ICCJ. Decizia nr. 1857/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1857/200.
Dosar nr. 41646/1/2004
(nr. 18942/2005)
Şedinţa publică din 27 februarie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1418/C/2003, întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reclamantul A.A.A. a solicitat instanţei să-l oblige pe pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea, să-i restituie în natură terenul în suprafaţă de 2000 mp situat în Focşani, să i se restituie prin echivalent suprafaţa de teren care nu i se poate restitui în natură şi să i se acorde despăgubiri băneşti pentru construcţia care nu i se poate restitui în natură.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este moştenitorul unchiului său, A.M.A., care a avut în proprietate un imobil compus din casă şi teren, situat în Focşani, imobil care a fost naţionalizat în anul 1950 şi care în prezent se află în administrarea Muzeului Vrancea.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea a solicitat să fie introdusă în cauză Primăria municipiului Focşani, în calitate de pârâtă, motivat de faptul că o parte din imobil, respectiv suprafaţa de 148,34 mp teren şi o clădire anexă a fost expropriată prin decretul de expropriere nr. 492 din 31 decembrie 1983 iar potrivit art. 11 şi art. 33 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor expropriate, notificarea se adresează primăriei. A solicitat totodată să se constate că are calitate procesuală pasivă doar pentru restul imobilului, că preluarea fost abuzivă şi că în prezent imobilul aparţine domeniului public al judeţului Vrancea. A cerut să fie respinsă acţiunea ca prematur introdusă, cu motivarea că notificarea nu a fost încă soluţionată, iar dreptul la acţiune se naşte din momentul în care persoana îndreptăţită primeşte dispoziţia sau Decizia motivată.
Ca urmare a întâmpinării formulate de pârât, reclamantul a depus precizări prin care a înţeles să cheme în judecată şi Primăria municipiului Focşani, solicitând să fie obligată să-i restituie în natură imobilul iar în subsidiar, să-i acorde despăgubiri băneşti pentru partea de imobil care a fost expropriată.
A solicitat, de asemenea, ca pârâtul Consiliul judeţean Vrancea să fie obligat să-i restituie imobilul în natură, pentru că a fost preluat fără titlu, împrejurare pe care o recunoaşte însuşi pârâtul, prin întâmpinarea pe care a formulat-o.
Instanţa de fond a pus în discuţia părţilor, la termenul din 19 februarie 2004, calitatea procesuală activă a reclamantului, motivat de faptul că la data preluării imobilului de către stat, era în proprietatea defunctei A.M. şi a acordat termen pentru pregătirea apărării.
La termenul din 4 martie 2004, pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea a depus la dosar dispoziţia nr. 166 din 12 decembrie 2001, prin care s-a soluţionat notificarea formulată de W.N. şi E.R.M. pentru acelaşi imobil.
În consecinţă, reclamantul A.A. a formulat o nouă acţiune, înregistrată la nr. 117 C/2004, prin care a chemat în judecată pe pârâţii W.N., E.R.M. şi Consiliul judeţean Vrancea şi a solicitat să se anuleze dispoziţia nr. 166 din 12 decembrie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâţii au formulat notificarea ca moştenitori ai defuncţilor A.N. şi A.R., deşi nu aveau calitatea de persoane îndreptăţite să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fiind doar legatari cu titlu particular ai defunctei A.R. şi nu puteau solicita imobilul în litigiu în baza testamentului, pentru că nu figura în testament. A mai arătat că imobilul a aparţinut defunctului A.M.A., decedat la data de 08 septembrie 1940, având ca moştenitori pe A.M., soţie supravieţuitoare, post decedată la 09 martie 1962, A.N., fiu post decedat la 05 iunie 1969, (căsătorit cu A.R.) şi A.T., fiu post decedat la 01 aprilie 1981, fără soţie şi fără copii. Reclamantul a susţinut că este singurul care are calitate de moştenitor de pe urma celor trei defuncţi, aşa cum rezultă din certificatele de calitate succesorală pe care Ie-a depus la dosar.
Consiliul judeţean Vrancea a invocat excepţia privind lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a cerut respingerea acţiunii.
A arătat că la decesul proprietarului (A.M.A.), imobilul a revenit, prin actul de împărţeală voluntară, soţiei supravieţuitoare (A.M.) , iar după decesul acesteia, a revenit fiilor, T. şi N. Cum A.N. a fost succedat de soţia sa, A.R. iar pârâţii W.N. şi E.R.M. sunt nepoţii ei de frate, aceştia erau îndreptăţiţi să solicite imobilul în litigiu.
