ICCJ. Decizia nr. 2208/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2208
Dosar nr. 5095/62/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2007 la Tribunalul Braşov reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâtul B.A.F. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie în Franţa pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 14 iunie 2007 în baza acordului dintre cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situaţia ilegală, aprobat prin HG nr. 274/1994, astfel încât, se impune restrângerea dreptului acestuia la liberă circulaţie, în scopul respectării angajamentelor României privind migraţia ilegală.
În drept, au fost invocate prevederile art. 5, art. 38, art. 39 din Legea nr. 248/2005 modificată şi completată.
Fiind astfel investit, Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 394/S din 23 august 2007, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat, că posibilitatea instituirii unei astfel de măsuri trebuie analizată după data de 1 ianuarie 2007, prin raportare la dispoziţiile cuprinse în Tratatul Comunităţii Europene şi în Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004.
Instanţa a reţinut că Directiva 38/2004/CE a fost transpusă în dreptul intern prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European şi că, în lipsa unor măsuri tranzitorii convenite special pentru România, cetăţenii români îşi exercită dreptul la liberă circulaţie în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene în aceleaşi condiţii în care cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene îşi exercită dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul României.
Prin urmare, orice limitare a dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor Români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 1007, poate fi dispusă doar din raţiuni de ordine publică şi cu respectarea limitelor art. 25 alin. (4) din OUG nr. 102/2005, limite care, în cazul în speţă, nu se regăsesc.
Instanţa de fond a apreciat că întrucât prin cererea introductivă de instanţă reclamanta nu a invocat şi alte circumstanţe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, nu se poate reţine că încălcarea de către acesta a modalităţii de şedere sau de muncă ar constitui o „ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii", mai ales în condiţiile în care Directiva 2004/38/CE dispune că „nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală" şi „condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri de restrângere a libertăţii de circulaţie2.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 121/Ap din 27 septembrie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţele au încălcat prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 raportate la art. 25 din Constituţia României şi la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
La data de 1 ianuarie 2007 când România a aderat la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate s-au încetat aplicabilitatea.
Referitor la prevederile art. 38 lit. a) din acelaşi act normativ, conform cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, în mod just instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a reţinut că aceste prevederi legale nu sunt în concordanţă cu Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Comitetului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.
Singura condiţie impusă de legea internă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat.
Or, în conformitate cu normele comunitare, instituite prin Directiva CE nr. 38/2004, limitarea exercitării dreptului fundamental al cetăţenilor statelor membre la libera circulaţie poate fi dispusă doar pentru motive de ordine publică, securitate politică sau sănătate publică, sub forma referatului dreptului de intrare pe teritoriul unui stat membru sau prin aplicarea măsurii expulzării.
Aceste norme au fost transpuse în legislaţia română prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European.
Cetăţenilor români, deveniţi la data de 1 ianuarie 2007 cetăţeni europeni, nu li se poate aplica un tratament discriminatoriu în raport cu cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene în ce priveşte limitările aduse exercitării dreptului la liberă circulaţie în spaţiul european.
Interpretând dispoziţiile cuprinse în actele normative menţionate în raport cu prevederile art. 20 din Constituţia României, în mod just instanţele de fond şi apel au apreciat că dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români în statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv statul de unde a fost returnat în baza unui acord de readmisie, nu poate fi restrâns decât în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 27 din Directiva CE nr. 38/2004.
În speţă, singurul motiv invocat de reclamantă a fost returnarea pârâtului din Franţa la data de 14 iunie 2007.
Împrejurarea că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul unui stat membru în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat nu este, prin ea însăşi, suficientă pentru ca instanţa din România să interzică, la rândul ei, dreptul la circulaţie al propriului cetăţean. Îngrădirea libertăţii de circulaţie apare posibilă numai în situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, şi care trebuie dovedite ca atare.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse şi constatând că în mod just instanţa de apel a confirmat hotărârea primei instanţe de respingere a cererii de restrângere a exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 121/Ap din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2957/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 205/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
