ICCJ. Decizia nr. 1517/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1517
Dosar nr. 3471/59/200.
Şedinţa publica de la 19 Februarie 2007
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 876 din 17 aprilie 2006, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.I. împotriva pârâtului Primarului Municipiului Timişoara şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie prin care să soluţioneze notificarea nr. 228 din 19 iunie 2001, prin care reclamantul a solicitat restituirea imobilului înscris în C.F. ind. nr.5181 Timişoara, nr. TOP 28044/V şi în C.F. col. nr. 42630 Timişoara.
A fost respins capătul de cerere privind evaluarea creditului nerambursat.
A fost respinsă acţiunea reclamantului faţă de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că imobilul apartament nr. 5, situat în Timişoara, înscris în C.F. ind. nr. 5181 Timişoara, nr. TOP 28044/V, C.F. col. 42630, compus din două camere şi dependinţe a fost proprietatea reclamantului până în anul 1986, când a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974.
La data preluării de către stat s-a dispus de către autorităţi virarea de la buget în contul CEC a sumei de 42373 lei, reprezentând credit nerambursat de către reclamant.
Prin notificarea formulată de reclamant s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, obligându-se totodată să restituie suma de 42.373 lei, reprezentând credit nerambursat, actualizată.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Deşi reclamantul a formulat notificare pârâtul nu a dat curs soluţionării acesteia.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere a fost respins cu motivarea că solicitarea reclamantului de a se evalua contravaloarea creditului nerambursat este prematură în condiţiile în care nu s-a soluţionat încă notificarea.
S-a mai reţinut că reclamantul are posibilitatea să conteste dispoziţia pârâtului după emitere, în cazul în care este nemulţumit de modul în care se soluţionează notificarea, cât şi de modul în care s-a reactualizat creditul nerambursat.
Prin Decizia nr. 247/A din 18 septembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 876 din 17 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu reclamantul G.I. şi pârâtul a fost obligat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, reclamantul a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului evidenţiat în C.F. ind. 51811 Timişoara, nr. top 28044/V.
Pârâtul, în calitate de entitate deţinătoare, nu a răspuns la notificare, astfel că în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că acesta este obligat să emită dispoziţie motivată, soluţie menţinută în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara criticând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticii din recurs se reiterează susţinerile formulate în faţa instanţei de apel, în sensul că, greşit s-a admis capătul de cerere privind obligarea la emiterea unei dispoziţii motivate, deoarece reclamantul, deşi i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului, refuză să achite creditul nerambursat, actualizat, deşi i s-au comunicat mai multe adrese în acest sens.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Reclamantul a declanşat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi a întreprins demersul prev. de art. 21 alin. (l) devenit art. 25 alin. (1), după republicarea acestei legi în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, notificând pe pârâta Primăria Municipiului Timişoara să-i restituie în natură imobilul situat la adresa indicată mai sus.
Fără a emite o decizie sau o dispoziţie motivată, deşi avea această obligaţie, pârâta prin adresele nr. D06X1 003520 din 6 august 2004, nr. D06X1 – 003520 din 9 septembrie 2004 şi nr. SC2004 –019654 din 13 ianuarie 2005 (filele 16, 20 şi 18 din dosar nr. 12582/2005 al Judecătoriei Timişoara) comunică reclamantului că restituirea imobilului este condiţionată de rambursarea sumei de 42.373 lei, reactualizată, reprezentând creditul rămas nerambursat (acte fără nici o consecinţă de ordin juridic) ceea ce denotă că nu este de acord cu retrocedarea imobilului.
Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, unitatea deţinătoare „este obligată să se pronunţe printr-o decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării (art. 22) sau de la data depunerii actelor doveditoare (art. 23), aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, soluţie confirmată şi de instanţa de apel.
Indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul, or i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresate, pe cale de notificare, să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
În speţă, pârâta nu a emis o astfel de decizie sau dispoziţie, în sensul textului enunţat anterior, ci a comunicat reclamantului nişte adrese prin care refuză restituirea imobilului condiţionând de rambursarea unui credit neachitat, textul respectiv având caracter special, fiind de strictă interpretare şi, nesusceptibil de aplicare prin analogie.
Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana juridică deţinătoare, nu respectă dispoziţiile art. 25 alin. (1) din lege, o lacună a Legii nr. 10/2001, totuşi, cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei competente pentru ca aceasta să fie obligată să emită o decizie sau dispoziţie motivată, deoarece o atare obligaţie rezultă din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
Faţă de faptul că reclamantul a adresat notificarea pârâtei ca persoană deţinătoare, în accepţiunea juridică a acestei noţiuni, şi să persoana notificată nu a răspuns solicitării persoanei îndreptăţite printr-o decizie sau dispoziţie motivată, de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, singura care poate fă atacată în justiţie de persoana care se pretinde îndreptăţită, în termenul prevăzut de lege, corect acţiunea a fost admisă şi menţinută în apel, întrucât conduita culpabilă a persoanei notificate, care nu s-a conformat legii, nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanei solicitante.
Soluţia de admitere a acţiunii reclamantului este legală, cu atât mai mult cu cât, fiind stabilit că s-a parcurs faza administrativă prealabilă şi că unitatea deţinătoare nu a dat un răspuns notificării ce i s-a adresat, simplele adrese emise ce nu pot fi caracterizate ca acte care să producă o consecinţă de ordin juridic, astfel că instanţele aveau obligaţia să verifice şi să se pronunţe cu privire Ia legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând motivele refuzului de restituire a imobilului în natură sau prin echivalent.
Pentru considerente expuse, recursurile declarate de pârâţi vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 247A din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1512/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 255/2007. Civil → |
|---|
