ICCJ. Decizia nr. 194/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 194
Dosar nr. 649/116/2007
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 22 februarie 2007 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a chemat în judecată pe pârâta N.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 29 noiembrie 2006 pârâta a fost returnată din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această tară, ratificat prin Legea nr. 173/1997. În temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată de OUG nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeaşi lege, până la aderarea României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 578 din 13 martie 2007 a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut şi motivat că simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea propriilor cetăţeni în spaţiul european anterior aderării României nu este de natură să constituie în sine o conduită care ameninţă ordinea publică, siguranţa şi restrângerea dreptului la libera circulaţie şi nici nu este justificată de un interes public. Instanţa a apreciat că se impune aplicarea prioritară a prevederilor art. 2 din Protocolul 4, însă, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile din acest text pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 467 A din 4 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Împotriva deciziei dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care a invocat următoarele critici: autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură; acţiunea trebuia admisă pentru că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Recursul nu este fondat.
Analizând motivele recursului Curtea reţine că acestea nu conţin referiri la eventualele temeiuri de casare privind soluţia de anulare a apelului ca netimbrat pentru neîndeplinirea cerinţelor legale în materia timbrajului, recurenta limitându-se doar la formularea unor argumente critice privind fondul litigiului şi care vizează exclusiv soluţia pronunţată în cauză de prima instanţă.
Verificând din oficiu aspectele privind netimbrarea apelului, Curtea constată, pe de altă parte, că reclamanta era obligată ca, odată cu declararea apelului, să plătească taxa judiciară de timbru şi să aplice timbrele judiciare în cuantumul stabilit prin OG nr. 32/1995. Deşi i s-a pus în vedere expres, de către instanţa de apel, să se conformeze dispoziţiilor legale, reclamanta nu si-a îndeplinit această obligaţie.
Măsura anulării apelului fiind temeinică şi legală, sunt lipsite de relevanţă criticile formulate de recurentă cu privire la soluţionarea fondului cauzei şi care, nefiind judecate de către instanţa de apel, nu pot fi analizate direct de instanţa de recurs cu omiterea unui grad de jurisdicţie.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 467 A din 4 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2118/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 197/2007. Civil → |
|---|
