ICCJ. Decizia nr. 8979/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8979

Dosar nr.75/1/200.

Nr. vechi: 15/200.

Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin notificarea nr. 502 din 21 august 2001 înregistrată în baza Legii nr. 10/2001 şi adresată SC A. SA Zalău, judeţul Sălaj, numiţii C.V., R.A., T.A. şi C.I. au solicitat restituirea în natură a unui teren intravilan, în suprafaţă de 0,25 ha, înscris în C.F. Hida, având nr. topo. 159 şi 160, situat în comuna Hida şi folosit, la data întocmirii notificării, de către firma H.

La data de 24 ianuarie 2002 reclamanţii C.V., R.A., T.A. şi C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Zalău, judeţul Sălaj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să le restituie în natură terenul intravilan, în suprafaţă de 0,25 ha, înscris în C.F. a comunei Hida, judeţul Sălaj.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că terenul de 0,25 ha, care a aparţinut autorului C.I., a fost preluat abuziv în anul 1985 de fostul I.A.S. Hida. Pe această suprafaţă de teren, parte componentă a grădinilor moştenite de reclamanţi de la strămoşii lor, se mai găseşte casa părintească, iar pârâta, care pe teren a improvizat nişte „fânare" pentru depozitarea masei furajere, a lăsat în ultimii 10 ani bunul în nelucrare, distrugând şi un număr de pomi fructiferi.

Mai susţin reclamanţii că după anul 1990 au încercat în repetate rânduri să fie repuşi în drepturi asupra terenului, însă prin diferite adrese, atât pârâta, cât şi Primăria Hida au ignorat aceste demersuri. Reclamanţii au notificat-o pe pârâtă conform Legii nr. 10/2001 pentru a le restitui terenul, pârâta recomandându-le să se adreseze justiţiei.

La data de 1 martie 2002 reclamantul C.V. a depus o petiţie intitulată „completare la cererea de chemare în judecată", precum şi înscrisuri (filele 28 – 32 dosar de fond) în care a arătat că suprafaţa de 0,25 ha revendicată, preluată în anul 1985 de fostul I.A.S. Hida şi deţinută în prezent de pârâtă se află menţionată cu nr. topo. 115/1 din C.F. Hida, teren care figurează şi în extrasul de C.F., ataşat la acţiunea introductivă de instanţă.

Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Sălaj-Zalău, secţia civilă, prin sentinţa nr. 471 din 5 aprilie 2002, a respins ca neîntemeiată acţiunea, soluţie menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 127 din 25 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut şi motivat că autorul reclamanţilor C.I. a avut în proprietate imobilele înscrise în C.F. Hida, iar în perioada anilor 1959-1963 a figurat înscris în registrul agricol cu un teren de 0,34 ha curte şi grădină. Prin efectul cooperativizării, proprietate lui C.I. s-a redus la 800 mp, conform Statului C.A.P., astfel că în anul 1985 preluarea bunului nu s-a făcut din proprietatea autorului reclamanţilor, ci din proprietatea cooperativei.

Întrucât preluarea terenului de către stat nu s-a făcut de la reclamanţi sau de la autorul lor, ci de la cooperativa de producţie, reclamanţii aveau deschisă procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, indiferent dacă parte din terenul cooperativizat a intrat în anul 1985 în posesia unei întreprinderi agricole de stat. S-a conchis că terenul solicitat de reclamanţi nu face parte din categoria celor preluate abuziv de stat în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, iar potrivit art.8 alin.1 din lege, nu intră sub incidenţa acesteia, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi nr. 1/2000.

