ICCJ. Decizia nr. 1688/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1688
Dosar nr. 858/2/200.
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1, Bucureşti, reclamanţii Z.M. şi B.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Banca Naţională a României, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora la restituirea în natură a bijuteriilor preluate abuziv de fostul regim comunist, în luna noiembrie 1984.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
La termenul din 8 martie 2004, reclamanţii au precizat acţiunea, solicitând, în cazul în care nu va fi posibilă restituirea în natură, obligarea pârâţilor la contravaloarea acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 8807 din 15 noiembrie 2004, Judecătoria sectorului 1, Bucureşti a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale active a reclamantului B.I., a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins cererea formulată de reclamanţi, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Z.M., solicitând admiterea apelului în sensul restituirii bijuteriilor, iar prin Decizia nr. 305/a din 25 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa civilă, în sensul că a admis acţiunea formulată şi continuată de moştenitoarea Z.M., astfel cum a fost precizată în cererea de la fila 22 dosar fond, dispunând restituirea bijuteriilor, aşa cum sunt enumerate în dispozitivul deciziei, sau a contravalorii lor.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a constatat că faţă de faptul că bunurile confiscate au fost predate spre păstrare Băncii Naţionale a României, instituţie care, în conformitate cu HG nr. 1344/2003, este abilitată pentru restituirea acestora în natură sau a contravalorii lor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor este întemeiată.
S-a constatat că bunurile a căror restituire se solicită au fost confiscate abuziv, prin sentinţa penală nr. 695 din 25 iunie 1984, iar bijuteriile deţinute de reclamanţi, foşti soţi, o parte aveau regimul de bunuri proprii ale reclamantei Z.M. şi o parte de bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, dispunându-se, în consecinţă, admiterea cererii formulate şi continuate de reclamanta Z.M.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâtă Banca Naţională a României, criticând-o pentru nelegalitate potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., în sensul că prin pronunţarea deciziei civile nr. 305/A din 25 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a încălcat competenţa judecătoriei sectorului 1 Bucureşti de soluţionare a cauzei pe fond, potrivit dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe fond, prin Decizia ce face obiectul prezentului recurs, cauza a fost soluţionată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că acţiunea promovată şi continuată de reclamanta Z.M. este întemeiată numai în parte, urmând a fi obligată Banca Naţională a României la restituirea în natură numai a obiectelor rămase în depozitul Băncii Naţionale a României, sucursala Municipiului Bucureşti, identificate prin inventarul nr. 17050 (cauza BNR nr. 1131).
La termenul din 30 noiembrie 2006, instanţa, din oficiu, a invocat motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind competenţa materială a curţii de apel de soluţionare a apelului, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Examinând recursul, în raport de motivul de ordine publică invocat de instanţă, din oficiu, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., priind competenţa materială a curţii de apel de soluţionare a apelului, cu prioritate, faţă de motivul de recurs invocat de pârâtă tot în baza aceluiaşi temei legal, în sensul că instanţa de apel a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., privind competenţa Judecătoriei sector 1, Bucureşti de soluţionare a cauzei în fond, instanţa constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Cauza a fost soluţionată în primă instanţă de către Judecătoria sectorului 1, Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8807 din 15 noiembrie 2004, prin care s-a respins cererea formulată de reclamanţii Z.M. şi B.I., ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta Z.M., cererea de apel fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la 4 ianuarie 2005 şi soluţionată, prin Decizia civilă ce face obiectul prezentului recurs la data de 25 mai 2006.
La 17 iulie 2005, a intrat în vigoare Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea OUG nr. 138/2005, care cuprinde atât dispoziţii tranzitorii cu privire la competenţa de soluţionare a căilor de atac, art. II, cât şi dispoziţii de modificare a codului de procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) C. proc. civ., tribunalele judecă, ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care potrivit legii, sunt supuse apelului, introducând astfel principiul proximităţii căilor de atac, în sensul că acestea sunt soluţionate de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Aşa cum s-a arătat mai sus, cauza era pendinte la Curtea de Apel Bucureşti, la data intrării în vigoare a Legii nr. 219/2001, pentru soluţionarea apelului declarat de reclamanta Z.M., situaţie în care deveneau incidente dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 219/2005, art. II alin. (2), potrivit cărora „apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului, se trimit la tribunale".
În raport de aceste dispoziţii legale, soluţionând apelul, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat competenţa materială a Tribunalului Bucureşti de soluţionarea căii de atac a apelului.
Aşa fiind, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., instanţa va admite recursul declarat de pârâta Banca Naţională a României, va casa Decizia nr. 305/A din 25 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi va trimite cauza Tribunalului Bucureşti pentru judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Banca Naţională a României împotriva deciziei civile nr. 305/A din 25 mai 2006, a Curţii de Apel Bucureşti, pe care o casează.
Trimite cauza Tribunalului Bucureşti pentru judecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 169/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1686/2007. Civil → |
|---|
