ICCJ. Decizia nr. 169/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 169.
Dosar nr. 7869/105/200.
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1071 din 25 septembrie 2006, Tribunalul Prahova a admis cererea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâtul B.D.F. şi a restrâns exercitarea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în statele membre ale Uniunii Europene, pe o perioadă de 3 ani de la data returnării.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, în accepţiunea art. 3 alin. (3) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate constituie interdicţia temporară de a călători în anumite state, dispuse de autorităţile competente române. Conform art. 38 din lege, restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în străinătate poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condiţiile legii şi cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat sau persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care a desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare ar aduce atingere intereselor României sau relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Reţine tribunalul, că pârâtul fiind returnat din Spania, la data de 16 iunie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, sunt incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, faţă de care se dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului, pe o perioadă de 3 ani de la data returnării.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 373 din 8 noiembrie 2006, a respins apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe, reţinând, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, susţinând că interzicerea dreptului la liberă circulaţie pe o perioadă de trei ani este exagerat de mare, deoarece a depăşit termenul de viză datorită faptului că în România nu a găsit un loc de muncă. Mai arată, că în mod greşit s-a reţinut că ar fi cerut să se respingă acţiunea reclamantei, deşi a cerut să-i fie restrâns dreptul la liberă circulaţie pe durata minimă de 6 luni.
Înalta Curte, din oficiu, a invocat nelegalitatea sentinţei tribunalului şi a deciziei atacate, prin care s-a păstrat sentinţa apelată, pentru neconcordanţa dintre minută şi dispozitivul sentinţei.
Analizând recursul, în raport de motivul invocat, din oficiu, se constată că este întemeiat.
Articolul 258 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 82 din OUG nr. 138/2000, dispune „După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate".
Textul modificat nu mai cuprinde prevederea „pe scurt".
De aceea, faţă de conţinutul textului citat, hotărârea trebuie să aibă acelaşi dispozitiv cu cel întocmit în momentul pronunţării. Dispozitivul fiind unic, nu poate fi modificat ulterior, în aşa fel încât să difere faţă de cel întocmit „de îndată ce s-a întrunit majoritatea".
În prezenta cauză, dispozitivul întocmit în condiţiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ. cuprinde menţiunea „Restrânge exerciţiul dreptului la liberă circulaţie pe 3 ani de la data returnării", fără să se arate care este ţara ori care sunt ţările la care se referă măsura restrângerii, deşi, faţă de prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, care se referă la statul de pe teritoriul căruia persoana a fost returnată şi la perioada restrângerii exercitării dreptului (trei ani), şi cele ale art. 52, care stabilesc în mod expres că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, instituită în condiţiile art. 40, trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor Uniunii Europene numai până la data aderării României la U.E., în minută trebuia să se arate statul sau statele la care se referă restrângerea.
Menţiunea „în statele membre ale Uniunii Europene" este adăugată în dispozitivul sentinţei, fiind astfel restrâns dreptul pârâtului la liberă circulaţie în toate statele Uniunii Europene, pe durata prevăzută de art. 38 din Legea nr. 248/2005 (trei ani), cu nesocotirea art. 52 din lege (text ce nu este menţionat nici în considerente), în raport de care restrângerea dreptului la liberă circulaţie în toate ţările Uniunii Europene putea fi dispusă până la data aderării României la Uniunea Europeană.
Existând neconcordanţă între cele două dispozitive, sentinţa este nulă, pentru că nu se poate şti ce anume a hotărât tribunalul în condiţiile art. 2581 C. proc. civ., şi tot nulă este şi Decizia atacată, prin care s-a păstrat această sentinţă.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi admis, Decizia instanţei de apel şi sentinţa tribunalului vor fi casate şi se va trimite cauza, spre rejudecare, la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul B.D.F.
Casează Decizia civilă nr. 373 din 8 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa civilă nr. 1071 din 25 septembrie 2006 a Tribunalului Prahova.
Trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1697/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1688/2007. Civil → |
|---|
