ICCJ. Decizia nr. 2220/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2220
Dosar nr. 20325/2/200.
Şedinţa publică din 9 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. şi înregistrată la data de 14 iulie 2004 la Tribunalul Bucureşti reclamantul O.F.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligat la plata sumei de 989.000.000 lei daune materiale şi morale.
În motivarea cererii a arătat că a fost arestat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, reţinându-se în sarcina sa săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Prin Ordonanţa nr. 1249/P/1998 emisă la data de 9 septembrie 2002 a fost scos de sub urmărirea penală şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de el sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 180 C. pen. în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d), h) C. proc. pen.
Reclamantul a mai arătat că a fost lipsit de libertate timp de aproximativ 6 luni, suferind un prejudiciu moral şi material.
Prin sentinţa civilă nr. 394 din 14 aprilie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care au fost cerute daune materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut în esenţă că sunt întrunite dispoziţiile art. 504 şi art. 505 C. proc. pen.
Reclamantul a fost arestat preventiv la data de 9 aprilie 1998 pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, arestare preventivă prelungită până la data de 3 septembrie 1998. La data de 9 septembrie 2002 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a emis ordonanţa nr. 1249/P/1998 prin care reclamantul a fost scos de sub urmărire penală reţinând că potrivit actelor administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale nu au rezultat probe temeinice din care să rezulte că acesta ar fi sustras părţii vătămate bunuri sau alte sume de bani odată cu exercitarea asupra acestuia a actelor de violenţă.
Instanţa a apreciat că în perioada 9 aprilie 1998-3 septembrie 1998 reclamantul a fost în mod nelegal privat de libertate motiv pentru care a suferit un prejudiciu moral pe care l-a stabilit la 20.000.000 lei.
În ce priveşte capătul de cerere privind repararea prejudiciului material, instanţa l-a respins deoarece reclamantul nu şi-a demonstrat pretenţiile.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au declarat apel.
Reclamantul susţine în ce priveşte daunele materiale că a depus dovezi din care rezultă că înainte de arestare a lucrat şi că în mod greşit instanţa a respins cererea sa pentru efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească eventualul venit mediu pe care nu l-a realizat în perioada arestării.
Reclamantul mai arată că reţinerea sa a fost până în luna octombrie a anului 1998 şi nu până în septembrie cum a reţinut instanţa şi că fiind în anchetă penală nu s-a putut angaja, fiind privat şi de alte posibilităţi de a câştiga.
Suma acordată ca daune morale este simbolică şi nu poate repara prejudiciul suferit.
În apelul său Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, critică sentinţa deoarece arată că a fost acordată suma de 20.000.000 lei fără a fi probate aceste pretenţii, suma fiind exagerat de mare şi depăşeşte valorile nepatrimoniale care i-au lezat personalitatea, viaţa şi sănătatea.
Ministerul Finanţelor Publice critică sentinţa pentru că a acordat suma de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, fără a se face dovada daunelor solicitate.
Prin Decizia civilă nr. 570 A din 23 octombrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelurile intimaţilor şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea. A respins apelul reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărârea instanţa a reţinut în esenţă că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. deoarece în cauză nu este o eroare judiciară. Scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului a avut loc deoarece partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant arată că despăgubirile acordate, de prima instanţă, de 20.000.000 lei sunt derizorii iar Curtea de Apel Bucureşti, respingându-i apelul a pronunţat o hotărâre profund greşită.
Cât priveşte daunele morale, ele se justifică prin prejudiciul moral suferit datorită unei detenţii abuzive. A fost ştirbit prestigiul moral în familie şi în societate.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor urma.
Potrivit art. 48 alin. (3) teza I din Constituţie statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Astfel cum s-a decis în contenciosul constituţional prin Decizia nr. 45/1998 principiul responsabilităţii Statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta.
În speţă, din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă fără dubiu că reclamantul a fost victima unei erori judiciare căci prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nr. 1249/P/1998 din 9 septembrie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a reţinut că nu sunt probe temeinice din care să rezulte vinovăţia reclamantului.
Prezumţia sa de nevinovăţie a fost grav încălcată prin faptul că a fost deţinut aproximativ 6 luni, pentru o faptă pentru care nu a fost găsit vinovat.
Greşit a reţinut instanţa de apel că nu există eroare judiciară deoarece lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate, căci Ordonanţa de scoatere de sub urmărirea penală este indubitabilă privitor la lipsa de vinovăţie a reclamantului.
Sunt întrunite elementele prevăzute de art. 504 alin. (1) C. proc. pen. pentru eroarea judiciară.
Daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte.
În această materie operează pe deplin principiul reparaţiei integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală.
Este evident că au fost lezate valori morale esenţiale ale reclamantului fiind afectată situaţia sa profesională, socială şi familială. Aşa fiind, iar reclamantul solicitând acesteia daune morale la valoarea de 1.000.000.000 lei vechi (fila 136 dosar fond) urmează a fi acordate.
Cât priveşte daunele materiale acestea sunt o consecinţă directă a arestării preventive nejustificate.
De altfel, în faza de apel s-a efectuat o expertiză judiciară având obiectivul de a preciza de ce venituri a fost privat pe perioada detenţiei fiind stabilite la fila 100 dosar apel.
Reclamantul a depus înscrisuri (fila 108) din care rezultă că a avut serviciu, solicitarea sa pentru acordarea daunelor materiale fiind pe deplin justificată.
Aşa fiind recursul va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de O.F.C. împotriva deciziei nr. 570 A din 23 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 394 din 14 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, şi pe fond admite în tot acţiunea şi obligă Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român la plata daunelor în valoarea de 100.000 RON şi 986 RON daune materiale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2230/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2186/2007. Civil → |
|---|