Este adevărat că reclamanţii au făcut demersuri pentru redobândirea terenului în litigiu, dar prin adresa nr. 434/1992 Prefectura Sălaj le-a recomandat să se adreseze Comisiei Comunale Hida pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii T.A., C.V., R.A. şi C.I. care au susţinut că prin hotărârile atacate a fost aplicată greşit Legea nr. 10/2001, întrucât, terenul revendicat fiind intravilan, formează obiect de reglementare al acestui act normativ, bunul nefăcând parte niciodată din proprietatea fostei cooperative agricole de producţie. Terenul a fost preluat abuziv în anul 1985 de fosta I.A.S Zalău, iar continuatoarea acesteia, pârâta SC A. SA Zalău, a obţinut titlul de proprietate în cadrul procesului de privatizare asupra bunului imobil, dând dovadă de rea-credinţă, deoarece reclamanţii au întreprins demersuri pentru retrocedarea terenului.

Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care succed:

Potrivit extrasului de C.F. al comunei Hida, judeţul Sălaj (fila 3 dosar de fond) C.I., antecesorul reclamanţilor, a fost proprietarul a două parcele cu nr. topo. 159 şi 160, grădină cu casa în intravilan „cu suprafeţele de 1439 şi 2172 mp". Conform extrasului de C.F. al comunei Hida, judeţul Sălaj, (fila 29 acelaşi dosar) C.I., a fost proprietarul, printre altele a două parcele cu nr. topo. 115/1 şi 116, reprezentând „grădină în intravilan şi casă" cu suprafeţele de 2273mp şi 547mp.

În lipsa unor probe certe, nu este clar în proces cum din aceste suprafeţe de teren care au aparţinut lui C.I., o suprafaţă de 0,25 teren intravilan a intrat în stăpânirea pârâtei SC A. SA Zalău, dar această societate, prin adresa de la fila 4 dosar de fond (adresă fără număr şi nedatată), a adus la cunoştinţa reclamanţilor că este în derularea procedurilor de faliment conform Legii nr. 64/1995, că patrimoniul societăţii urmează a se valorifica în vederea îndestulării creditorilor şi a recomandat reclamanţilor ca, pentru revendicarea nemişcătorului, să se adreseze instanţei judecătoreşti.

În aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin Normele metodologice de interpretare unitară a acestei legi (pct. 8.1) s-a stabilit că restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităţilor intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil, deci nu este ocupat de construcţii ale terţilor ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare.

Ţinând seama că legiuitorul a avut în vedere şi acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea şi nerestituite cuprinsă în art.1 din lege, rezultă că domeniul de reglementare al legii are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.

În considerarea celor ce preced şi cum terenul revendicat este situat, cu certitudine, în intravilanul unei localităţi, se constată că el formează obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 şi întrucât instanţele au hotărât în mod greşit contrariul, respingând acţiunea în temeiul unei excepţii procedurale relative la lipsa de incidenţă a acestei legi, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor şi reluarea judecăţii la prima instanţă.

În rejudecare, instanţa de trimitere, va identifica, pe bază de dovezi, inclusiv printr-o expertiză de specialitate, imobilul revendicat pentru a se stabili în ce limite este ori a fost stăpânit de pârâtă, precum şi pentru a se determina modalitatea în care nemişcătorul a intrat în proprietatea acestei societăţi şi care este situaţia lui actuală, având în vedere că, potrivit adresei de la fila 4 dosar de fond, mai sus amintită, la data notificării, pârâta, societate deţinătoare a bunului, se găsea în procedură de faliment.

Întrucât prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 20.1 din Norele metodologice de aplicare a acestei legi s-a statuat indisponibilizarea imobilelor, restituibile pe calea prevăzută de lege, cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane decât cele îndreptăţite potrivit legii şi cum atare indisponibilizare operează începând de la data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară, în rejudecare, se va stabili pe bază de dovezi, dacă bunul a fost ori nu valorificat în vederea îndestulării eventualilor creditori ai pârâtei, iar în caz afirmativ, dacă, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu era cumva prevalentă retrocedarea nemişcătorului către persoanele îndreptăţite, faţă de orice alte operaţiuni de înstrăinare a lui către terţi, chiar şi în procedura falimentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii T.A., C.I., C.V. şi R.A. împotriva deciziei nr. 127 din 25 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.

Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 471 din 5 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8979/2006. Civil