ICCJ. Decizia nr. 9979/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 208 din 17 februarie 2004 reclamanta A.N.C.M.U.C.E.C.O.M. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General, anularea dispoziției nr. 1918 din 19 noiembrie 2003 emisă de pârât și restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului ce a aparținut sistemului cooperației meșteșugărești, în speță C.M.C.C. București, imobil preluat abuziv prin transformarea cooperativei în întreprindere a industriei locale.
în motivarea cererii s-a arătat că a solicitat restituirea imobilului ce a fost preluat de stat prin H.C.M. nr. 1594/1959, însă prin dispoziția ce o contestă notificarea i-a fost respinsă, comunicarea dispoziției făcându-se cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 332 din 26.2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în primul rând, că termenul prevăzut de art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 10/2001 nu este de decădere, cum susține reclamanta, ci unul de recomandare, nerespectarea acestuia dându-i posibilitatea reclamantei să recurgă la alte mijloace juridice pentru obligarea pârâtei la respectarea dispoziției legale.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea sa de succesoare în drepturi cu privire la imobilul revendicat.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței sus-menționate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod eronat s-a respins proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă și astfel nu s-au putut produce dovezi temeinice pentru a demonstra ca reclamanta este succesoarea de drept a U.C.C.M.
Prin decizia civilă nr. 270 din 16 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința, iar pe fond s-a admis contestația, s-a anulat dispoziția emisă de pârât și a fost obligat acesta la restituirea imobilului în natură.
în motivarea acestei decizii s-a reținut că din conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei în apel, respectiv H.C.M. nr. 1954/1959, rezultă că imobilul aparținând C.C.C. a fost preluat de către stat fără plată, la momentul transformării cooperativelor meșteșugărești în unități productive de stat. Se fac de asemenea referiri la statutul model al Cooperativei meșteșugărești adoptat în anul 1955 de către U.C.E.C.O.M., privitor la patrimoniul cooperativelor.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâtul, care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, întrucât nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului și nici calitatea de succesor în drepturi cu privire la imobil.
Recursul este fondat.
Scopul și rațiunea Legii nr. 10/2001 este acela de a se acorda măsuri reparatorii foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință.
Prin art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 sunt enumerate, limitativ, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ.
Art. 3 lit. c) impune expres condiția ca persoana juridică îndreptățită la restituire să-și fi continuat activitatea până la intrarea în vigoare a legii sau să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă se constată prin hotărâre judecătorească că sunt una și aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.
în speță nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.
în susținerea afirmației că se încadrează în prima categorie de persoane juridice îndreptățite avute în vedere de legiuitor și anume persoane juridice care și-au continuat activitatea neîntrerupt, reclamanta a invocat dispozițiile art. 10 alin. (2) din Decretul-lege nr. 66/1990 potrivit cărora U.C.E.C.O.M. dobândește personalitate juridică și art. 1 alin. (1) din Statutul U.C.E.C.O.M. adoptat în 2000, concluzionând că A.N.C.O.M.U.C.E.C.O.M. este una și aceeași persoană juridică cu U.C.M.M. România înființată în anul 1951.
Aceste argumente însă nu răspund cerințelor exprese și imperative ale art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu fac dovada identității dintre reclamanta din prezenta cauză și fosta C.M.C.C. București.
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada drepturilor de proprietate asupra imobilului solicitat.
în acest sens, este de menționat în primul rând că nici prin notificare și nici prin acțiunea introductivă reclamanta nu a precizat expres bunul imobil solicitat, neindicând nici un element de identificare a acestuia, în sensul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precizând doar că imobilul era situat, la data transformării, în localitatea București.
în tabelul anexă al H.C.M. nr. 1594 din 4 noiembrie 1959 privind transformarea unor cooperative meșteșugărești în unități productive de stat, de care se prevalează reclamanta, se menționează la poziția 28 C.C.C., nefăcându-se nici o mențiune referitoare la vreun imobil anume.
Față de toate aceste considerente, înalta Curte constată că reclamanta nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, situație față de care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., a fost admis recursul declarat în cauză, a fost casată decizia recurată și, în fond, a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2587/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9903/2006. Civil → |
|---|
