconstituţionalitate.
Recurenta mai arată că este instituţie finanţată de la bugetul de stat, autoritate publică centrală, că cererile introduse de astfel de instituţii „prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetare de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 4/2003) şi că acţiunea promovată împotriva pârâtei D.L.C. vizează realizarea unui interes public.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru stabileşte în art. 1 că: "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (...) sunt supuse taxelor judiciare de timbru (...)".
Prin art. 15-172 din actul normativ analizat legiuitorul a exceptat de la plata taxelor judiciare de timbru o serie de acţiuni şi cereri, existând, de asemenea, legi speciale care, reglementând diverse materii, prevăd scutiri de taxe de timbru.
În prezenta cauză, legea specială care a constituit temeiul de drept al cererii de chemare în judecată nu derogă de la aplicarea art. 1, coroborat cu art. 3 din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, art. 17 din Legea nr. 146/1997, invocat de recurentă, instituie scutirea de taxa judiciară pentru cererile şi acţiunile inclusiv căile de atac formulate de instituţiile publice, numai în cazul în care „au ca obiect venituri publice", cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă neîndeplinind această cerinţă pentru a fi exceptată de la plata taxei judiciare de timbru, respectiv neavând ca obiect venituri publice.
Cum, regula instituită de art. 1 din Legea nr. 146/1997 este cea a plăţii taxelor judiciare de timbru, excepţiile, fiind de strictă interpretare, se aplică doar în cazurile prevăzute de lege, neputând fi extinse, prin asimilare, şi la alte situaţii decât cele expres reglementate.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei civile nr. 458/A din 11 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8559/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 855/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
