ICCJ. Decizia nr. 9568/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9568
Dosar nr. 11134/1/2006
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificare adresată Primăriei municipiului Ploieşti, formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, M.I.M.A. şi F.M., în calitate de moştenitori ai defuncţilor M.G. şi M.M., au solicitat ca, în locul terenului în suprafaţă de 560 mp situat în Ploieşti, expropriat prin Decretul nr. 157/1957, să li se atribuie prin compensare un alt teren în aceeaşi suprafaţă dintr-o zonă echivalentă sau să li se acorde un echivalent bănesc avându-se în vedere valoarea terenului expropriat de 30.000 dolari S.U.A.
Primarul municipiului Ploieşti a emis dispoziţia nr. 4701 din 16 iunie 2005, prin care a constatat dreptul petiţionarilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, potrivit opţiunii exprimate de petiţionari, care urmează să solicite în termen de 6 luni Ministerului Finanţelor Publice eliberarea acestora, şi a stabilit concomitent că valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură este de 761.572.000 lei.
Petiţionarii au contestat dispoziţia de mai sus în temeiul art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, susţinând, în principal, că nu sunt de acord cu oferta făcută şi cer a li se atribui un alt teren în natură şi în echivalent.
În subsidiar, au arătat că valoarea reală a terenului expropriat este de cca. 5 ori mai mare decât cea stabilită prin dispoziţie, cerând a fi despăgubiţi la valoarea de circulaţie a terenurilor din zona de grad „0" din municipiul Ploieşti.
Contestaţia a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 25 din 9 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, iar apelul declarat de către contestatori a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 100 din 29 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Sub primul aspect al contestaţiei, instanţele au statuat că terenul nu este restituibil în natură pentru că parte din acesta este ocupat efectiv de un ansamblu de locuinţe şi amenajările aferente, iar altă parte, în suprafaţă de 221 mp, este indispensabilă funcţionării normale a ansamblului de locuinţe, iar entitatea notificată nu este obligată să acorde un teren echivalent, astfel încât oferta făcută prin dispoziţia atacată este în concordanţă cu legea aplicabilă la data emiterii dispoziţiei.
Cu referire la valoarea terenului, prima instanţă a hotărât că, deşi prin raportul de expertiză judiciară s-a evaluat terenul expropriat la suma de 123.200 EURO, valoarea dată prin dispoziţie a fost stabilită corect, avându-se în vedere datele deţinute de emitent privind preţurile de vânzare-cumpărare practicate în zonă.
Cu privire la acelaşi aspect, instanţa de apel a statuat că, în raport cu modificările legislative intervenite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, stabilirea cuantumului despăgubirilor nu mai constituie un atribut al autorităţii deţinătoare şi nici al instanţei de judecată, determinarea acestuia făcându-se de către structurile şi după procedurile prevăzute în noul act normativ.
Contestatorii au declarat recurs solicitând, pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea hotărârilor date în cauză şi admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.
Printr-o primă critică subsumată motivului de recurs, contestatorii au susţinut că instanţele au fost lipsite de rol activ pentru că nu au verificat situaţia de fapt, înlăturând nejustificat şi fără motivare expertiza efectuată în cauză, care atestă că, din terenul expropriat, suprafaţa de 221 mp nu are caracter de utilitate publică, fiind posibil a fi restituită în natură.
Ca urmare, deşi instanţa de apel a enunţat regula prevalenţei restituirii în natură, nu a aplicat-o, încălcând astfel legea.
Aceeaşi lipsă de rol activ au manifestat instanţele şi prin neluarea în discuţie a posibilităţii reale de atribuire a altui teren prin compensare, astfel că nejustificat nu au cerut primăriei date cu privire la cererea formulată de contestatori în acest sens.
Altă critică din recurs vizează soluţia dată capătului de cerere subsidiar referitor la cuantumul despăgubirilor cuvenite contestatorilor, imputându-se primei instanţe că, fără nici o motivare, a confirmat valoarea stabilită prin dispoziţia contestată şi a înlăturat valoarea constatată prin expertiză, iar instanţei de apel că, nepunând în discuţia părţilor incidenţa prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, precum şi că a aplicat retroactiv dispoziţiile legii noi, încălcând prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Or, din examinarea contestaţiei dedusă judecăţii rezultă că s-a cerut anularea dispoziţiei emisă de primar şi, în principal atribuirea în natură a unui teren echivalent în locul celui expropriat.
Ca urmare, cererea privind restituirea în natură a unei părţi din terenul expropriat nu a făcut obiectul contestaţiei, astfel încât judecătorul de primă instanţă s-a pronunţat în limita investirii sale.
Cererea de mai sus a fost formulată pentru prima dată numai în apel, contravenind prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cu care în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Aşadar, nu poate fi primită susţinerea primă din recurs referitoare la pretinsa lipsă de rol activ a judecătorilor, care ar fi determinat neatribuirea în natură a părţii de 221 mp din terenul expropriat.
Mai mult însă, instanţa de apel a examinat această cerere, dând astfel eficienţă principiului prevalent al restituirii în natură, numai că, altfel decât au susţinut contestatorii, a constatat pe baza probatoriului administrat că suprafaţa de 221 mp din terenul expropriat este indispensabilă funcţionării normale a ansamblului de locuinţe pentru a cărui construire a fost expropriat întregul teren.
Asemenea constatare are semnificaţia stabilirii unei stări de fapt, iar critica în contra sa este una de netemeinicie, neîncadrându-se astfel în nici unul din cazurile de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în a cărui reglementare scopul căii de atac a recursului este acela de a se cerceta legalitatea hotărârii atacate.
Pe cale de consecinţă, sunt aplicabile în speţă prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Totodată, sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (8) din aceeaşi lege, conform cu care, în situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În raport cu dispoziţiile legale de mai sus, este dreptul exclusiv, necenzurabil de persoanele notificatoare pe calea contestaţiei în justiţie, al entităţii notificate de a face oferta compensatorie cu alte bunuri sau servicii.
În toate cazurile însă în care fie că oferta nu a existat, fie că nu a fost acceptată, este obligatorie oferta alternativă constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
Actul normativ special este Legea nr. 247/2005, mai exact reglementările din Titlul VII al acesteia.
Potrivit acestor norme, aşa cum corect a statuat şi instanţa de apel, stabilirea cuantumului despăgubirilor şi acordarea acestora aparţin competenţei exclusive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru cele ce preced, sunt neîntemeiate toate criticile dezvoltate pe calea recursului de faţă, astfel încât acesta va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de M.I.M.A. şi F.M. împotriva deciziei nr. 100 din 29 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9564/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 951/2006. Civil → |
|---|
