ICCJ. Decizia nr. 1079/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1079
Dosar nr. 7658/1/200.
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1310 din 28 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5719/2005, Tribunalul Timiş a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor M.A.D.(prin reprezentantul legal M.C.), M.A., M.B. şi M.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Sacalaz.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că imobilul în litigiu a aparţinut numitului M.V., fiind preluat de la acesta prin expropriere de către Statul Român (extras C.F. 300 Beregsăul Mic).
Potrivit certificatelor de moştenitor depuse la dosar, după decesul lui M.S. au rămas în calitate de moştenitori ai acestuia M.D., M.I. şi M.B.
Prin notificările adresate Prefecturii judeţului Timiş, la 4 iulie 2001 şi 10 iulie 2001, numiţii D.M., M.D., M.B. şi M.I. au solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Beregsăul Mic, învederând că urmare a transformărilor făcute la imobilul proprietatea antecesorului lor, acesta este în prezent folosit drept biserică ortodoxă, aparţinând Parohiei Ortodoxe Române, şi casă parohială, fapt rezultat şi din memoriul tehnic depus la dosar, şi din conţinutul extrasului de carte funciară.
Din conţinutul aceluiaşi extras de carte funciară, rezultă că după exproprierea imobilului acesta a fost atribuit în folosinţa veşnică a Gospodăriei Agricole Colective „Luptătorul" din Beregsăul Mic, pentru ca apoi să fie conferit un drept de folosinţă veşnică asupra acestuia în favoarea Parohiei Ortodoxe Române.
Urmare a notificărilor depuse la Prefectura Timiş, sub nr. 5735 din 10 iulie 2001, s-a emis de către Primarul comunei Sacalaz dispoziţia nr. 2374 din 21 aprilie 2005, astfel cum a fost modificată prin dispoziţia nr. 442 din 30 mai 2005, prin care s-a aprobat acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. 300, nr.top. 442 – 443 Beregsăul Mic, cu nr. de conscriere 268, în suprafaţă de 719 mp, către notificatorii M.A., M.A.D.(în calitate de moştenitori ai defunctului D.M.), M.D., M.I. şi M.B.
Pentru a emite aceste dispoziţii, Primarul comunei Sacalaz a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 9 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Deşi contestatorii au apreciat că în mod neîntemeiat intimatul nu a dispus restituirea în natură a imobilului, susţinerile acestora au fost apreciate ca nefondate, câtă vreme solicitarea contestatorilor era în sensul de a li se acorda despăgubiri băneşti, menţionând în mod expres că nu doresc restituirea în natură a imobilului, iar prin dispoziţiile emise intimatul nu a făcut decât să se pronunţe în limitele cererii formulate de către notificatori.
În ce priveşte caracterul pretins abuziv al hotărârilor adoptate de către Consiliul local Sacalaz, emise cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, s-a constatat că aceste hotărâri trebuiau să fi fost contestate pe cale distinctă, în procedura contenciosului administrativ şi câtă vreme nu au fost desfiinţate, se presupune că acestea au caracter legal.
Referitor la critica privind nespecificarea în dispoziţiile contestate a valorii despăgubirilor şi a contravalorii acestora, s-a constatat că este neîntemeiată, deoarece contravaloarea despăgubirilor se va stabili conform art. 11 alin. (5), (6), (7) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a constatat că nu era obligatorie şi nici necesară consemnarea negocierilor purtate între părţi privind acordarea în compensaţie de teren intravilan în comuna Sacalaz, iar acordarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 719 mp, s-a făcut în mod corect, câtă vreme prin notificarea formulată notificatorii au solicitat despăgubiri doar pentru această suprafaţă de teren şi nu pentru suprafaţa de 1845 mp.
