ICCJ. Decizia nr. 9903/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 12 mai 1998 reclamanții F.I., S.P., S.R. și S.B. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună restituirea către reclamanți a imobilului din București, imobil ce a aparținut defunctei S.N. și a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin sentința civilă nr. 13319 din 6 decembrie 1999, Judecătoria sectorului 3 București și-a declinat competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului București.
Reclamanții și-au completat cererea de chemare în judecată, solicitând și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții R.P., B.G., G.M., D.E. și N.A.A. cu privire la diferite apartamente din imobilul în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 1231 din 5 noiembrie 1999, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada succesiunii numai a unor cote din imobil, iar nu asupra întregului imobil și că, în lipsa unui mandat din partea tuturor coproprietarilor, nu pot formula o acțiune în revendicare.
Astfel, tribunalul a reținut că de pe urma defunctei S.N. au rămas ca moștenitori fiii acesteia, S.C., S.A. și S.N.D., acesta din urmă neformulând cererea de chemare în judecată alături de moștenitorii celorlalți doi frați.
împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții și intervenientul A.M., a cărui cerere de intervenție nu a fost admisă de prima instanță.
Prin decizia civilă nr. 281 A din 12 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondate ambele apeluri, cu următoarea motivare:
Tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție formulată de intervenientul A.M., din cauza modalității în care aceasta a fost formulată, fiind lipsită de obiect și în a cărei admitere în principiu nu s-a stăruit, încălcându-se art. 50 și art. 82 C. proc. civ.
în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamanților, corect a stabilit tribunalul că aceștia au făcut dovada numai a unei cote-părți din imobil; nici în apel nu s-au preocupat pentru lămurirea acestei situații.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și intervenientul.
1.Recurenții S.P., S.R.A. și S.B.A. susțin că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, și anume: certificatul de moștenitor nr. 223/1961 eliberat de fostul notariat al Raionului 1 Mai, nr. 273/1975 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 1 București, nr. 17/1998 eliberat de BNP T.P., nr. 2132/1992 eliberat de fostul Notariat de Stat al județului Brașov, certificate care fac pe deplin dovada că reclamanții sunt moștenitorii bunicii lor S.N.
în ce privește cererea intervenientului A.M., care are la rândul său calitate de moștenitor, aceasta nici nu a fost pusă în discuția părților, deși din modul de redactare reiese foarte clar că este vorba despre o intervenție în interes propriu.
Oricum, în baza rolului activ, instanța era datoare să ceară lămuriri cu privire la cererea de intervenție, dacă ar fi socotit-o neclară.
în drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
2.Recurenta F.I. susține că în mod greșit s-a reținut lipsa calității sale procesuale active.
Este adevărat că ea a fost omisă din certificatul de moștenitor emis de pe urma defunctei S.N., dar există pe rolul instanțelor un dosar care urmează a soluționa această problemă, în sensul că a avut loc o acceptare tacită a moștenirii.
Recurenta mai arată că decizia curții de apel este superficial și lapidar motivată și nu ține seama de probele administrate în cauză.
în drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
3. Intervenientul A.M. critică decizia sub aspectul modului în care s-a pronunțat asupra motivului de apel referitor la cererea de intervenție, arătând că această cerere întrunea toate condițiile de formă și de fond pentru a fi pusă în discuția părților, astfel încât în mod nelegal a fost trecută cu vederea.
Intimații au depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
La dosar s-a atașat, ca înscris nou, copia sentinței civile nr. 8145 din 27 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București, cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
Cu ocazia dezbaterilor din 17 noiembrie 2006, recurenții-reclamanți au arătat că înțeleg să invoce și un motiv de recurs considerat de ordine publică, respectiv nulitatea sentinței tribunalului pentru nesemnarea încheierii de dezbateri.
Cum acest motiv nu vizează decizia care formează obiectul recursului, iar criticile referitoare la hotărârea primei instanțe, care nu au fost formulate în apel, nu pot fi invocate omisso medio direct în calea de atac a recursului, înalta Curte nu îl va analiza.
Verificând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate la adresa acesteia, înalta Curte constată următoarele:
1. Reclamanții au formulat acțiunea în revendicare în calitate de moștenitori ai defunctei S.N., calitate pentru dovedirea căreia au depus la dosar mai multe certificate de moștenitor și acte de stare civilă.
Curtea de apel a menținut hotărârea primei instanțe, de respingere a acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților.
Decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, dar nu face nici o referire la proba cu înscrisuri, administrată în cauză și determinantă pentru dezlegarea pricinii, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate.