W.N. şi E.R.M. au formulat întâmpinare, prin care au cerut respingerea acţiunii reclamantului, precizând că dreptul lor de a solicita imobilul rezultă din calitatea de succesori legali ai defunctei A.R. şi nu din calitatea de succesori testamentari, aşa cum susţine reclamantul.
La termenul din 8 aprilie 2004, cele două acţiuni au fost conexate.
Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 137 din 29 aprilie 2004, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată din oficiu în dosarul nr. 1418/C/2003 şi în consecinţă:
A respins acţiunea civilă pentru restituire imobil formulată de reclamantul A.A.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Vrancea şi Primăria municipiului Focşani, pentru lipsa calităţii procesuale active.
A admis excepţia privind lipsa calităţii procesuale active, invocată de pârâtul Consiliul judeţean Vrancea în dosarul nr. 117/C/2004.
A respins acţiunea civilă pentru anularea dispoziţiei nr. 166 din 12 decembrie 2001 formulată de reclamantul A.A.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Vrancea, W.N. şi E.R.M., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că proprietarul imobilului în litigiu a fost A.M.A., care a decedat în anul 1940 şi că prin actul de împărţeală voluntară încheiat la data de 21 aprilie 1943 între moştenitorii acestuia, A.A.T. şi A.A.N. - în calitate de fii şi A.M. - în calitate de soţie supravieţuitoare, imobilul a revenit lui A.M.
Faţă de A.M., reclamantul nu are vocaţie succesorală deoarece aceasta avut doi fii, respectiv pe A.N. şi pe A.T.
A.N. a decedat în anul 1962, fiind succedat de soţia sa, A. (născută W.) R. şi de fratele său, A.T. (fiind în viaţă, fratele A.T., vărul A.M.A. nu putea veni la succesiune).
A.T. a decedat în anul 1981, fără soţie şi copii.
A.R. a decedat în anul 1990, fiind succedată de fratele ei, W.V., care, la rândul său, a fost succedat de W.N. şi E.R.M., în calitate de fiu şi, respectiv, fiică.
Instanţa de fond a statuat că reclamantul A.A. nu are vocaţie succesorală la succesiunea defunctei A.M. pentru că aceasta este soţia fratelui bunicului său, care este post decedată soţului şi nu există grad de rudenie între reclamant şi defunctă. A mai statuat că reclamantul este nepot din văr primar al defunctului A.T., şi, fiind moştenitor colateral de gradul V, nu poate veni la succesiunea acestuia.
Pârâţii W.N. şi E.R.M. sunt îndreptăţiţi să solicite imobilul pentru că o moştenesc pe mătuşa lor, W.R., faţă de care sunt moştenitori de gradul trei, iar aceasta, faţă de proprietara A.M., are aceeaşi poziţie ca şi soţul său, A.N. (care era fiul lui A.M.).
Pentru că reclamantul nu are calitate de moştenitor faţă de persoana care era proprietară la data deposedării, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea pentru restituirea imobilului în litigiu şi acţiunea privind anularea dispoziţiei nr. 166/2003.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 1068 A din 19 august 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.A.A., în baza aceloraşi considerente.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.A.A.
în dezvoltarea motivelor de recurs, A.A.A. a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţele de fond şi apel au stabilit că este rudă de gradul V cu A.T. deoarece la succesiunea acestuia avea vocaţie, în calitate de văr primar şi unic moştenitor, tatăl său, A.M.A. şi că astfel are dreptul de a moşteni de la A.T. ceea ce avea dreptul să moştenească tatăl său, al cărui unic moştenitor este, la rândul său; instanţa de apel a aplicat greşit legea când a constatat că nu are vocaţie succesorală după A.M. (mama lui A.T.), în timp ce pârâţilor W. Ie-a recunoscut această vocaţie şi că din înscrisurile depuse la dosar (titlul de proprietate nr. 133318 din 15 august 2002 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 şi actul autentic de dezmembrare şi partaj voluntar nr. 1430 din 29 august 2002 încheiat cu pârâta E.R.M.) reiese că a fost recunoscut de chiar pârâţii din prezenta cauză ca moştenitor al lui A.N. şi A.T. iar aceste înscrisuri sunt de natură să ducă la înlăturarea motivării instanţei de apel în sensul că nu are calitate de moştenitor şi deci nici calitate procesuală activă. Reclamantul a mai arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei că tatăl său ar fi A.M., când, de fapt, tatăl său este A.M.A., care avea dreptul la moştenirea lui A.T.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed.
