ICCJ. Decizia nr. 1524/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1524
Dosar nr. 9672/1/200.
Şedinţa publica de la 19 Februarie 2007
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, reclamantul A.G. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Ploieşti a solicitat anularea deciziei nr. 9742 din 26 noiembrie 2004.
În motivarea contestaţiei se arată că prin notificarea nr. 254 din 6 februarie 2001, a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Ploieşti, ce a aparţinut defunctului D.G. şi care a trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 377/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 812 din 20 septembrie 2005, Tribunalul Prahova a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, a admis contestaţia formulată de contestatorul A.G., în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului Ploieşti şi Ministerul Finanţelor Publice şi a constatat dreptul acestuia la despăgubiri în cuantum de 10.130.778.890 lei (1.013.077 Ron )conform expertizei întocmite de expert C.V.S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, urmare a notificării formulată de contestatorul A.G. prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Ploieşti, ce a aparţinut defunctului D.G., expropriat prin Decret 377/1962, demolat, prin dispoziţia nr. 9746 din 26 noiembrie 2004, emisă de Primăria Municipiului Ploieşti, s-au stabilit despăgubiri în cuantum 1.164.312,586 lei, cuantum contestat.
Prin expertiza topografică efectuată în cauză a fost calculată valoarea terenului în funcţie de valoarea de piaţă, şi s-a stabilit echivalentul de 10.130.779.890 lei. La stabilirea acestei valori s-a avut în vedere metoda de comparaţie directă cu privire la terenurile ce au fost tranzacţionate în zonă şi terenurile ce urmează a fi tranzacţionate.
Prin Decizia nr. 47 din 28 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti invocată de apelanta intimată Primăria Municipiului Ploieşti.
Au fost admise apelurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova şi Primăria Municipiului Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 812 din 20 septembrie 2005, a Tribunalului Prahova pe care a schimbat-o în tot şi a fost respinsă contestaţia.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă ca neîntemeiată critica privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a statului, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice este cel care administrează Fondul Proprietatea, situaţie în care nu se poate reţine inexistenţa calităţii procesule faţă de o persoană juridică, care prin măsuri dispune cu privire la imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi contribuie la derularea procedurilor administrative.
În ceea ce priveşte susţinerea Primăriei Municipiului Ploieşti, în sensul că, în mod greşit s-a dispus obligarea sa la plata despăgubirilor băneşti s-a reţinut întemeiată critica, deoarece, în condiţiile noilor modificări legislative, se stipulează expres în Titlul VII regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în care nu este menţionată.
În acest sens, s-a reţinut că, în mod greşit s-a procedat la stabilirea dreptului la despăgubiri în cuantumul arătat, printr-o expertiză de specialitate, fără a fi urmată procedura expres stabilită de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005.
Referitor la excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti invocată de apelanta intimată Primăria Municipiului Ploieşti, s-a apreciată că este neîntemeiată, cu precizarea că în speţă, există o situaţie strict reglementată procedural prin Legea nr. 10/2001, în sensul că tribunalului, respectiv secţiei civile îi revine competenţa de soluţionare a contestaţiilor privind dispoziţiile emise în baza legii precizată.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul A.G.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8, 9 C. proc. civ.
Dezvoltând critica formulată împotriva hotărârii pronunţată de către instanţa de apel învederează că, temeinică şi legală este soluţia pronunţată de instanţa de fond, care a aplicat dispoziţiile art. 1, art. 3 şi art. 10, din Legea nr. 10/2001, nemodificată, lege incidenţă la data soluţionării cererii sale, respectiv 21 decembrie 2004.
Arată recurentul că, instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv contestarea unei decizii privind stabilirea dreptului său la despăgubiri prin aplicarea procedurii stabilită de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005.
Examinând recursul prin prisma criticii formulate de recurent, instanţa reţine posibilă încadrarea sa în disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Reclamantul recurent a sesizat instanţa în decembrie 2004, dată la care în vigoare era Legea nr. 10/2001 nemodificată. Toate actele de procedură administrate sau realizat în conformitate cu legea în vigoare la acea dată şi a Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În mod temeinică şi legal instanţa de fond a reţinut că legea aplicabilă este Legea nr. 10/2001, de la acea dată, respectiv că modul de stabilire şi de plată a despăgubirilor este cel prev. de art. 1, art. 3 şi art. 10 din acea lege modificată prin Legea nr. 247/2005.
Instanţa de apel în mod eronat, interpretând greşit actul dedus judecăţii, respectiv contestarea unei decizii, constată pur şi simplu nici că despăgubirile sunt mai mari sau mai mici, ci că s-a procedat greşit, stabilindu-se dreptul la despăgubiri, fără a se urma procedura expresă stabilită de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005.
Punctul de vedere abordat este nelegal, întrucât stabilirea despăgubirilor în cuantumul reţinut s-a realizat până la momentul modificării Titlului VII din Legea nr. 10/2001, respectându-se într-un totul modul de calcul în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
În consecinţă, trebuie avut în vedere că raporturile juridice au început şi s-au derulat sub imperiul legii nemodificate şi se impune a fi menţinută soluţia pronunţată sub imperiul acelei legi.
În consecinţă pentru considerentele expuse, urmează a se admite recursul, a se casa Decizia recurată şi, respingând apelurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Municipiului Ploieşti să se păstreze sentinţa civilă nr. 812 din 20 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Prahova ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva deciziei nr. 47 din 28 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează.
Respinge apelurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Municipiului Ploieşti împotriva sentinţei nr. 812 din 20 septembrie 2005, a Tribunalului Prahova, secţia civilă, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1599/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1519/2007. Civil → |
|---|
