ICCJ. Decizia nr. 9306/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9306
Dosar nr. 1290772/200.
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 2063 din 10 decembrie 2003 Primarul General al Municipiului Bucureşti a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de numitul S.V.I. prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul situat în Bucureşti, cu motivarea că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de moştenitor.
La data de 17 martie 2004 reclamantul S.I. a contestat în justiţie dispoziţia emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, solicitând anularea actului şi recunoaşterea dreptului la despăgubiri în echivalent.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că imobilul din Bucureşti, compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 181 mp a fost dobândit în proprietate, împreună cu fosta soţie, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1551 din 8 martie 1973 de fostul notariat de Stat Local al sectorului 7 Bucureşti, iar după finalizarea divorţului, imobilul a fost atribuit în proprietate reclamantului.
Bunul a fost expropriat, iar construcţiile ce se aflau pe teren au fost demolate. Primăria Municipiului Bucureşti nu putea să emită dispoziţie de respingere a notificării deoarece terenul nu se află în întregime în domeniul administrat de primărie, jumătate din acesta fiind în administrarea SC G. SA, aceasta din urmă reprezentând persoana juridică investită cu soluţionarea notificării.
La data de 23 februarie 2005 reclamantul S.I. a formulat o cerere precizatoare a acţiunii prin care a solicitat, în principal, obligarea Municipiului Bucureşti la despăgubiri în sumă de 823.852.632 lei pentru teren şi de 69.800.000 lei pentru construcţii, iar în subsidiar, trimiterea notificării către SC G. SA întrucât, în prezent, din terenul expropriat o proporţie de 33% este deţinut de Municipiul Bucureşti, formând zona de protecţie a Lacului Morii, iar restul de 67% din teren este ocupat de SC G. SA, societate cu capital majoritar de stat care urmează să facă oferta de despăgubire.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 141 din 23 februarie 2005, a respins ca neîntemeiată acţiunea, soluţie confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 93 din 22 martie 2006, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri instanţele au reţinut şi motivat că imobilul din Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 160 mp şi construcţii, a fost dobândit în anul 1973 de numita S.E., în actul de vânzare-cumpărare făcându-se menţiunea conform căreia respectiva cumpărătoare era căsătorită la data achiziţionării bunului: Din cuprinsul notificării rezultă că reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru întreg imobilul, deşi între acesta şi fosta soţie nu s-a efectuat partajul bunurilor comune.
Este adevărat că din actele depuse la dosar se poate stabili caracterul de bun comun al imobilului, însă faţă de faptul că celălalt proprietar nu este parte în demersul întreprins de reclamant şi nu a avut posibilitatea de a răsturna prezumţia contribuţiei comune şi egale, reclamantul nefăcând dovada cotei de contribuţie la dobândirea bunurilor comune în contradictoriu cu celălalt coproprietar, instanţele au apreciat că cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil nu poate fi primită, nefăcându-se dovada întinderii dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.I. care a susţinut că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile legale referitoare la natura juridică a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei; că, achiziţionarea bunului a fost efectuată pentru ca imobilul să fie vândut sorei fostei soţii şi întrucât, ulterior, nu s-a putut transmite acesteia dreptul de proprietate asupra bunului, în urma unui litigiu, reclamantul i-a restituit preţul aferent cotei sale de ½ din imobil, astfel că s-a făcut atât dovada contribuţiei cât şi a întinderii dreptului de proprietate al reclamantului.
Recursul este fondat.
Potrivit sentinţei civile nr. 7354 din 16 octombrie 1980 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, reclamantul S.I. a fost căsătorit cu S.E. de la data de 17 iunie 1964, până la data de 16 octombrie 1980, când căsătoria a fost desfăcută prin divorţ.
În timpul căsătoriei cu reclamantul, la data de 8 martie 1973, prin actul autentificat sub nr. 1551 de fostul Notariat de Stat Local al sectorului 7 Bucureşti, numita S.E. a cumpărat imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 160 mp şi construcţii.
Imobilul a fost expropriat şi trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 242/1987, poz. 287/290 de la foştii proprietari G.(fostă S.) E. şi S.I., aşa cum rezultă din adresa nr. 17729/2268 din 24 iunie 1998 eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti, Departamentul Patrimoniu Imobiliar (fila 13 dosar de fond).
Întrucât imobilul a fost dobândit în proprietate de numita S.E. în perioada în care era căsătorită cu reclamantul sunt de aplicat prevederile art. 30 C. fam. potrivit cărora „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor" iar „calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită".
Cu actele noi depuse în recurs reclamantul a probat faptul că fosta soţia a achiziţionat imobilul cu banii proveniţi de la sora sa,, D.M., înţelegerea fiind ca fosta soţie să-i transmită sorei sale dreptul de proprietate asupra bunului. Întrucât G.(fostă S.)E. a refuzat, ca printr-o modalitate legală, să transmită imobilul în proprietatea sorei sale, D.M. i-a chemat în judecată pe cei doi foşti soţi, iar prin sentinţa civilă nr. 235 din 22 ianuarie 1985 a Judecătoriei sectorului 6, definitivă prin Decizia civilă nr. 1868 din 5 iulie 1985 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, s-a dispus rezoluţiunea contractului, reclamantul şi fosta soţie fiind obligaţi la restituirea sumei de 27.000 lei către numita D.M., reclamantul făcând dovada că a plătit jumătate din această sumă către creditoare.
Deoarece bunul a fost dobândit de cei doi foşti soţi în timpul căsătoriei şi cum prin efectul rezoluţiunii judiciare a convenţiei de vânzare cu cel de al treilea (D.M.), imobilul a reintrat în patrimoniul foştilor soţi codevălmaşi, sunt de aplicat prevederile art. 3, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 10/2001 reclamantul fiind persoană îndreptăţită, în înţelesul acestei legi, la măsuri reparatorii întrucât era coproprietar al imobilului la data preluării lui în mod abuziv de către stat.
Faţă de cele ce preced, va fi admis recursul declarat de reclamant şi vor fi casate cele două hotărâri date în cauză urmând ca în rejudecare, fără a fi necesar partajul bunurilor comune, instanţa de trimitere să stabilească, pe bază de dovezi, cota-parte ideală din dreptul de proprietate asupra imobilului cuvenită reclamantului şi în raport de această cotă, să determine întinderea şi forma măsurilor reparatorii la care reclamantul este îndreptăţit, în acord cu prevederile art. 10, alin. (10) din Legea nr. 10/2001, modificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei civile nr. 93 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 141 din 23 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, şi trimite cauza acestei din urmă instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 951/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9154/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