Din analiza actelor asupra cărora instanța de apel a omis a se pronunța, înalta Curte reține următoarele:
Cu certificatul de moștenitor nr. 22371961 eliberat de fostul Notariat de Stat al raionului 1 Mai București, reclamanții au dovedit că de pe urma defunctei S.N. au rămas ca moștenitori cei trei fii ai acesteia: S.N.D., S.C. și S.A.
S.N.D. a decedat la 28 martie 1975, motiv pentru care nu putea formula acțiunea alături de ceilalți reclamanți care, de altfel, sunt moștenitorii săi.
Astfel, de pe urma sa au rămas ca moștenitori cei doi frați și soția supraviețuitoare S.V., așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 273 din 19 mai 1975 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 1 București.
S.C. a decedat, la rândul său, lăsând ca unic moștenitor pe fiul său S.P., conform certificatului de moștenitor nr. 2132 din 20 noiembrie 1992 eliberat de fostul Notariat de Stat al județului Brașov. S.P. este reclamant în cauză.
S.A. a decedat, de asemenea, lăsând ca moștenitori pe fiii săi, S.R.A. și S.B.A., conform certificatului de moștenitor nr. 3043 din 13 decembrie 1994 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 3 București, cei doi moștenitori fiind reclamanți în cauză.
Prin urmare, toți reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitorii defunctei S.N., despre care susțin că a fost proprietara imobilului pe care îl revendică, având astfel calitate procesuală activă.
2.Deși au respins acțiunea pentru lipsa acestei calități, instanțele s-au referit în motivarea hotărârilor la o lipsă a unanimității proprietarilor în formularea acțiunii în revendicare, acțiune care nu poate fi intentată decât de toți coproprietarii, și nu doar de o parte din aceștia.
Sub acest aspect, înalta Curte reține că singurul moștenitor care nu a formulat acțiunea introductivă a fost A.M., care a cules succesiunea defunctei S.V., moștenitoare a defunctului S.N.D., fapt atestat de certificatul de moștenitor nr. 17 din 17 martie 1998 eliberat de Biroul notarului public T.P.
A.M. a formulat însă o cerere de intervenție înaintea primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor, arătând că înțelege să revendice imobilul alături de ceilalți reclamanți.
Cu privire la această cerere prima instanță a omis să se pronunțe în vreun fel, iar instanța de apel a considerat legal acest procedeu, deși el este în contradicție vădită cu dispozițiile art. 52 C. proc. civ., care obligă instanța să pună cererea de intervenție în discuția părților, să se pronunțe asupra admisibilității ei în principiu și să dispună, după caz, comunicarea acesteia.
Faptul că în cerere nu s-a indicat temeiul de drept nu îndreptățea instanța să o ignore, calificarea acesteia putând fi făcută în temeiul art. 84 C. proc. civ., în funcție de termenii folosiți și de scopul urmărit de parte prin formularea ei.
Ignorarea de către curtea de apel a acestor dispoziții legale atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
3. în ceea ce privește recursul declarat de reclamanta F.I., acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a pretins că are calitatea de moștenitoare a defunctei S.N. și că în legătură cu omisiunea sa din certificatul de moștenitor nr. 223/1961 există un litigiu pe rolul instanței.
Cum până la soluționarea recursului nu a produs nicio dovadă în acest sens, nu se poate reține că reclamanta a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma mamei sale.
Din copia sentinței civile nr. 8145 din 27 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București, depusă la dosar de recurenții-reclamanți, reiese că F.I. a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor eliberat de pe urma defunctului S.N.D. și constatarea calității sale de moștenitoare a defunctului, alături de ceilalți doi frați și de soția supraviețuitoare a acestuia, dar acțiunea i-a fost respinsă irevocabil, constatându-se prescris dreptul său de opțiune succesorală.
Față de cele reținute, înalta Curte constată că în ceea ce o privește pe reclamanta F.I. soluția de respingere a acțiunii pentru lipsa calității procesuale active este corectă din punct de vedere legal.
Pentru considerentele arătate, înalta Curte a admis recursurile declarate de reclamanții S.P., S.R.A. și S.B.A. și de intervenientul A.M. și, conform art. 312 C. proc. civ., a casat în parte decizia și a admis apelurile declarate de aceleași părți împotriva sentinței.
Cum în mod nelegal nici prima instanță și nici instanța de apel nu au intrat în cercetarea fondului cererii de chemare în judecată și nu au pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, înalta Curte a desființat în parte sentința și, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a trimis caza spre rejudecare la același tribunal.
înalta Curte a menținut dispozițiile din decizie și din sentință referitoare la cererea reclamantei F.I. și, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins recursul declarat de aceasta ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9979/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9378/2006. Civil → |
|---|