În ce priveşte temeiul de drept pe care intimatul şi-a întemeiat dispoziţiile contestate, respectiv art. 8 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că acest text de lege nu este incident în cauză, imobilul neaparţinând cultelor religioase sau minorităţilor naţionale anterior preluării, ci a avut destinaţia de locuinţă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, toţi reclamanţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, iar prin Decizia civilă nr. 108 din 23 martie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul, a schimbat sentinţa primei instanţe şi în consecinţă, a admis acţiunea reclamanţilor, a dispus anularea Dispoziţiei nr. 374 din 21 aprilie 2005 şi a Dispoziţiei nr. 442 din 30 mai 2005 emise de Primarul comunei Sacalaz şi l-a obligat pe acesta să emită o nouă dispoziţie motivată, care să conţină oferta concretă de despăgubire prin echivalent corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului din C.F. Beregsăul Mic nr.top. 442 – 443, preluat de stat prin expropriere de la M.V., autorul în drepturi al reclamanţilor, care se va stabilit potrivit standardelor internaţionale de evaluare, astfel cum prevede Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că imobilul în litigiu, aşa cum rezultă din C.F. 300 Beregsăul Mic nr.top. 442-443, in extenso, a constituit proprietatea autorului în drepturi al reclamanţilor, numitul M.V., fiindu-i preluat de stat, în anul 1960, cu titlu de expropriere.
În consecinţă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, soluţionarea solicitării reclamanţilor, trebuie să aibă în vedere această situaţie astfel cum este reglementată de Legea nr. 10/2001, invocată ca temei al cererii.
Din probele dosarului, rezultă că anterior notificării, în anul 1999, imobilului în litigiu, care la data exproprierii avea destinaţia de locuinţă, i-a fost dată destinaţia de lăcaş de cult pentru creştinii ortodocşi, fiind transformat parţial în lăcaş de cult, parţial în locuinţă parohială şi nu s-a dovedit că reclamanţii formulaseră cerere de restituire a imobilului, în baza Legii nr. 112/1995, în natură sau prin echivalent, aşa cum susţin aceştia.
În temeiul Legii nr. 10/2001, moştenitorii lui M.V., decedat la 9 aprilie 1996, au formulat notificare adresată Prefecturii Timiş, prin care au solicitat, în mod expres, despăgubiri băneşti de 524 milioane lei, astfel că dreptul de opţiune al persoanelor îndreptăţite asupra măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, s-a manifestat prin această notificare.
Ulterior, după decesul notificatorului D.M., fiul său minor M.A.D., reprezentat de mama sa, M.C., şi-a schimbat opţiunea, solicitând prin mai multe cereri restituirea în natură a imobilului, solicitare căreia i s-au raliat toţi ceilalţi reclamanţi, care prin precizarea de acţiune, fila 68 dosar fond, au solicitat anularea celor două dispoziţii emise de Primarul Localităţii Sacalaz, sub nr. 374 din 21 aprilie 2005 şi nr. 442 din 30 mai 2005, şi retrocedarea imobilului în natură.
În raport de opţiunea iniţială a reclamanţilor, în şedinţa din 18 octombrie 2004, Consiliul Local Sacalaz a hotărât restituirea prin echivalent a sumei de 22.258 Euro şi a suprafeţei de teren intravilan de 3.179 mp, situată în localitatea Sacalaz, hotărâre comunicată reclamanţilor la 1 noiembrie 2004, şi în raport de care, la data de 29 noiembrie 2004, M.A.C., soţia defunctului D.M. şi reprezentanta legală a fiului ei, reclamantul M.A.D., şi-a precizat din nou opţiunea solicitând, în principal, să se stabilească în mod corect şi echitabil despăgubirile ce li se cuvin, iar, în caz contrar, să se dispună restituirea în natură a imobilului.
S-a apreciat că această precizare de opţiune este, de altfel, singura posibil de valorificat în cauză, întrucât, dată fiind situaţia imobilului, restituirea sa în natură, potrivit actualei sale destinaţii, care nu se încadrează în nici una din categoriile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată nu se poate dispune.
Totodată, s-a constatat că deşi reclamanţii au solicitat doar anularea dispoziţiilor Primarului comunei Sacalaz, pentru a se dispune apoi obligarea lui la retrocedarea imobilului şi cum există imposibilitatea restituirii imobilului în natură, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, trebuie să oblige pârâtul la stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent.
