ICCJ. Decizia nr. 977/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 977.
Dosar nr. 8078/1/200.
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 12 februarie 2002, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, Ministerul Finanţelor şi A.P.A.P.S., solicitând obligarea acestora de a-i plăti echivalentul imobilului din Bucureşti, demolat, prin acordarea de acţiuni.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit în proprietate împreună cu soţul său, I.S.S., conform actului autentificat sub nr. 4435/1924, dar după decesul acestuia, părinţii soţului său, M. şi S.S., i-au vândut cotele lor indivize din moştenire, prin actul autentificat sub nr. 738 din 2 iunie 1954.
S-a mai precizat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 şi a Decretului nr. 111/1951, fiind preluat de la E.O., cel de la care au cumpărat în anul 1948.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi pe dispoziţiile Legii 10/2001 A.P.A.P.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prematurităţii acţiunii, iar Primăria Municipiului Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie respinsă prin încheierea din 18 martie 2002.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă 871 din 3 iunie 2002, a admis excepţia lisei calităţii procesuale pasive a A.P.A.P.S. şi a respins acţiunea faţă de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Faţă de pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Ministerul Finanţelor s-a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâta A.P.A.P.S. are competenţa exclusiv în procesul de privatizare, iar în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (2) din OG nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, nu putea fi chemată în judecată în temeiul dispoziţiilor Legii 10/2001, întrucât despăgubirile în echivalent pot fi acordate doar de către deţinătorul imobilului, conform prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea 10/2001.
Cu privire la excepţia prematurităţii cererii, ca urmare a nerespectării procedurii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001, tribunalul a constatat că într-adevăr reclamanta nu a făcut dovada notificării instituţiei publice care a efectuat privatizarea, A.P.A.P.S., însă a probat că s-a adresat cu notificare autorităţii administraţiei publice locale în raza căreia este situat imobilul, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent.
În raport de precizarea acţiunii făcută la termenul din 18 martie 2002, tribunalul a constatat că acţiunea este nefondată, întrucât deşi s-au invocat dispoziţiile art. 480 C. civ., s-a pretins acordarea de acţiuni, deci o măsură reparatorie prevăzută de o lege specială, pentru care trebuia parcursă o procedură administrativă prealabilă, respectiv cea prevăzută de art. 36 din Legea 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală pentru greşita interpretare a dispoziţiilor art. 31 alin. (6) din Legea 10/2001, în raport de care A.P.A.P.S. are calitate procesuală pasivă.
S-a susţinut că soluţia respingerii acţiunii ca nefondată faţă de ceilalţi pârâţi încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 31 alin. (6) din Legea 10/2001, dispoziţii ce trebuie raportate la art. 480 şi art. 481 C. civ.
Apelanta a învederat că imobilul revendicat este demolat şi nu cunoaşte cine este în prezent deţinătorul terenului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2115 din 3 noiembrie 2004, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea reclamantei N.M. şi a obligat pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice să emită decizie pentru acordarea de despăgubiri constând în acţiuni la valoarea de 475.000.000 lei.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. şi s-a respins acţiunea faţă de această pârâtă.
Au fost obligate pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a fost proprietara imobilului situat în Bucureşti, care a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, construcţia fiind demolată, iar terenul aflându-se în domeniul public şi fiind afectat de utilităţi.
S-a apreciat că probele administrate în faza apelului au făcut dovada că restituirea în natură este imposibilă, reclamanta fiind îndreptăţită la despăgubiri constând în acţiuni până la valoarea de 475.000.000 lei, stabilită prin expertiză.
S-a reţinut că imobilul nu se fală în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate pentru a deveni incidente dispoziţiile privitoare la obligaţia A.P.A.P.S. de a acorda despăgubiri, situaţie în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Ministerul Finanţelor Publice.
Prin motivele sale de recurs, Municipiul Bucureşti a criticat Decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că acţiunea reclamantei nu poate fi primită, întrucât, potrivit art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, numai în cazul în care oferta făcută de către unitatea deţinătoare a fost refuzată de către notificator, aceasta poate fi atacată în justiţie în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
Prin recursul său, Ministerul Finanţelor Publice a criticat Decizia recurată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că în cauză are calitate procesuală pasivă numai Primăria Municipiului Bucureşti, în condiţiile art. 24 alin. ultim din Legea 10/2001.
Recurentul a criticat Decizia instanţei de apel şi pentru greşita acordare a cheltuielilor de judecată.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză raporta la criticile invocate de recurenţii pârâţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed:
Prin notificarea înaintată Primăriei Municipiului Bucureşti, prin executorul judecătoresc, înregistrată sub nr. 2054 din 3 august 2001, N.M., prin mandatarul său, avocat L.P., a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Bucureşti.
Reclamanta a arătat că la această notificare nu a primit nici un răspuns, fiind îndreptăţită astfel să formuleze acţiunea.
În prezent, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică efectuat în faza apelului, terenul în litigiu se află pe domeniul public, respectiv pe carosabilul str. L.B., fiind afectat de utilităţi, respectiv reţea de termoficare şi de telefonie fixă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin Decizia sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire în echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
În speţă, reclamanta nu a primit nici un răspuns la notificarea adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, o atare conduită culpabilă din partea persoanei juridice notificate, neputând în nici un caz să afecteze posibilitatea persoanei îndreptăţite de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Într-adevăr, instanţa poate constata că reclamanta este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent conform dispoziţiilor Legii 10/2001, însă rămâne la latitudinea unităţii deţinătoare să facă o ofertă în acest sens, care poate fi sau nu acceptată de reclamant, abia apoi aceasta putând fi contestată în justiţie.
Conform art. 24 din Legea 10/2001 şi Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001 (art. 10 pct. 8), oferta de restituire prin echivalent se transmite persoanei îndreptăţite după depunerea actelor doveditoare care permit cuantificarea valorii cuvenite.
Ca atare, soluţia obligării Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Ministerul Finanţelor Publice la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri la valoarea sumei de 475.000.000 lei este nejustificată în condiţiile în care nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001.
Cum în cauză, pârâta deţinătoare a imobilului nu i-a făcut reclamantului o ofertă de restituire prin echivalent, care să poată fi contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1), urmează a se constata că recursul Municipiului Bucureşti prin Primarul General este fondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, vizând lipsa calităţii sale procesuale pasive în acţiunea având ca obiect refuzul primăriei de a soluţiona notificarea reclamantei, Curtea va constata ca fondate criticile pârâtului.
Cadrul în care se desfăşoară procesul este fixat de reclamant care, prin cererea sa de chemare în judecată indică, printre altele, şi persoana împotriva căreia se îndreaptă pretenţiile sale, respectiv pârâtul.
Pentru a fi parte în proces, pârâtul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, printre care şi aceea de a avea calitate procesuală.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice poate fi chemat în judecată numai în cazul în care unitatea deţinătoare a imobilului preluat abuziv nu a fost identificată.
Statul Român nu poate avea calitate procesuală pasivă atâta vreme cât Primăria Municipiului Bucureşti, avea obligaţia să soluţioneze cererea reclamantei în sensul stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent.
Ca atare soluţia respingerii acţiunii faţă de acest pârât se impune pe considerentul lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin urmare recursul Ministerului Finanţelor Publice urmează a fi admis.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va modifica Decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 871 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român şi de Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 2115 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică Decizia în sensul că respinge apelul declarat de apelanta N.M. împotriva sentinţei civile nr. 871 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 981/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9557/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