Imobilul în litigiu, situat în Focşani a fost proprietatea lui A.M.A. (născut în anul 1878 şi decedat în anul 1940 - fila 7 din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea). Prin actul de împărţeală voluntară a activului şi pasivului succesoral de pe urma defunctului A.M.A., încheiat între moştenitorii acestuia: A.M. (soţie supravieţuitoare), A.A.N. (fiu) şi A.A.T. (fiu), imobilul în litigiu a intrat în proprietatea lui A.M..
A.M. a decedat în anul 1962, moştenitorii acesteia fiind cei doi fii ai săi, A.A.N. şi A.A.T.
A.A.N. a decedat în anul 1969, moştenitorii acestuia fiind A.R. - soţia supravieţuitoare şi A.A.T. - fratele său.
A.A.T. a decedat în anul 1981, fără a avea soţie supravieţuitoare sau copii.
A.R. (născută W.) a decedat în anul 1990, moştenitorul acesteia fiind W.V. - în calitate de frate.
W.V. a decedat în anul 1995, moştenitorii acestuia fiind W.N. - fiu şi E.R.M. - fiică.
A.M.A. (născut în anul 1878, decedat în anul 1940), primul proprietar al imobilului, a fost frate cu A.M.M. (născut în anul 1881, decedat în anul 1960 — fila 8 din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea).
A.M.M. a decedat în anul 1960, având un fiu: A.M.A.. (născut în anul 1913 -fila 9 din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea
A.M.A., la rândul său, a decedat în anul 1985, având un fiu: pe A.A.A., reclamantul din prezenta cauză.
Reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată cu privire la imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, susţinând că este moştenitorul defunctului său unchi, A.M.A. (decedat în anul 1940) iar ulterior, că este unicul moştenitor al defuncţilor A.M., A.N. şi A.T., că moştenitorul lui A.T. a fost tatăl său, A.M.A., în calitate de văr primar şi că, în calitate de descendent al tatălui său, are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Aceste susţineri au fost reiterate şi în recurs, reclamantul prevalându-se de vocaţia succesorală pe care tatăl său, A.M.A. ar fi avut-o la moştenirea lui A.A.T. - care, la rându-i, a succedat-o atât pe A.M. cât şi pe A.N., pentru a cere instanţei să constate că are calitate procesuală activă de a formula acţiune în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu şi de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ.
Potrivit art. 666 C. civ., „în linie colaterală, reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor şi surorilor defunctului (...)".
Art. 675 C. civ. prevede că „în lipsa de fraţi sau surori sau de descendenţi dintrânşii şi în lipsă de ascendenţi, succesiunea se dă rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat", art. 676 din acelaşi cod (astfel cum a fost modificat prin art. 4 al Legii din 28 iulie 1928 privind impozitul progresiv pe succesiuni menţinut prin art. 6 al Legii nr. 319/1944) dispunând că rudele succed până la al patrulea grad inclusiv.
Faţă de dispoziţiile textelor de lege redate reiese că, în speţă, reclamantul, nepot din văr primar al defunctului A.T., este rudă colaterală de grad V şi nu poate veni la succesiunea acestuia nici în nume propriu şi nici prin reprezentare, ca moştenitor al tatălui său, care era văr primar cu A.T. întrucât regimul juridic al reprezentării în materie succesorală, constituie o excepţie de la principiile devoluţiunii legale iar dispoziţiile prin care este instituită, sunt de strictă interpretare.
Certificatul de calitate de moştenitor nr. 54 din 23 februarie 2004 emis de notar public T.R. depus de reclamant la dosar (fila 89 din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea) nu face decât să constate calitatea de moştenitor a lui A.M.A. la succesiunea de pe urma defunctului A.A.T., în calitate de „văr primar din unchi A.M.M., predecedat în anul 1960, decedat la data de 3 noiembrie 1985".
De altfel, chiar dacă A.M.A. (tatăl reclamantului, care a decedat în anul 1985) avea vocaţie succesorală la moştenirea rămasă de pe urma lui A.A.T. (decedat în anul 1981), în calitate de văr primar, respectiv de rudă colaterală de grad IV), nu există dovada că şi-ar fi fructificat şi materializat această vocaţie succesorală prin acceptarea succesiunii, în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. şi în modalităţile prevăzute de art. 689 din acelaşi cod, pentru ca, la rândul său, reclamantul să poată pretinde acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul care face obiectul de reglementare al legii, al cărui proprietar a fost A.A.T.
