ICCJ. Decizia nr. 9618/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 635/F din 14 octombrie 2003, Tribunalul București a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, în raport cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și a respins ca inadmisibilă cererea privind constatarea refuzului nejustificat al Primăriei municipiului București de a răspunde notificării nr. 796 din 14 februarie 2002, formulată de reclamanții N.E.D. și M.M., în contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin primar general.
S-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins ca inadmisibilă cererea privind obligarea pârâtelor să restituie reclamanților în natură imobilul situat în București, formulată în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului București și SC M. SA.
A fost respinsă ca inadmisibilă și cererea privind obligarea pârâtei Primăria municipiului București să pună pe reclamanți în posesia imobilului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au cerut să se constate refuzul nejustificat al Primăriei municipiului București de rezolvare a notificării formulate de aceștia, însă refuzul de a răspunde la notificare fiind o situație de fapt, cererea de a se constata acest refuz este inadmisibilă.
Legea nr. 10/2001 stabilește procedura care trebuie urmată pentru restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor ce fac obiectul de reglementare al acestei legi, iar instanțele judecătorești nu au competența directă de a soluționa cererile de restituire, neputându-se substitui persoanelor cărora legea le conferă competența de a soluționa litigiile născute ca urmare a aplicării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 62/A din 24 martie 2004, a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat sentința pronunțată de tribunal și, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a suspendat judecata cauzei.
Instanța de apel a reținut că la tribunal reclamanții au primit termen în cunoștință, în ședință publică, la data de 18 martie 2003 și respectiv la data de 25 martie 2003, când s-au prezentat prin avocat. De aceea, nu au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la citarea părților.
în mod greșit însă tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea privind constatarea refuzului nejustificat al Primăriei municipiului București de a răspunde la notificare, considerând că acțiunea se întemeiază pe art. 111 C. proc. civ. Cererea nu își are temeiul în acest text, "fiind mai degrabă o solicitare de natură contencioasă".
în privința cererilor care au ca obiect restituirea în natură și punerea în posesie, se reține că greșit tribunalul le-a respins ca inadmisibile, fără să pună în discuție aplicabilitatea art. 47 din Legea nr. 10/2001, care arată, în alin.1, că prevederile acestei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC M. SA, iar înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 9121 din 11 noiembrie 2005 a admis recursul și a modificat decizia atacată, în sensul că a fost înlăturată măsura suspendării și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Instanța de recurs a reținut că art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în speță. Textul a introdus în legislația civilă un nou caz de suspendare a judecății, diferit de cazurile generale de suspendare reglementate de Codul de procedură civilă. Suspendarea având ca premisă existența unei acțiuni civile în curs de judecată, adică un proces pornit direct în justiție, nelegal instanța de apel a oprit cursul judecății, aplicând art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Primind dosarul, Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 161/A din 24 mai 2006, a soluționat pricina în fond, respingând, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin primarul general și SC M. SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că reclamanții au cerut, prin notificare, să le fie restituit în natură imobilul situat în București, însă primul capăt de cerere este neîntemeiat, pentru că nu s-a făcut dovada că Primăria municipiului București a refuzat să soluționeze notificarea. Din actele depuse la dosar rezultă că oficiul restituiri în natură din cadrul primăriei a cerut reclamanților să depună înscrisuri în vederea soluționării dosarului nr. 24377, iar apelanții-reclamanți nu au făcut dovada că au comunicat intimatei actele menționate în cerere: istoric de rol fiscal, situația juridică emisă de ICRAL, acte de stare civilă.
în privința cererii de restituire în natură a imobilului, se reține că imobilele situate în str. M., fostă proprietate a numitei M.G., respectiv M.C., au fost preluate de stat prin hotărârile date de Tribunalul popular, în baza Decretului nr. 111/1951 și a Decretului nr. 224/1951, iar prin decizia nr. 243/1977, emisă de Sfatul popular al municipiului București, construcția și terenul aferent au trecut din administrarea I.C.A.L.F. în administrarea Corpului de șantiere construcții montaj nr. 2.
Ulterior imobilul a fost transmis pârâtei SC M. SA, care a fost înființată în baza Legii nr. 15/1990, prin preluarea activului și pasivului de la A.C.M., fiind privatizată în anul 2001, conform contractului de vânzare, de acțiuni nr. B.057 din 14 decembrie 2001, încheiat între A.P.A.P.S. și SC R.I. SRL, pentru pachetul majoritar de acțiuni reprezentând 89,96% din valoarea capitalului subscris al societății.
întrucât imobilul este evidențiat în patrimoniul acestei societăți comerciale, devin incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în raport de care nu pot fi restituie în natură imobilele evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
- Hotărârea atacată este dată cu încălcarea formelor de procedură și a dispozițiilor imperative înscrise în art. 107 C. proc. civ., deoarece apelanții au fost citați la o adresă unde se află un alt cabinet de avocatură, iar cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, formulată la primul termen de judecată, a fost respinsă în mod nelegal.
Arată recurenții, că nu au avut parte de un proces echitabil, pentru că pricina nu a fost dezbătută în fond, iar la instanța de recurs nu se poate administra decât proba cu înscrisuri.
- Decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că, deși se reține că s-a făcut dovada că reclamanții sunt moștenitorii foștilor proprietari, se respinge ca neîntemeiată cererea formulată de aceștia.
Primul capăt de cerere care privește refuzul nejustificat al Primăriei București de a răspunde la notificarea nr. 796 din 14 februarie 2002 a fost respins, deși există dovezi că au depus toate diligențele, anterior suspendării cauzei și până la pronunțarea hotărârii, iar instanța de apel nu a dat apelanților posibilitatea să facă dovada că au depus la primărie toate actele.
