ICCJ. Decizia nr. 1132/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1132
Dosar nr. 789/36/200.
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3383/2003, reclamantul C.D.M. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Constanţa, prin Primar şi Primarul oraşului Constanţa, solicitând obligarea pârâţilor să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul construcţie P + 3 şi teren în suprafaţă de 146 mp, situat în Constanţa, judeţul Constanţa, obligarea pârâţilor la plata de daune moratorii de 2.000.000.000 lei şi daune cominatorii de 2.500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în emiterea dispoziţiei.
Reclamantul a motivat cererea arătând că, în calitate de succesor legal al foştilor proprietari deposedaţi a declanşat procedura necontencioasă în baza Legii nr. 10/2001, notificând Primăria Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar în vederea restituirii a ½ din imobilul precizat, fost proprietatea lui Ş.M. A mai arătat că în extrasul de carte funciară imobilul a fost înregistrat pe numele autorului Ş.M., iar ulterior pe numele moştenitorilor I.T. şi L.F., precum şi testamentul olograf întocmit la 16 martie 1950 de P.T. şi certificatul de moştenitor care atestă calitatea procesuală activă a reclamantului.
Tribunalul Constanţa, soluţionând cauza pe excepţie, în baza sentinţei civile nr. 245 din 24 februarie 2004, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Constanţa în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar acesta din urmă, prin sentinţa civilă nr. 8828 din 13 septembrie 2004 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa.
Conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe a fost soluţionat de Curtea de Apel Constanţa, stabilindu-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 1787 din 7 noiembrie 2005, soluţionând cauza pe excepţii şi pe fond, Tribunalul Constanţa a respins excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă şi exerciţiu a pârâtei Primăria Municipiului Constanţa ca rămasă fără obiect, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Constanţa prin Primar, excepţiei de netimbrare a cererii de obligare la plata de daune moratorii ca rămasă fără obiect, a inadmisibilităţii cererii de obligare a pârâţilor la plata de daune cominatorii ca rămasă fără obiect şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. A fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Municipiul Constanţa, prin Primar are calitate procesuală activă, că, după modificarea cadrului procesual de către reclamant, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi exerciţiu a Primăriei a rămas fără obiect, de asemenea, au rămas fără obiect excepţia de netimbrare a daunelor moratorii şi inadmisibilităţii cererii privind plata daunelor cominatorii.
S-a mai reţinut că reclamantul are calitate procesuală activă, dovedită cu actele depuse la dosar, din ele rezultând calitatea acestuia de succesor legal al foştilor proprietari deposedaţi.
Pe fondul cauzei, acţiunea a fost respinsă cu motivarea că nu a fost dovedită intrarea imobilului în patrimoniul P.T., nici transmiterea acestuia în cotă parte prin testamentul olograf din 16martie 1950 către legatarul cu titlu universal G.M., autorul reclamantului.
Împotriva sentinţei reclamantul a declarat apel, iar Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 109/c din 13 iunie 2006, l-a respins ca nefondat.
Curtea de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, reţinând, în esenţă, că dat fiind testamentul lăsat de defunctul M.Ş., în care şi-a exprimat voinţa ca imobilul în litigiu să fie înstrăinat şi din banii obţinuţi să fie plătite legatele şi că executorii testamentari nu şi-au îndeplinit obligaţia de înstrăinare, precum şi împrejurarea că unele legate au fost executate, imobilul în litigiu aparţine mai multor persoane şi nu se cunoaşte cota fiecăruia; a mai reţinut că operează principiul unanimităţii şi că reclamantul nu poate solicita singur restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 şi, de altfel, unitatea deţinătoare nu a emis decizie sau dispoziţie motivată în baza acestei legi privind restituirea în natură a imobilului.
S-a concluzionat că instanţa nu poate dispune restituirea dat fiind regula unanimităţii, deoarece imobilul aparţine mai multor persoane, fiecare având o cotă ideală.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Aceasta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre prin care considerentele vin în contradicţie cu dispozitivul, pentru că, deşi se constată că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituirea în natură, se respinge apelul său, precum şi că hotărârea cuprinde motive străine de natura acţiunii, cum ar fi nerespectarea regulii unanimităţii.
De asemenea, recurentul a arătat că instanţa de apel a încălcat prevederile legale referitoare la principiul disponibilităţii şi limita investirii instanţei, calificând acţiunea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 ca fiind o acţiune în revendicare.
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele argumente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a investit instanţa cu solicitarea de a obliga pârâţii la emiterea dispoziţiei motivate, prin care să se dispună restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul precizat, cerere pe care a întemeiat-o în drept pe art. 24, raportat la art. 2, art. 7, art. 9, art. 10, art. 20-23 din Legea nr. 10/2001.
Ulterior, reclamantul şi-a modificat acţiunea şi a renunţat la daunele moratorii şi cominatorii solicitate.
Dar, chiar modificată acţiunea iniţială, temeiurile de drept ale cererii sale de chemare în judecată au rămas dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Este un fapt cunoscut că Legea nr. 10/2001 este o lege specială, ceea ce face ca regula unanimităţii să nu opereze în cauză.
Aşa cum s-a arătat, acţiunea prezentă nu este o acţiune în revendicare fondată pe dreptul comun.
Reclamantul, în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, a declanşat procedura necontencioasă de restituire în natură a ½ din imobilul în litigiu, notificând unitatea deţinătoare.
Instanţa de apel a stabilit chiar că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la restituire în baza legii menţionate, dar în mod greşit a respins apelul ca nefondat.
Pentru că Legea nr. 10/2001, ca lege specială stabileşte că principiul unanimităţii nu mai are aplicabilitate în soluţionarea cererii de restituire în natură şi mai ales că operează regula dreptului de acrescământ, instanţa de apel a realizat o eroare de judecată în privinţa actului juridic dedus judecăţii.
În forma actuală, Legea nr. 10/2001, în art. 4 alin. (4) prevede că, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au notificat unitatea deţinătoare beneficiază moştenitorii notificatori.
De vreme ce legea specială permite stabilirea dreptului de proprietate pe cote părţi, iar notificarea şi relaţiile privind persoanele care au interes să solicite restituirea împreună cu certificatul de calitate de moştenitor conduc la aplicarea dreptului de acrescământ, instanţa de apel a greşit schimbând înţelesul lămuritor al actului juridic dedus judecăţii.
Faţă de cele mai sus exprimate, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, ocazie cu care instanţa va analiza toate susţinerile din motivele de recurs, ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva deciziei nr. 109/c din 13 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 117/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1091/2007. Civil → |
|---|