Reclamantul ar fi putut emite pretenţii cu privire la bunurile defunctului A.A.T. în temeiul Legii nr. 10/2001 numai în situaţia în care tatăl său - A.M.A. - s-ar fi aflat în viaţă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi, chiar dacă n-ar fi iniţiat procedura dezbaterii succesiunii lui A.A.T., ar fi formulat notificare pentru bunurile care s-au aflat în proprietatea acestuia - conform art. 4 alin. (2) şi (3) din lege - iar ulterior ar fi decedat, reclamantul A.A.A. putând astfel moşteni toate drepturile ce i s-ar fi cuvenit tatălui său.
Or tatăl reclamantului a decedat în anul 1985 şi, astfel fiind, reclamantul, deşi se află în grad de rudenie cu defunctul A.T., nu face parte din categoria rudelor care să-l poată moşteni: nici prin reprezentare, date fiind dispoziţiile art. 666 C. civ., nici în nume propriu, întrucât este rudă colaterală de gradul V iar conform art. 676 C. civ., astfel cum a fost modificat, rudele succed doar până la al patrulea grad inclusiv.
Faptul că în titlul de proprietate nr. 133318 din 15 august 2002 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 şi în actul autentic de dezmembrare şi partaj voluntar nr. 1430 din 29 august 2002 prin care s-a împărţit terenul ce face obiectul acestui titlu de proprietate, A.A.A. (reclamantul din prezenta cauză) este menţionat, alături de E.R.M., ca moştenitor al lui A.N. şi A.R., nu înlătură obligaţia impusă instanţei ce a fost investită cu soluţionarea acţiunii întemeiată pe Legea nr. 10/2001, de a stabili dacă reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, potrivit legii civile române, astfel cum dispuneau dispoziţiile art. 4.5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003.
În speţă, pentru considerentele arătate, se constată că instanţele de fond şi apel, au făcut o legală aplicare a legii când au stabilit că: reclamantul A.A. nu are vocaţie succesorală la succesiunea defunctei A.M. pentru că aceasta este soţia fratelui bunicului său, este post decedată soţului şi nu există grad de rudenie între reclamant şi defunctă; susţinerea reclamantului în sensul că A.M. a fost succedată de A.T. şi A.N. şi că reclamantul ar veni cel puţin la succesiunea lui A.T., în calitate de nepot de văr şi ar fi îndreptăţit cel puţin la cota acestuia nu poate fi primită în raport cu art. 676 C. civ.; pârâţii W. sunt îndreptăţiţi să solicite imobilul pentru că o moştenesc pe mătuşa lor, W.R., faţă de care sunt moştenitori de gradul trei şi că reclamantul, nefiind moştenitor faţă de persoana care era proprietară la data deposedării, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu poate beneficia de măsurile reparatorii neavând calitate procesuală activă nici în acţiunea privind restituirea în natură a imobilului, nici în acţiunea privind anularea Dispoziţiei nr. 166/2001 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
În acelaşi context, este de reţinut că nici sentinţa nr. 1243 din 4 decembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Panciu, de care reclamantul a înţeles să se prevaleze în recurs (prin care se constată că A.A.A. are vocaţie succesorală la succesiunea defuncţilor A.A.T. şi A.A.N.) nu este de natură a schimba soluţia pronunţată de instanţa de fond şi confirmată de cea de apel deoarece hotărârea menţionată a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâta S.M. şi nu cu pârâţii W.N. şi E.R.M., faţă de care nu se bucură de autoritate de lucru judecat, sentinţa având putere relativă numai între părţile litigante şi succesorii lor şi neputând fi opusă terţilor care nu au luat parte la judecată.
Nici faptul că instanţa de apel a reţinut, în considerente, că numele tatălui reclamantului este M. şi nu A. nu are vreo relevanţă asupra soluţiei care, pentru temeiurile arătate, a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, iar eroarea semnalată poate fi îndreptată conform art. 281 C. proc. civ.
Faţă de considerentele menţionate, se constată că Decizia atacată este legală iar recursul va fi respins ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată şi cum, în speţă, intimaţii-pârâţi W.N. şi E.R.M. au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, care au fost justificate cu chitanţa depusă la dosar, recurentul-reclamant va fi obligat la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.A.A. împotriva deciziei nr. 1068 A din 19 august 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant la 2600 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi W.N. şi E.R.M.
Irevocabilă.
Pronunţata, în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2953/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8213/2007. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