Susțin recurenții, că instanța de apel nu a "calificat corect" poziția primăriei de a nu răspunde la notificarea transmisă la data de 14 februarie 2002, până la data pronunțării deciziei, 24 mai 2006 și nu s-a conformat prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. "pentru a ajuta desăvârșirea dezbaterilor pe fondul cauzei".
Se arată că așa-zisul act de privatizare este încheiat la data de 14 decembrie 2001, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că SC M. SA este o creație a Primăriei municipiului București, printr-un interpus, SC R.I. SRL.
- Greșit reține instanța de apel că sunt incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 (art. 29 din Legea republicată). Textul nu prevede că instanța respinge notificarea ci "în cel mai rău caz" soluția este aceea că persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii.
Recurenții cer să se admită recursul, să se constate refuzul nejustificat al Primăriei municipiului București de a răspunde la notificare și să fie obligate pârâtele la plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Recursul este fondat.
Critica privitoare la nelegala citare a recurenților-apelanți pentru termenul când s-a soluționat pricina nu este întemeiată.
în declarația de apel, apelanții N.E.D. și M.M.V. și-au indicat domiciliul ales la sediul profesional al avocaților iar, potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 44 și 45 din dosarul instanței de apel, au fost citați la domiciliul ales, indicat de aceștia.
Faptul că la adresa indicată era un alt cabinet de avocatură decât cel al apărătorului ales, nu atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța a dispus ca citarea să se facă la adresa indicată în declarația de apel, iar procedura de citare s-a îndeplinit la această adresă, cu respectarea prevederilor art. 85 și urm. C. proc. civ.
Neîntemeiată este și susținerea că instanța în mod greșit a respins cererea de amânare formulată pentru termenul din 17 mai 2006.
La dosar nu se află vreo cerere formulată de apelanți, prin care să se solicite amânarea judecății, iar, potrivit încheierii de dezbateri întocmită pentru termenul din 17 mai 2006, instanța nu s-a pronunțat asupra vreunei cereri de amânare, în sensul respingerii ei.
Sunt însă incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece greșit s-a reținut că Primăria municipiului București nu este în culpă pentru nesoluționarea notificării și că sunt incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001. (art. 29 din Legea modificată)
Conform susținerilor recurenților-reclamanți, Primăriei municipiului București i-a fost adresată notificarea nr. 796 din 14 februarie 2002 (notificarea nu este depusă la dosar), iar instituția notificată nu a soluționat cererea până în prezent și nici nu a susținut că ar fi transmis notificarea către unitatea deținătoare.
Adresa emisă de oficiul restituiri în natură din cadrul Primăriei municipiului București, în cursul procesului, când pricina se afla în apel, nu este de natură să excludă refuzul nejustificat al intimatei de a soluționa notificarea, deoarece, la data emiterii adresei, la dosar fuseseră depuse actele de care recurenții au înțeles să se folosească în cauză.
în privința regimului juridic al imobilului, greșit prin hotărârea atacată s-a reținut că sunt incidente prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Textul, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, stabilește dreptul la despăgubiri al persoanelor îndreptățite pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate "altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2)" și faptul că în asemenea situații oferta de despăgubiri se face de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Pentru a se stabili dacă sunt incidente prevederile art. 29 din lege, acest text trebuie coroborat cu art. 20 alin. (1) și (2), care dispune "Imobilele-terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută".
Textul citat stabilește care sunt unitățile obligate la restituirea în natură a imobilului, iar art. 29 din Legea nr. 10/2001 privește numai imobilele deținute de o societate comercială, care nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 20, în sensul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era integral privatizată, sau statul, o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă era asociat minoritar, iar valoarea acțiunilor sau a părților sociale era mai mică decât valoarea imobilului a cărui restituire în natură se cere.
în prezenta cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC M. SA nu era însă privatizată integral. Statul deținea 89,96% din valoarea capitalului social, reprezentând un număr de 181.496 acțiuni cu o valoare de 145.599 lei fiecare.
Aceste acțiuni, în valoare totală de 26.425.636.104 lei, au fost vândute de A.P.A.P.S. și cumpărate de intimata pârâtă SC M. SA la data de 14 decembrie 2001, conform contractului nr. B 057, aflat la filele 57 și urm. din dosarul tribunalului.
Prin urmare, SC M. SA este unitate obligată la restituire, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar în cauză nu sunt incidente prevederile art. 29 din lege, cum greșit s-a reținut prin decizia atacată.
Respingând cererea pentru acordarea de măsuri reparatorii, doar prin aplicarea greșită a art. 29 din Legea nr. 10/2001, curtea de apel nu s-a pronunțat cu privire la măsurile reparatorii la care sunt îndreptățiți recurenții-reclamanți, în raport cu prevederile art. 7 și urm. din Legea nr. 10/2001 și nu a stabilit deplin situația de fapt la care să poată fi aplicate aceste prevederi.
La dosar nu există notificarea nr. 796 din 14 februarie 2002, indicată în acțiune și nici actele anexate la notificare. De asemenea, nu au fost depuse sentințele nr. 9148/1958 și nr. 2433/1955 pronunțate de Tribunalul Popular al raionului Tudor Vladimirescu, invocate de intimate ca fiind hotărârile judecătorești prin care au fost preluate imobilele, în baza Decretului nr. 224/1991 și a Decretului nr. 111/1951. Nu s-a stabilit dacă pârâta Primăria municipiului București a transmis notificarea unității deținătoare, pârâta SC M. SA, și nu au fost identificate imobilele solicitate prin notificarea formulată de reclamanți.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamanți a fost admis, a fost casată hotărârea atacată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părți și se va administra probatoriul necesar pentru stabilirea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii pentru imobilele indicate în notificare, în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, republicată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9628/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9624/2006. Civil → |
|---|
