ICCJ. Decizia nr. 8991/2006. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8991
Dosar nr. 19647/1/2005
nr. vechi 5445/2005
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea notificată sub nr. 28/2001 de BEJ Ţ.V., reclamanta H.C. (fostă D.) a cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, imobil preluat prin naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950, din patrimoniul părinţilor săi, D.E.Z. şi D.G., ambii decedaţi.
Prin dispoziţia nr. 584 din 19 august 2003, Primarul Municipiului Tecuci a respins notificarea, motivat de faptul că petenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită.
Prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 2003, reclamanta H.C. a cerut anularea dispoziţiei menţionate şi admiterea cererii cu consecinţa restituirii în natură a imobilului situat în Tecuci.
Reclamanta a susţinut că prin actele de stare civilă a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a proprietarilor imobilului iar cu înscrisul eliberat de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Galaţi dovada că imobilul a fost naţionalizat din patrimoniul autorilor săi, tatăl său D.E.Z. fiind evidenţiat la poziţia 8 din anexa la Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, alături de fratele său D.H., din patrimoniul căruia a fost naţionalizat imobilul de pe aceeaşi stradă de la nr. 223.
Prin sentinţa civilă nr. 411 din 28 aprilie 2004, Tribunalul Galaţi a respins cererea ca nefondată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 reclamanta avea obligaţia să depună în dovedirea pretenţiilor sale acte translative sau declarative care să ateste existenţa dreptului de proprietate al autorului invocat cu privire la imobilul în litigiu, simpla menţionare a acestuia în lista anexă la decretul de naţionalizare nefiind o dovadă suficientă şi de natură ateste un asemenea drept.
Prin Decizia civilă nr. 290/A din 21 februarie 2005, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat sentinţa tribunalului în sensul că a admis cererea, a anulat dispoziţia contestată şi a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în municipiul Tecuci.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că atâta timp cât reclamanta a dovedit că imobilul în litigiu a fost naţionalizat din patrimoniul autorilor săi, astfel cum rezultă din menţiunile listei anexă la Decretul nr. 92/1950 aceasta este îndreptăţită la restituirea imobilului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Tecuci invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că numai printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 instanţa de apel a apreciat că în lipsa unor acte translative sau declarative de proprietate sunt suficiente pentru dovedirea dreptului de proprietate al autorului reclamantei doar menţiunile din lista anexă la Decretul nr. 92/1950.
Totodată, recurenta arată că imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură reclamantei dat fiind că acesta a fost înstrăinat din patrimoniul său, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 17771 din 16 aprilie 2003 către cumpărătoarea S. SRL Tecuci.
Analizând recursul Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Constatarea faptelor, astfel cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate, este atributul exclusiv al instanţelor de fond.
Sub acest aspect hotărârea judecătorească trebuie însă să fie motivată cu suficientă claritate, prin trimitere la probele de la dosar, obligaţia judecătorilor de a-şi motiva în fapt şi în drept hotărârile constituind una din garanţiile dreptului la un proces echitabil.
Totodată, în cazul cererilor prin care se solicită retrocedarea în natură a unor imobile, identificarea nemişcătorului este o cerinţă esenţială, prevăzută de altminteri şi prin dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 iar operaţiunea se impune cu atât mai mult în cazul în care există indicii cu privire la modificarea datelor de identificare ale acestuia intervenită între momentul deposedării de către stat, în speţă în anul 1958, şi momentul la care se solicită retrocedarea în natură a acestuia, anul 2001.
Măsura se impunea în cauza dedusă judecăţii şi faţă de împrejurarea că pârâta s-a apărat în sensul că nu mai deţine imobilul în litigiu întrucât acesta ar fi făcut obiectul unei înstrăinări în favoarea unei alte persoane, mai înainte de declanşarea procedurii judiciare, situaţie în care persoana îndreptăţită urma să îşi precizeze, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, poziţia sa procesuală faţă de eventualele acte de înstrăinare ale imobilului întocmite de entitatea deţinătoare.
O asemenea omisiune săvârşită de instanţele de fond este esenţială şi impune reluarea judecăţii cauzei de la prima instanţă.
Aşa fiind, reţinând că împrejurările de fapt ale cauzei, pentru considerentele arătate, nu au fost pe deplin stabilite, în conformitate cu dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa hotărârile date de instanţele de fond şi a trimite cauza pentru reluarea judecăţii la prima instanţă.
În rejudecare, instanţele vor proceda la identificarea imobilului care face obiectul cererii de restituire formulată de reclamanta H.C., imobil cu privire la care se afirmă că era situat la momentul naţionalizării în „str. S. (...) nr. 151" şi vor stabili dacă acesta se individualizează în prezent prin aceleaşi elemente de identificare şi, respectiv, care este situaţia juridică actuală a bunului.
Faţă de menţiunile din anexa la decretul de naţionalizare, menţiuni potrivit cărora din patrimoniul numiţilor „D.E. şi H.I." au fost naţionalizate imobilele din „str. S. nr. 151 şi nr. 223 cu 3 apartamente naţionalizate" instanţa va stabili care este compunerea imobilului preluat din patrimoniul autorului reclamantei şi dacă acesta este distinct de cel situat la nr. 223, restituirea acestuia fiind solicitată într-un alt proces de numitul D.I.
Dată fiind strânsa legătură existentă între cele două cereri de restituire a celor două imobile instanţa urmează a analiza şi utilitatea întrunirii celor două procese.
În analiza cererii dedusă judecăţii, instanţele de fond vor avea în vedere că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în redactarea actuală, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscut în actul normativ sau prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Cu alte cuvinte, în speţa dedusă judecăţii, întinderea dreptului de proprietate al reclamantei ca, de altminteri, şi al moştenitorului defunctului D.H.I., D.I., se prezumă a fi cea trecută la poziţia 8 din anexa la Decretul nr. 92/1958.
Totodată, instanţele de fond vor avea în vedere că prin intrarea în vigoare la 14 februarie 2001 a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilele care cădeau în sfera sa de aplicare, cum este şi cel în litigiu, opera o indisponibilizare legală până la finalizarea procedurilor legale instituite prin acest act normativ în favoarea foştilor proprietari deposedaţi de stat în mod abuziv sau a moştenitorilor acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Tecuci împotriva deciziei nr. 290/A din 21 februarie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 411 din 28 aprilie 2004 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8979/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9035/2006. Civil → |
|---|