S-a concluzionat că, imobilului în cauză nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată care reglementează situaţia imobilelor expropriate, imposibil de restituit în natură şi în privinţa cărora măsurile reparatorii trebuie stabilite prin echivalent, potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Pentru că identitatea imobilului la data exproprierii a fost clar evidenţiată în C.F., ca fiind compus din casă şi teren în suprafaţă de 799 mp, şi pentru că prin cele două dispoziţii emise de Primarul comunei Sacalaz, deşi legale în privinţa respingerii cererii reclamanţilor de restituire a imobilului în natură, nu s-a stabilit valoarea despăgubirilor ce se cuvin acestora, instanţa de apel a constatat că se impune anularea celor două dispoziţii şi emiterea unei noi dispoziţii, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care să propună în concret măsurile reparatorii prin echivalent corespunzătoare actualelor criterii valorice la care face referire Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încadrarea în drept a motivelor de recurs fiind făcută de către instanţă în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs formulat de reclamanţii M.A.D., reprezentat de mama sa, M.C., M.A., M.B. şi M.I. au arătat că, în mod nelegal, instanţa de apel nu a dispus retrocedarea imobilului din Beregsăul Mic cu C.F. 300, cu o suprafaţă de teren de 1845 mp, şi de asemenea, nu a dispus obligarea primăriei Sacalaz la emiterea dispoziţiei de retrocedare, legalizând în acest fel naţionalizarea imobilului a doua oară şi încălcând dreptul de proprietate consfinţit de Constituţia României.
În mod greşit s-a constatat că regimul juridic al imobilului în cauză este supus art. 11 alin. (2), (5), (6), (7), (9) din Legea nr. 10/2001, deoarece acestea nu a fost niciodată demolat sau transformat, în sensul că nu a devenit unul nou în raport de cel precedent.
Imobilului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, deoarece la acesta s-au efectuat numai lucrări de întreţinere curente.
În mod abuziv, prin Hotărârea Consiliului Local Sacalaz nr. 46 din 25 iunie 1999, s-a dat în folosinţă veşnică, în favoarea Parohiei Ortodoxe Roman, imobilul în litigiu, în condiţiile în care potrivit Legii nr. 69/1991 primăriile puteau da în folosinţă gratuită, pe durată de timp limitată, imobilele care erau în patrimoniul lor.
De asemenea s-a arătat că greşit a reţinut instanţa de apel că notificatorii au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, acordarea de măsuri reparatorii, din moment ce ele nu s-au primit niciodată şi sub nici o formă.
În concluzie, reclamanţii au arătat că, nelegal, instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deşi, în realitate, imobilul în litigiu, cu suprafaţa de 1845 mp, poate fi restituit în natură, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată, solicitând şi evacuarea Bisericii Ortodoxe Române din imobil.
Prin recursul său, Instituţia Primarul comunei Sacalaz a arătat că la soluţionarea notificării reclamanţilor s-au respectat întocmai dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că prin hotărârea Consiliului local Sacalaz, cu unanimitate de voturi, s-a stabilit restituirea în echivalent a sumei de 22.282 Euro şi a suprafeţei de teren intravilan de 3179 mp, în localitatea Sacalaz, pentru imobilul în litigiu.
Imobilul în litigiu se află sub incidenţa prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale…", astfel că nu este posibilă retrocedarea în natură a acestui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001.
În ce priveşte suprafaţa de teren a cărei restituire o solicită reclamanţii, se arată că s-a emis dispoziţia pentru suprafaţa indicată prin notificarea depusă prin biroul executorului judecătoresc, dar ulterior, reclamanţii au depus un extras de carte funciară (în 2002) prin care se rectifică suprafaţa parcelei de la 719 mp la 1845 mp.
Examinând Decizia civilă în raport de motivele de recurs formulate de reclamanţi, instanţa constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu a fost proprietatea numitului M.V., fiind preluat de la acesta, de stat, prin expropriere, în anul 1960, iar la data exproprierii acesta avea destinaţie de locuinţă.
Moştenitorii autorului M.V. erau M.S. şi D.M. După decesul lui M.S. au rămas în calitate de moştenitori M.D., M.I. şi M.B., iar după decesul lui D.M. au rămas ca moştenitori pe M.A. şi M.A.D.
Ulterior exproprierii, imobilul a fost atribuit, iniţial, în folosinţă veşnică Gospodăriei Agricole Colective „Luptătorul" din Beregsăul Mic, iar apoi, în anul 1999, Bisericii Ortodoxe Române.
După apariţia Legii nr. 10/2001, notificatorii D.M., M.D., M.B. şi M.I. au notificat Prefecturii Timiş acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul în litigiu, iar după decesul lui D.M., moştenitorul său M.A.D., prin reprezentantul său legal, mama sa M.C., a solicitat restituirea imobilului în natură, solicitare căreia i s-au raliat toţi ceilalţi notificatori, prin cererile ulterioare formulate de aceştia.
Schimbarea opţiunii reclamanţilor, în sensul că au solicitat restituirea în natură a imobilului, a avut loc anterior emiterii deciziilor contestate, fiind determinată, în opinia acestora, de neacordarea despăgubirilor băneşti solicitate prin notificare.
Aceasta este situaţia de fapt ce a fost deplin stabilită de instanţele de fond şi apel, însă acestea nu au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, la aceste împrejurări de fapt.
Astfel, imobilul a fost preluat de stat de la antecesorul reclamanţilor, M.V., prin expropriere, în anul 1960.
Deşi reclamanţii prin notificarea adresată Prefecturii Timiş au solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul în litigiu situat în satul Beregsăul Mic, ce a aparţinut autorului M.V., în temeiul Legii nr. 10/2001, prin acest act normativ, atât în forma iniţială cât şi urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2001, nu se acordă despăgubiri băneşti, ca dovadă că notificarea a fost transmisă Primăriei Sacalaz pentru soluţionare.
Imobilul preluat de la autorul M.V., nu a fost demolat, nu i s-au adus transformări în sensul că poate fi vorba de un imobil nou, potrivit art. 19 alin. (1), din legea nr. 10/2001, ci s-a făcut dovadă că s-au executat doar lucrări de întreţinere curente, iar în prezent este transmis în folosinţă veşnică Bisericii Ortodoxe Române, fiind folosit ca lăcaş de cult şi casă parohială, nefiind astfel vorba de o transmisiune a dreptului de proprietate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
În această situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziţiilor contestate, potrivit cărora „imobilele expropriate şi ale căror construcţii nu au fost demolate se pot restitui integral în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale".
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilului înscris în C.F. nr. 300 Beregsăul Mic, nr.top. 442-443, se poate face în natură către moştenitorii fostului proprietar, M.V.
Pe de altă parte, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „dacă restituirea în natură este posibilă, persoanele îndreptăţite nu pot opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege" şi deci recurenţii-reclamanţi, în situaţia dată, nu puteau opta pentru măsuri reparatorii în echivalent.
În ceea ce priveşte cererea formulată de recurenţii-reclamanţi, direct în recurs, privind evacuarea Bisericii Ortodoxe române din imobilul în litigiu, este inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 316 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 294 c.pr.civilă, potrivit cărora în apel, respectiv recurs, nu se pot formula cereri noi, sancţiunea fiind aceea a neprimirii şi analizării sale.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanţa constată că recursul declarat de reclamanţi este întemeiat, urmând a fi admis şi potrivit art. 314 C. proc. civ., va casa Decizia recurată, în parte, respectiv în ceea ce priveşte obligarea Primarului comunei Sacalaz să emită o nouă dispoziţie motivată care să conţină oferta concretă de despăgubire prin echivalent corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului din C.F. Beregsăul Mic nr.top. 442-443, şi va dispune restituirea în natură, către reclamanţi, a imobilului înscris în C.F. Beregsăul Mic nr.top. 442-443.
În ceea ce priveşte recursul declarat de instituţia Primarului comunei Sacalaz, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, prin criticile formulate pârâtul a susţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale".
Or, aşa cum rezultă din conţinutul acestui text de lege, acesta vizează reglementarea regimului juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale la data preluării de către stat, prin legi speciale, ceea ce le exclude de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Numai că, imobilul în litigiu la data preluării de către stat, prin expropriere, în anul 1960, era în proprietatea unei persoane fizice şi avea destinaţia de locuinţă, respectiv a antecesorului reclamanţilor M.V., situaţie în care regimul juridic al acestuia este pe deplin supus dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de instituţia Primarului comunei Sacalaz.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii M.A.D., reprezentat de mama sa, M.C., M.A., M.I. şi M.B. împotriva deciziei civile nr. 108 din 23 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, pe care o casează în parte.
Dispune restituirea în natură către reclamanţi, a imobilului înscris în C.F. Beregsăul Mic nr.top. 442-443.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de pârâtul Instituţia Primarului comunei Sacalaz.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1091/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1070/2007. Civil → |
|---|
